| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Viata din Tei si Fiul Tāmplarului
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Dobre Marin Corneliu
|
|||
|
Asta seara, cum se intampla foarte rar, venise pe la el si frate-sau Anghel sa-i ceara niste sipci din care sa-si faca niste colivii. Cum il gasise la masa pe tamplar acesta ii daduse si lui o cana, ii turnase vin si-l indemna sa ia si din salam sau din conserva desfacuta. In timp ce lua masa de seara tamplarul citea si Informatia incepand cu stirile externe. - Ce foc s-a aprins in Vietnam ! exclama gazda. - Ce-or cauta americanii acolo? intreba frate-sau. - Parca mai stii - astazi numai intelegi nimic din politica ca si din viata. Prin cate a trecut omenirea, prin cate am mai trecut si noi si tot nu ne invatam minte! - Adevarat! - zise frate-sau, omenirea e ca si omul nu invata nimic sau apropae nimic din ce a petrecut. Imbatranim degeaba! - Ei, ce sa-i faci! Asa este viata si n-ai ce-i face! Dupa o pauza in care servira cate o felie de salam si isi golira paharele Anghel relua convorbirea. - Cand se elibereaza Nicu, din armata nene? Nicu era nepota-sau, baiatul tamplarului. - Parca eu stiu! N-a scris niciodata, nici n-as fi stiut unde face armata ,daca nu-mi spunea Jeana. Ea mi-a i-a facut un pachet si i l-a trimis la Botosani Ce asta-i armata de acum?! Un an si sase sau opt luni! E floare la ureche! Noi am facut trei ani si jumatate pe langa c-am apucat amandoua razboaiele mondiale. Si ce bataie mancam! - De, stiu eu? Nu i-ai trimis si tu acolo-cinzeci de lei ori o suta si cateva cuvinte? - Eu! Bani! Ce sa faca el cu banii ? Banii_abia-mi ajung mie ca sa traiesc. Las! Ca-i da statul tot ce-i trebuie! Cat despre cuvinte ce sa-i spun? In toata viata noi n-am discutat prea mult. El are alte ganduri, alta fire - eu altele. Stie el sa se descurce si fara mine. L-am facut mare, l-am hranit - faca ce-o vrea! Tata a facut la fel cu noi stii ca ne lua la goana de acasa cand implineam paisprezece ani. - Acum sunt alte vremuri!Daca stiam cum stau lucrurile i-as fi trimis eu o suta de lei fara sa stie Anicuta.Stii ca n-am avut copii si mi-ar fi placut sa-l ajut pe Nicu, chiar sa-l infiez; dar n-am putut de frica sa nu zica nevasta-mea Anicuta ca tin mai mult la neamurile mele decat la rudele ei. Discutia se incheie si in liniste se auzira pasi infundati si rari aproape de usa. Usa camerei se deschise lasand sa intre un tanar cu o valiza de lemn in mana; de statura potrivita cu parul saten deschis si cu niste ochi caprui, mari si inghetati. - Vorbeam de lup si lupul la usa! zise tata-sau, mai in gluma mai in serios. Intotdeauna ochii fiului mustratori si inghetati il nelinistisera. Ii facea aproape placere sa-l numeasca lup - considerandu-se el un imblanzitor de fiare. Copiii, femeile si chiar oamenii, in general, trebuie tinuti din scurt, sa simta forta care i-ar zdrobi,altminteri e greu sa te descurci cu ei, ti se urca in cap incetul cu incetul sau iti sar deodata in cap, se lenevesc si se boieresc. -Buna seara, tata, si pofta buna! zise fiul facandu-se ca n-a priceput aluzia. - Noroc, unchiule, si bine te-am gasit! - Noroc -nepoate! Raspunse unchiul din inima. Bine ai venit sanatos! - Buna seara! zise tatal. Ai venit? ia si mananca si ia si un pahar de vin! - Am venit!, de mancat am sa mananc dar vin nu beau. -Nu bea, paguba-n ciuperci ! zise tatal. Tanarul isi puse valiza langa usa care separa camera tatalui de camera sa - o usa cu doua canaturi, apoi lua un scaun si se aseza la masa cu fata spre perete caci la celelate capete sedeau cei doi frati; lua cateva felii