In templul vesnicului eu,
Inconjurat de tipete si umbre,
Cu spiritu-mi inecat in ganduri profunde,
Ma intalnesc mereu,
Cu acel vesnic calator,
Tanar luptator captiv in zilele apuse,
Cautator de comori, de clipe scurse,
Hoinar ce se imbata din al lacrimilor izvor.
Ma infioara sincera privirea-I,
Cand varsa lacrimi, eu ridic un zambet,
Si vars la randu-mi lacrimi cand isi ridica al lui zambet
Dar nu-i vina-i.
Ma priveste profund din nou,
Si-mi spune c-un glas fratesc:
"Ah, daca ai sti cat iubesc,
sa-mi am vesnicia in acest cavou,
sa bantui fiecare nou tezaur,
ce tu-l ingropi clipa de clipa,
si-mi este mult prea frica,
c-ai sa-mi uiti harul.
tu esti sclavul a ce va fii,
eu sunt stapanul a ce-a fost,
ce-ti spun poate n-are rost,
dar odata ziua cand singur voi fii va veni"
Si plangand ii raspund,
"Eu sunt ca soarele, iar trairile-mi sunt lumina
lumina-mi iti sunt trairile, tu esti ca luna,
dar iata cum ne gasim in acelasi gand,"
Tac si amandoi rataceam printre ale linistii dune ,
Suntem in acelasi vesnic loc ascuns,
Unde nenumarate ganduri au ajuns,
Si el incepe a-mi spune:
"Tu esti cel care necunoscutul vesnic va cata
in prafuitul manuscris numit destin,
si te-mbeti cu al viitorului divin,
astepti mereu sa traiesti foaia ce va urma,
si nespus ar trebui sa te doara,
ca nu te gandesti ca eu am fost, sunt si voi fii,
ceea ce tu ai trait, traiesti si vei trai
sa te doara ca lumina in intuneric o sa dispara."
Si in mine cade iar tacerea.
Si incep a-i sopti rar:
"ne inchinam la al timpului altar,
sa-i traim intunericul ne e placerea,
in sufletu-mi iti este sufletul
imi gasesc in tine trecuta-mi fericirea,
tu-ti gasesti in mine nemurirea,
doar noi ne auzim unul altuia tipatul,"
Vreau sa plec, trebuie iar singur sa-l las
Ramane stand pe-o stea,
Si mi-a spus ca ma va astepta.
Il las in al amintirilor vesnic dans.
Si m-am smuls din reverie,
Ma intorc unde doar nebunii mai cred in nemurire,
Si s-a mai dus inc-o intalnire,
Ah, dulce nostalgie.!
|