Pe un plai de munte, sub umbrar de fagi, Dragos se aduna cu ostasii dragi.
- "Fii de Maramures ! Dragos le vorbeste, Semnul nou al tarii noua ne lipseste. Acvila maiastra e batrinul semn.
Pentru noi, imi spuneti, il gasiti voi demn ?"
- "Doamne ! zic ostasii, p-acesti munti iernatici Umbla multe feara ale lor salbateci.
Sa vinam cu totii, feara ce-o cadea Si va fi mai mindra, capu-i semn sa-i ia." Multe heare mindre ferul inmladie, Dar nu cea mai mindra prin a ei tarie.
Ei purced nainte pin' la Boureni Unde-aveau locasul zimbrii moldoveni. Dragos umbla singur. Zimbrul se arata, Taure salbatec ; gura-i e spumata, Ochii lui au singe, paru-i e zbirlit. Pentru-ntiia oara om el a zarit. Dragos trage arcul, il loveste-n frunte. Zimbrul zbiara, cade, geme greul munte.
- "Capu-i semn sa fie !" capitanii spun Si Dragos raspunde ca un roman bun :
- "Sa tineti la dinsul, cu tarie rara ! Cind voi il veti perde, veti perde si tara.!"
|