Dimitrie Stelaru
Nastere: 8 martie 1917, Segarcea Vale, județul Teleorman
Deces: 28 noiembrie 1971, Buftea, județul Ilfov
Dimitrie Stelaru, pe numele sau adevarat Dumitru Petrescu, este un poet, prozator și memorialist roman.
Este o existenta singulara in poezia romaneasca. Un mit, sau aproape mit, fascinant, la care poetul insusi a contribuit din plin.
Pe numele sau adevarat Dumitru Petrescu, s-a nascut la 8 martie 1917 in comuna Segarcea-din-Vale, judetul Teleorman; tatal era cizmar (va muri pe front, in primul razboi mondial, si de aici pseudonimul D. Orfanul sau D. Petrescu-Orfanul, pe care il va adopta un timp poetul), iar mama era "agricultoare.
Copilul creste pana la sapte ani sub ingrijirea mamei; in 1924 aceasta se recasatoreste cu un zidar si antreprenor din Turnu Magurele, care vrea ca Mitea sa-l urmeze in meserie. Viitorul poet face clasele primare si trei clase de liceu la Turnu Magurele, dupa care, in 1931, este trimis la un institut biblic de practica adventista (tatal lui vitreg imbratisase aceasta credinta) din Stupini, de langa Brasov, institut pe care-l paraseste in anul 1935. in acelasi an, 1935, ii apare la Brasov placheta Melancolie, desi criticii literari considera indeobste volumul de debut al poetului ca fiind Abracadabra, semnat cu pseudonimul D. Orfanul, aparut probabil in 1937.
Dupa 1935 drumurile poetului intra in legenda. Duce o existenta absolut boema, vagabondand se pare la Bacau (facand pe zidarul), la Iasi (facand pe brutarul), la Bucuresti, unde face pe hamalul, lucreaza ocazional ca redactor, realizeaza disparitii misterioase, isi regizeaza chiar si moartea, declansand astfel un scandal de presa si amuzandu-se pe seama necrologurilor. Declara ca a absolvit Facultatea de Litere din Bucuresti, dar numele lui nu este de gasit in arhiva institutiei; oricum, este un autodidact cu o lectura vasta, in contact cu literatura si cultura universala, cu propensiune catre spatiile culturale francez si englez. Gazdele poetului in Bucuresti sunt multe si greu de stabilit cu precizie. in memorialul Zeii prind soareci declara ca in 1945-1946 se afla la Sighisoara ca profesor, intr-o scoala care nu este atestata documentar. Se casatoreste (si aceasta se intampla de mai multe ori in viata sa), lucreaza la ziarele din Turnu Magurele si Constanta, dar de aici pleaca la Petrila sa se faca miner. intors in Bucuresti, reintra in cercul boemei si se imprieteneste- normal- cu Constant Tonegaru. Drumurile il poarta din nou prin locurile de bastina, prin Dobrogea, pe la Sinaia (unde se stabileste temporar cu cea de-a treia sotie), pe la Buftea. Dupa 1968 sanatatea poetului se subrezeste progresiv: reumatism cu forme acute, la care se adauga o insuficienta cardiaca. Poetul nocturn, al camerelor umede si saracacioase, nomadul rimbauldian, moare la 28 noiembrie 1971.
Volumul de poezii din 1938 (Preamarirea durerii), si apoi contactul "liliacului cu cenaclul lui Eugen Lovinescu atrag atentia lumii literare asupra "poetului nou, caruia criticul literar ii va si prefata volumul din 1944. Cuvintele cu care acesta incheia prezentarea noului poet au un iz profetic: "Stau si ma uit la tulburele liliac cenusiu () incapabil de a iesi din noaptea lui, prin ce planeta i-a fost dat sa moduleze armonii atat de invaluitoare, de personale? Din ce intunecimi le aduce la lumina expresiei originale? Enigma lui Dimitrie Stelaru e insasi enigma talentului, incoltit de nu stiu ce categorii sufletesti.
