Ti-aduci aminte seara cind noi pluteam pe mare,
O, suflet gratios ? Torinte d-aur luna varsa cu rasfatare Si-n parul tau zefirul se legana voios ! Iar valul s-alinase sub coasta-ntunecata,
Abia se auzea Ca zgomotul de pasuri pe valea departata Ce moare cu incetul in noapte, dulcea mea. Se auzeau dulci cinturi trecind p-acele unde
De spuma si d-azur. Noi nu vedeam amantii ce noaptea ii ascunde, Si se parea, sub valuri, ca vocele murmur. Cind terminaram cursul vorbirii amoroase,
Tacuti, noi am visat. O lacrima lucise in genele-ti umbroase Si sufletu-ti de doruri parea inconjurat. Tu ridicasesi ochii arzind de tinerete
Spre cerul stralucit
Si cind vazusi ca-mi cura o lacrima pe fete,
Strigasi cu intristare : "Oh ! de ce m-ai iubit !"
- Oh ! Dumnezeu voieste si singur, draga, stie
De ce te-am iubit eu.
- Si ce, Dumnezeu, oare atit de crud sa fie
Sa vrea ca sa zdrobeasca amar sufletul meu ?
- Acela ce cu suilu-i creaza-o dulce floare
Ca sa se stinga-n vint, Ca sa parfume viata cu dragalasa-i boare Si-n urma ca o roza sa lase-acest pamint. Ce te-a facut frumoasa ca sa iubesti in viata,
O, fericirea mea ! Ce inveleste paru-ti cu aur si dulceata Si degetele tele cu roze si" cu nea. in lacrimi amoroase i se-nvalea vederea,
Si vintul balsamit Si umbra, si lumina ce raspindesc placerea, Te rasfatau pe frunte, o, fermec fericit ! Tu blestemai in gindu-ti aceste elemente,
Complici misteriosi Ca cind simteai asupra-ti tot fermecul fierbinte Ce raspindeau in sinu-ti s-i-n perii tai undosi.
|