I
In dumbravi poetici, in bazin sapat
in granit cu fete, Se scalda frumoasa fie de-mparat Cu-ale sale sclave rari in frumusete. Soarele se culca in aburi de rubin
Si se varsa dulce Pe-ale lor cosite ce nundeaza lin ; Apa-n bobisoare, p-al lor fraged sin,
Ca ruua-n crini luce. Peste-ai lor albi umeri, care stralucesc
Sub a lor ninsoare, Gratioase roze repede-nfloresc
Si lucesc la soare. Sclavele domnitei par in acest loc
As fel cum pe mare, Printr-al dunei pline briu voios de foc, Miriade raze scinteie, se joc
Fara de-ncetare. Dar un zmeu soseste p-un fugar spumos,
intra prin gradina ; Cauta din dosul unui pom stufos
Sclavele frumoase ce se joc voios
Cu-alba lor regina. Ochii lui se lasa pe regina lor
Si-ai sai ochi se-ncinta ; Dupe cal coboara si paseste-usor.
Sta, priveste,-asculta1 si, c-un iute zbor, Pe bazin s-avima.
II
eul incaleca, fuge cu vergura,
Fuge pe vale ; Calul se turbura ; zboara, se spumega, Musca-n zabale.
Zmeu-ii ia frinele, repede-i singera Coasta spumoasa ;
Calu-i se-naripa, fuge ca negura Vijelioasa,
Cerul se scutura, muntii se leagana
Bi'azii saltara, Cerul cu stelele, brazii cu stincele
Se confundara.
Vaile murmura, frunzele freamata,
Aerul suna : Pletele verginei, sparte, sub aure
Scintei la luna.
insa la pestera stincilor alpice
Calul atinge ; Sforaie, nicheaza. Zmeul cu vergura
'N umbra se stinge.
III
Regele preurma, cu calari d-ai sai,
Calul lor ce zboara. Dar din pesteri zmeul varsa pe flacai Muste veninoase ce-n acele vai Caii lor omoara.
Dupe-atunci cand pasa turmele pe plai,
Linga grota lata, Zmeul socoteste ca-s ostasi pe cai Si ravarsa musca care-ucide, vai !
Orice vita-ndata !
|