Imaginea omului Stelaru se proiecteaza asadar in actul liric, care devine confesiune. Criticul literar Eugen Simion surprinde doua infatisari fundamentale ale liricii stelariene, in jurul carora s-ar forma aceasta personalitate poetica fascinanta. Prima imagine ar fi aceea a ingerului vagabond si carunt, cazut in alcool si vulgar, pus la zid de judecatorii intransigenti si rasturnandu-si oasele pe lespezile bisericilor. Este un destin barbar care stoarce din lacrima lepadatilor noroaielor o preamarire a durerii. "Poza stelariana cultiva umilul, caderea constienta. Cea de-a doua imagine pe care criticul Eugen Simion o desprinde cu evidenta din versurile damnatului este exact opusa celei dinainte, marcata de o sete de puritate, de ridicare, de drum catre "cetatile albe. Poetul devine deci un profet inspirat, un "nou Christos purificat prin suferinta, care traieste numai in zonele inalte, rarefiate, ale absolutului, ale "geniului. Poetul nu este un geniu, dar are mereu halucinatia si fascinatia lui. Este un romantic prin structura, adaptat formei prozodice si textului modern, pastrandu-si originalitatea si puritatea in versuri inconfundabile.
Volume de versuri:
Abracadabru, Bucuresti, F.A.; Melancolie, Brasov, 1935;
Preamarirea durerii, Bucuresti, Astoria, 1938;
Noaptea geniului, Bucuresti, Editura Bucovina, 1942; Ora fantastica, Bucuresti, Editura Prometeu, 1944; Cetatile albe. Bucuresti, 1946; Mare incognitum, volum antologic, Bucuresti, E.P.L., 1968; Nemoarte. Bucuresti, Editura Tineretului, 1968; inalta umbra. Bucuresti, Editura Eminescu, 1970; Coloane, editie retrospectiva, Bucuresti, Editura Minerva, 1970; Pasari incandescente, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1971.
Noaptea geniului a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Tipografia Bucovina, 1942.
Inger vagabond a aparut in volumul Noaptea geniului, Bucuresti, Tipografia Bucovina, 1942.
Eumenez aparut in volumul Noaptea geniului, Bucuresti, Tipografia Bucovina, 1942.
Cetatile albe & aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, S.A.R., 1946.
Calatorie cu Hecate a aparut in volumul Nemoarte, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968.
Aprecieri critice
"Stelaru a fost boemul prin excelenta, un sef de promotie impunand congenerilor prin talent dar si prin consecventa cu care a cultivat boema, din adolescenta si pana in clipa din urma. ()
Silueta de poet enigmatic (E. Lovinescu) din Ora fantastica e un efect al dorintei zadarnice de a refuza ispita boemei, banuita, de pe acum, ca structurala. in ciclul urmator de poeme, Cetatile albe, un suflu romantic inrudit cu al Noptilor macedonskiene, produce si propaga reconsiderarea spiritului boem. Poetul e aici mai mult intors in sine, repeta drumul Emirului spre Mecca, facand sa se iveasca din aceasta tensiune spre «Cetatea alba» liniile unei neintrerupte disimulari si contempland intr-o retorica «naiva» si «sentimentala» alcatuirea duala a Eului netarmurit (). Expresia poetica este si ea alta, s-a purificat de lexicul mlastinos si de impactul anecdotic cu contingentul, raspunzand astfel transfuziei de spiritualitate dinlauntrul conditiei boeme. Iluzia «cetatilor albe» nu va dura insa, si in Noaptea geniului locul ei va fi luat de atitudinea sarcastica, suficient de pronuntata pentru a da nelinistii poetului un aer luciferic. () Pentru Stelaru poezia e singura evidenta si, totodata, singura ratiune. Poezia lui e mereu existenta, dar existenta lui a fost mereu a unui boem. Din acest motiv, indiferenta la normele contractului social nu este la el un fel de a reactiona inconformist, ci un mod de a fi. Nu un fel de a vedea lumea, ci un fel de a fi in lume, acesta e sensul boemei lui Stelaru. Intre ins si poezia lui, gasim identitate absoluta. in afara poeziei lui, Stelaru este mut. Cum, mai inainte, Bacovia."
(Petru Poanta - in Scriitori romani, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978) (FI. S.)
Citeste si:
|
|
