Pe unda-nvelita d-un dulce cristal Isi mira-a lui fata palatul ducal, Maret ca trecutul si trist ca vegherea, In noaptea tacuta respira durerea.
Suspinilor tineri, cintarilor serii, Mugirii gondolii, amorei, placerii, Urmase tacerea si luna pe nor Se-ngina ca viata cu palidul dor. Dar sus la fereasta acelui palat Apare-o femeie, un vis delicat ! Pe umeri-i luce o nea gratioasa Pe care-aiureaza o coama noroasa. Acolo, surprinsa d-un val de lumina, O frunte frumoasa pe bratu-i inclina. Eterul scinteie si rochia d-azur A marii tresare sub focul lui pur. Si leul San-Marco, ce umbra domneste, Parea ca se misca si coama-ncreteste. In noapte, Dogana apare-eleganta, Fixeaza departe, geloasa amanta, Cetatea-adormita in cinturi d-amor Si valul la Lido gemea plin de dor. Cer. mare se-mbata bind dalbe lumine Ca cind jos in lume era totul bine ! Dar dulcea femeie ramine-n fereastra Privind cu durere pe lunca albastra, Din ochi-i curg lacrimi delice, eden ! Din coama-i se varsa o ploaie d-eben.
|