Tara dulce si frumoasa, Tu, ce-ai fost gloria mea, Eu ma duc, fii sanatoasa! Nu
stiu de te-oi revedea. Dar ce-mi pasa oare mie Daca pe pamant strain, Daca
in calatorie
Moartea imi va zice: vin ! Vai! in sanu-ti dulce, oare Sunt
eu mai putin strain Cand pe toata ziua moare Visul sufletului lin? Iara
se ridica norul. Vasul tau nu este-n port, Vanturi rele ca si dorul Catre
negre stanci te port. Maine va veni strainul Sa te prade, tara mea!
Maine iti vor smulge sanul, Maine te-or ingenuchea.
Si tu n-ai nici mangaierea Aparandu-te, sa mori. Ei ti-au degradat
durerea! Si mormantu-ti n-are flori! Ti-au facut cununi de spine Ca iudeii
lui Isus, Si razand amar de tine, 'Ai unirea!' ei ti-au
spus! Dar ei ti-au luat din mana Armele ce ai avut. Draga patrie romana,
Ce rau oare le-ai facut? La straini te-or da-n pradare, Vai! si pe camasa ta Fiii
vitregi cu turbare Sortii lor vor arunca. Te-au lasat in slabiciune, Fara
legi, sa putrezesti Si prin dulce moliciune
Te-au lasat sa te slabesti! Cand chiar fiii-ti te ucide, Ce blestemi pe
cel strain? Tara mea se sinucide! Moartea este-n al ei san! Fiii tai nu
vor dreptatea, S-a vazut atatia ani! Ei invoaca libertatea Ca sa fie ei
tirani! Catre-acestea, draga tara, Tu poti inca a trai, Numai cei ce te-ncarcara,
Numai ei vor vestezi. Astfel toamna cand soseste Frunzele in pomi
palesc, Vantul aspru le rapeste, Putrede se risipesc. Dar cand primavara
vine Pomul a reinverzit, Pasari cu cantari sublime Noua viata i-a
vestit.
|