Pe umbra pașilor unei adieri de vint
Se ascunde forfota de pe al meu pamint,
Sclipitau norii grelei drumeții
De pe cararile intunecate și pustii.
Mi-a șoptit la ureche un murmur de izvor
Ca galeata vieții noastre e plina de dor,
Aș vrea sa-mi impletesc in par veșnicia,
Dar sa stins in inima pamintului iubirea.
Și ce rost mai are sa așteptam asfințitul
Cind inimile noastre n-au vazut nici rasaritul
Și rost mai are atita sa taiești,
Daca in viața asta mare nimic nu prețuiești.
Sa poți vedea,dar sa mergi ca prin ceața
Sa nu-ți mai poata curge lacrimi pe fața
Sa poți vorbi,dar nimeni sa nu te auda
Sa ai putere,voința și o speranța cruda.
Dar ca sa vezi frumusețea ce te inconjoara
Privește cu atenție in a apei oglinjoara
Si vei vedea cerul instelat de fericire
Ochii memei,ce ne daruie iubire.
Fluturașii de vara ce colinda florile
Fulgii jucauși ce ne spulbera visele
PLoaia rece ce-mi incalzește sufletul
Razele de soare ce saruta pamintul,
Cerul roșu in mijloc de toamna, și
Mina tatei ce nu m-ai are timp sa doarma.
Oare acestea nu sunt sensurile vieții???
Sa Traiești,sa Iubești și sa Zimbești in calea sorții!!!! |