de salam si un ardei umplut cu orez dintr-o conserva. - Si unde ai sa dormi? intreba tatal dupa vreo cateva minute de tacere. - Cum unde am sa dorm,doar nu mi-ai inchiriat camera? - Nu le-a placut celor carora le-am aratat-o. Nu-i decat masa,un scaun si galeata ta in toata camera. N-ai nici pat. - Unde mi-e dormeza? intreba fiul. - Dormeza e in magazie, dar nu ai cearsafuri. Stii ca cele doua erau vechi de cand plecasesi. Cu mine-n pat nu mai avem loc si nu-ti place patul meu ca am cearsafuri murdare si are si pureci. Ce vrei? Surorile tale abia ajung sa-si faca treburile lor, nu prea ajung sa ma mai spele si pe mine, cum am numai doua cearsafuri stau asa cu ele cate doua - trei luni. De cand a murit maica-ta si pentru ca nu m-ai lasat sa ma insor ca sa nu-ti aduc mama vitrega, care sa te oropseasca, ne chinuim si noi cum putem. - Esti sigur ca din cauza mea nu te-ai recasatorit sau din cauza ca-ti placea sa bei prea mult, ca-ti placea sa faci ce vrei cu banii? intreba tanarul. - Si daca beau, ce beau banii tai, beau banii cuiva? se manie tatal. Goli paharul din fata sa si turna din nou. -Iti multumesc pentru salam si pentru paine si vom mai discuta. Ma duc sa-mi iau dormeza, zise fiul. Se ridica, isi lua valiza care parea a fi foarte usoara si intra pe usa ce da spre camera lui, dar se intoarse dupa cateva secunde: - Tata, n-am bec in camera mea. - Ia o lumanare, ce vrei ca un bec sa dureze un an si sase luni. Si asta nu-i nimic, dar cartonul de pe casa s-a spart tot. Pica in casa, cand ploua, ca afara. Asa ca imediat ce-o sa iei primul salariu sa-ti pui carton pe casa, ca daca nu pui iti cade tavanul in cap si nu e a bine, il avertiza tatal si adauga apoi razand: - Poate o da Dumnezeu si nu ploua o luna , doua. Fiu - sau se intoarse apoi in camera si aprinse un chibrit. Camera era pustie. Doar in mijlocul ei se gasea masa ca un cal troian introdus in cetate. Pe pervazul geamului gasi o lumanare pe care o aprinse. Lumina galbuie alunga umbrele tot mai mult spre colturi - pana ce lumanarea ajunse in puterea deplina si se stabili armistitiu intre intuneric si lumina. Pe jos pamantul era batatorit, si prafuit ca si peretii camerei.Panzele de paianjen impodobeau camera pe la colturi ca niste fire de beteala argintie. Nicu fixa lumanarea de masa si trecu prin camera tatalui sau sa-si ia dormeza.Nu scoase un cuvant. Cand trecu cu dormeza prin camera tatalui unchiu-sau sari sa-l ajute. - De ce nu m-ai chemat pe mine sa-ti ajut?Apuca dormeza de un cap si il ajuta sa o introduca pe una din cele doua usi caci cealalta era prinsa in cuie. O asezara intr-un colt al camerei. - Iti multumesc, unchiule! - Lasa, daca stiam ca vii o puneam eu pe Anicuta sa-ti spoiasca, sa-ti aranjeze. Poate si surorile tale ti-ar fi aranjat camera, de ce n-ai scris cand vii? - Nici eu nu stiam cand vin si apoi cui sa-i scriu? Las`ca-mi fac eu maine curat! Unchiul se intoarse in camera lui frate-sau si se aseza pe scaun. - De mic nu mi-a placut Nicu, asta, zise frate-sau - tamplarul, prea are inima de boier in el si prea ar vrea sa traiasca in lux. Prea judeca el si osandeste. Crede ca poate el sa le schimbe pe toate. De aia ii plac si comunistii. Nu inteleg ca noua nu ne e dat sa huzurim, sa trandavim, sa ne croim cum vrem noi viata, ori sa ne-o schimbam. Viata noastra e facuta din munca de dimineata pana seara. Seara - doua -trei chile de vin ca o ,,recreere" si a doua zi de la capat, pana cadem si ne inghite pamantul. Mesterul se opri, mai sorbi un pahar de vin si apoi umplu iar paharele. Credea ca cu scoala are sa faca mare branza - relua el. Desi il foloseam