Peste cerurile negre, peste mari, Sarpele lunii prin zodia mortilor, Dezvalui marile insetari ingandurand ingerii portilor.
intr-un platou rosiatic, deschis, Eumene, slava lui, veghea; Poate trupul ei era numai vis. Poate numai o stea.
La para focului oceanic,
Umbra i se pierdea pe culmile stancilor inselatoare; Ochii ei semanau cu oazele, cu izvoarele -Pletele cu neguri mistuitoare.
Eumene, fiica desertului, fecioara stelara,
Alearga!
Vor trece, amintindu-mi floarea numelui tau,
Pasii soarelui.
Si-n noaptea cenusie, facla vie, inspaimanta sicriul departarii.
|