Tirgovistea adoarme pe vechile ruine Ce-noata ginditoare sub umbre si lumine. In vale riul varsa in sinui noptii-umbros Un gemet melancolic, adine, plin de durere. In aer luna plina pluteste maiestos, Arunca pe ruine priviri de mingiiere.
Vin tu in care dorul de tara mai traieste ! Vin in palatu-acesta ce muschiul inveleste, Dar sa nu vii a plinge ca paserea de nopti ! In aste locuri sinte cel las n-are ce face, Caci indestule
lacrimi aceste triste sopti Facura ca sa cure in timpi de trista pace.
Vin, vezi si te gindeste ! Atita stralucire !
Si astazi, vai ! atita cadere, suferire !
Si spune daca inca o zi a mai trai
Nu este-o trista moarte, cadere omeneasca ?
Consulta-aceste urme si-nvata a muri
Cum au murit strabunii ca-n veacuri sa traiasc
Un turn sta in picioare pe vechile ruine. El a vazut heroii si faptele sublime
Si pare ca ramine sa spuie-n viitor, La secolii ce cura, strabuna stralucire, Sa-ntinere speranta acestui trist popor, Zdrobit de tiranie, slabit de suferire.
Colo a fost palatul ! Aici in noapte-adinca Heroicele umbre le crezi sa vie inca ; Crezi sa auzi alarme de lupte peste plai,
Uruituri de care, Rasunete de arme si nichezari de cai, Strigari de biruinta ! Te simti puteric, mare.
Crezi sa zaresti pe domnii mari in razboi si-n pace
Trimisi de providinta durerile sa-mpace.
Crezi sa zaresti prin umbre, ca raze dulci trecind,
Frumoase ca lumina, cu genele plecate,
Acele doamne mume, copiii invatind
Sa moara pentru tara si pentru libertate.
In vale geme riul si pare ca exala
in gloria 6trabuna cintarile de fala,
Si vintul ce ajunge din muntii departati
Sopteste cu mindrie nemuritoare nume
De domni heroi, luceaferi pe secoli revarsati,
Ce par facuti sa plane pe o mai mare lume.
|