Unirea este floarea
De mii de ani grijita
De neamul romanesc.
Ciobanii calatori peste munte
Sub asprul lor cojoc o incalzesc.
Taranii aplecati pe glie
Cu roua suferintei o stropesc.
Muncitorii cu brate-ncordate
In zilele noastre-o-ntaresc.
Scriitorii cu pana de foc
O altoiesc pe al nostru noroc.
Ea a inflorit in mainile
lui Mihai Viteazul,
Care i-a lasat-o mostenire lui Cuza,
Dupa ce fusese ingrijita,
o vreme,
De Balcescu, Alecsandri
si Andrei Muresanu.
Tinerii morti la Oituz, Marasesti
si Marasti
Floarea aceasta cu sange-o
stropesc.
Unirea, ca sa creasca,
are nevoie
De simtirea si cugetul
rostite in graiul romanesc. |