Despartindu-ne, imi lasi in pori miligrame din precipitatul misterului care te anunta; iata,
ma cuprinde o epidemie de seara, boala de piele a norilor - muzica violenta.
Intru de-a valma intr-un somn apocrif lasand o parte sa te-nsoteasca precum o culoare
casnica, pas cu pas in bucatarie unde iti bei cafeaua, sub dus, in iarba de pe tavan care te
rasfata.
Duci o campie in manusile atarnate de gat: ciorile, trenul cu navetisti, tineretea cea
neglijabila.
Cine esti tu care te scalzi de doua ori in aceleasi lacrimi? Si lacrima cine ti-o taie pe o
lamela de microscop? Te presupun in straturile geologice ale aerului cu toata valva parului
tau cu tot astigmatismul ochilor mei indeobste gemeni.
Cine esti tu, cea pe care o pierd
cum numai Spartacus isi pierduse increderea in feudalismul cel timpuriu, viitorul de aur
Cine esti tu, echinox al avarului,
secret al planetelor astazi aliniate
din care popoarele asteapta schimbari sociale?
Cine esti tu, polen inghetat, incat despartindu-ne imi lasi in pori miligrame din precipitatul misterului care te anunta?
|