Distrugem ce ne iese-n cale,
Cu firea noastra mereu revoltatoare,
ne indrumam tot mai gresit urmasii,
si nu ne mai sincronizam nici pasii.
Mereu gasim o cale de scapare,
Si-n felul asta,minciuna ia amploare,,
problemele raman nerezolvate,
poate e sufletul curat,dar mainile-s patate.
Si chiar nu-i de mirare cat de mult suferim,
ajungem sa ranim,sa ne ascundem,sa fugim,
Sa nu ne mai intereseze propria viata,
si nici vreun lucru bun daca ne iese-n fata.
Nu ne mai pasa chiar deloc de noi,
In drumul nostrue ceata si noroi,
Inevitabil ne inlaturam speranta,inca vie,
si nici nu vom mai fi in stare vreo amintire a mai scrie.
|