Serbanesti

Canturi de mari fapte ce te-ncununara Si sa versi tu inca lacrimi de mandrie, Iata-un cantec inca, trista Romanie.
II
P-un gonaci in spume, Manta cel batran
Trece sub vedere corpul sau roman.
Peste barba-i alba, pletele-argintoase,
Razele de soare scanteiesc voioase.
Apoi generalul, mandru d-ai lui ani,
Zice-aceste vorbe catre capitani:
— 'Sabia straina pleaca frunti plecate;
Cand inima-i slaba, bratele-s legate.
Multi roseau in viata mandru-a mai gandi
in strabuna tara fericiti a fi;
Caci robia lunga sufletu-njoseste
Tot atat cat corpul dureros zdrobeste!
Cat sub arme dalbe popolul a stat,
Chiar la zile rele fost-a respectat.
Numai cu-arma-n mana d-azi romanu-n lume
Va putea fi liber si falos in nume.
Vulturul cel mandru caruia s-a smuls
Aripile, zace de dureri patruns,
Dar cand creste aripa-i, isi apuca zborul,
Sparge cu mandrie vanturile, norul.
Astfel si romanul astazi rearmat,
Locul sau in lume liber si-a luat.'
Cum in vijelie frunza cea stricata Zace pe sub arbori trista, rasturnata, Se dobor strainii peste campul lat. Mustafa da fuga de putini urmat.