Mergeam pe cai salbatice, Catam adapostire; Iar fantasme lunatice Radeau
p-o monastire.
Latra departe cainele La duhuri neguroase, Scoteau din groapa mainile
Scheletele hidoase.
Pe munti, regina noptilor Paruse galbeninda, Asa cum fruntea mortilor Se vede
suferinda.
Atunci trecura ielele De maini in hora prinse; S-un abur toate stelele
indata le cuprinse.
Tipa in sanul norilor Vuit ri cu grele pene. Si vuietul prigorilor
Se auzea alene.
Un fulger! Norul fumega; Iar tunetul raspunde, Si ploaia cade, spumega in
turburoase unde.
Apoi s-aud rasunete De vaiete, suspine; inspaimantat de tunete, Un
mort veni spre mine.
in prejmul monastirelor, Umbland, ma ratacisem; La locul cimitirelor
Vazui ca ma oprisem.
MORTUL
'Deschideti, schelete, aceste mormanturi, Caci ploaia se varsa paraie
din nor, Caci vantul ma bate, si caini ma-nconjor, Si ielele albe
duc hora pe vanturi.
Aseara, cand umbra cadea pe pamant, Iesii sa vaz luna jucand
pe ruine, Caci doua schelete gemeau langa mine Si-un verde balaur zbura
prin mormant.
Dar luna s-ascunde d-odata-n furtuna Si astfel ca spicul de vanturi uscat,
Vartejul pe mine in vai m-a zburat Pe unde infernul sabatul aduna.
Schelete tacute, am fost imparat; Cum soarele trece din lume in lume,
Din poluri in poluri zbura al meu nume, Din poluri in poluri eram
laudat.
Precum un luceafar straluce prin stele, Luceam printre printii din epoca mea;
Dar, vai! amagire! Virtutea-mi lipsea Si sceptrul se sparse in mainile
mele!
Toti imi spunea mie ca lumea e-a mea, Ca pot p-un capriciu s-o calc in
picioare; Ca orice dorinta, de rauvoitoare, Un semn, si-mplinita sa-mi fie putea.
Dar ochii satanei in noapte lumina, Ca doua stelute ce-n nori stralucesc,
Ca doi carbuni rosii ce-n umbra rosesc, Si negrele-i aripi pe capu-mi se-nclina!
Credeam eu acestea, si-asa am urmat! Paraie de sange varsam cu cruzime,
Si-aceast-omenire ce geme in crime Un cap vream sa aiba ca eu sa-l abat.
Dar cainii ma latra si corbii crocnesc! Colo pe morminte joc albele iele,
Ce rade cu hohot de oasele mele, Iar ochii satanei in noapte lucesc!'
in cele din urma furtuna trecuse Si toata natura cu-ncetul tacuse.
Scheletul acela ce mortii rugase La locul sau umed intrarea sa-i lase, in
groapa intra, Iar echo departe apoi repeta:
'Dar ochii satanei in umbra lumina, Ca doi carbuni rosii in noapte
rosesc, Ca doua stelute ce-n ori stralucesc, Si negrele-i aripi pe capu-mi se-nclina!'
MOARTEA
Iata, mare, iata! Moartea se arata Cu perii zburliti, De lacrimi stropiti, De
serpi impletiti; Nalta si uscata, De boale urmata, Boale furioase, Boale
galbegioase, Din aripi plesnind Ca iesme ranjind.
|