Ca robul ce cinta amar in robie, Cu lantul de brate, un aer duios, Ca riul ce geme de rea vijelie, Pe palu-mi de moarte eu cint dureros.
Un crin se usuca si-n laturi s-abate Cind ziua e rece si cerul in nori, Cind soarele-l arde, cind vintul il bate, Cind grindina cade torente pe flori;
Asa far' de veste pe zilele mele
O soarta amara amar a batut,
Si astfel ca crinul de viscole rele.
Pe patu-mi de moarte deodat-am cazut
Abia-n primavara cu zilele mele Plapinda ca roua abia am ajuns, Atuncea cind cinta prin flori filomele, O cruda durere adinc m-a patruns.
Amara e moartea cind omul e june, Si ziua-i frumoasa, si traiul e lin,
Cind paserea cinta, cind florile spune Ca viata e dulce si n-are suspin !
Sa moara batrinul ce fruntea inclina, Ce piinge trecutul de ani obosit; Sa moara si robul ce-n lanturi suspina, Sa moara tot omul cu suflet zdrobit !
Iar eu ca o floare ce naste cind ploua Cresteam, pe cununa sa am dezmierdari, Si mie amorul cu buze de roua Cu inima dulce imi da sarutari.
Ca frunza ce cade pe toamna cind ninge Suflata de vinturi aici pe pamint, Ah ! juna mea viata acuma se stinge Si anii mei tineri apun in mormint!
|