De cand a ucis prin stire P-acel bun Cantacuzin, Doamna Ghica-n monastire
Se ascunde cu-al ei chin.
— 'Sora Ana, Anioara! Sa nu-ti vaza fata ta! Gelozia ei omoara
Tot ce-o poate supara.
Chipul tau e rupt din soare; Sanul tau din criniori, Paru-ti din a serii
boare; Buzele-ti din foc de zori.
Ochii i-ai rapit din mare, Sufletu-ti e smuls din vant; De la flori a ta
suflare; Gandu-ti de la duhul sfant!'
Sora nu da ascultare Vorbelor ce i s-a zis, inaintea doamnei pare Ca un
fraged, dulce vis.
— 'Spuneti, maici fermecatoare, Fara frica de pacat,
Pruncul meu cu cosicioare, Cine mi l-a deocheat ?
Sora Ana cea plavie ? Sora Ana negresit! S-o zideasca in chilie!'
Si chilia s-a zidit.
Sora Ana, Anioara, Asfel roaga pe zidari:
— 'Sa-mi lasati o ferestioara, in ferestrele mai mari,
Ca sa nu se vestejeasca Fata mea ca-ntr-un mormant; Pana sa se dovedeasca
Ca nevinovata sant!
Eu sunt tanara, le spune, Traiul mi-e atat de drag! Loc putin eu tiu
in lume, Rau putin eu pot sa fac.'
— 'Nu se poate, copilita! Doamna astfel a voit. Taca-ti draga ta gurita!
N-ai nimic de dobandit!'
— 'Spuneti, dara, maicei mele Ca in lume nu mai sant,
Ca sa verse lacrimele Sa inece-acest pamant'
|