si eu la munca invata seara sau dimineata scurtandu-si somnul si mai in fiecare an era printre primii din clasa. Are necaz pe mine ca nu l-am dat la liceu. De unde bani? Bani de haine, bani de mancare, bani de carti, bani si iar bani ! - Pai, cartile parca se dau gratis zise frate-sau. - Atunci bani de caiete, creioane, stilouri ! Din nou paharele fura golite si reumplute, apoi tamplarul continua: S-a dus singur la scoala profesionala si s-a facut lacatus. Meseria este mai buna decat cartea.! Dar el nu s-a lasat, a facut liceul seral si daca avea noroc sau daca avea mai mult timp sa invete, sa se pregateasca intra la facultate. L-au luat in armata. Asta credeam ca o sa-l faca om, ca o sa-l mai potoleasca cu viselui lui, ca o sa-l aduca cu picioarele pe pamant. Nu s-a schimbat deloc. Ia si bea Anghele, noroc! - De, mai nene, lumea s-a schimbat. Noi daca am avut fiecare cate patru clase ne-am descurcat, dar lumea noua care se ridica daca n-ai carte greu te mai descurci omeneste. Poate trebuia sa-l ajuti si tu mai mult. - Da pe noi cine ne-a ajutat?Nimeni ! Ne-am descurcat singuri. Sa se descurce si el ! Fiul se duse cu galeata sa-si aduca apa de la cismeaua publica. Afara incepu sa picure. Era prima ploaie din primavara aceea secetoasa. Cand se intoarse cu apa observa ca in casa picura in vreo trei locuri. Isi cauta prin curte ligheanul si il aseza in dreptul a doua picaturi apropiate. Apoi umbla sa mai caute ceva sa puna in dreptul celei de a treia picaturi. -Traim in secolul XX ca in urma cu sute de ani- bombani el prin odaia tatalui. N-avem barem o casa ca lumea. - O sa-ti faci tu una cat ai bate din palme. Poate o sa-ti faci un palat ! il infrunta tata-sau. - Poate! zise fiul. - Mars la culcare si ascunde-ti coltii, ce crezi ca daca ai terminat armata nu pot sa te mai cotonogesc! Cei de la masa golira ultimele doua pahare. - Eu zic sa nu incerci! Zise fiul ramanand ostentativ pe loc. - Apoi eu plec! Zise Anghel, cautati si voi sa va intelegeti si sa va ajutati unul pe altul ca ati ramas singuri! Nicu intra in camera lui. - Iti multumesc,nene, pentru sipci.Am sa te cinstesc dupa ce-oi vinde coliviile. Noapte buna! -Noapte buna nepoate si sa vii pe la mine striga el spre camera alaturata. Isi lua din curte un pachet de sipci de tei si pleca. Locuia pe aceeasi strada de pe malul Teiului dar mai jos, mai spre camp. Ploaia fusese scurta; mai mult o stropeala. Nicu dadu ligheanul intr-un colt si se intinse pe dormeza pentru o singura persoana, dupa ce sufla in lumanare. Ca in fiecare noapte inainte de a adormi isi asculta rotirea de nebuloasa a gandurilor. Se gandea la ce a fost si la ce va fi. De la unsprezece ani, decand i-a murit mama infrunta aproape singur viata. Uneori a mai fost ajutat de una sau de alta dintre cele trei surori. Una i-a mai dat cate o farfurie de mancare ; alta i-a mai spalat o rufa, alta i-a dat o carte sau un ban. Pe ele nu le-a ajutat aproape nimeni. S-au descurcat singure. Acum sunt la casele lor. El era cel mai mic dintre copii. Era cu sase ani mai mic decat cea mai tanara dintre surori, Lili. Tatal nu le cunostea pe fete, cum nu-l cunostea nici pe el. Nu putea sa le ajute cum zicea el. Ce castiga cu tamplaria cheltuia pe la restaurante. Muncea de dimineata pana seara dar nu se alegea cu nimic. Copiilor le spunea sa fie cuminti pana cand implineau patrusprezece ani, iar cand i se parea ca nu au respectat ceea ce dupa opinia mahalalei si a lui se numea a fi,,cuminte" - le tragea cate o sfanta bataie, incat sareau vecinii sa-i scape. Acum cand legile ii pun la amenzi pe cei ce provoaca scandal, fie si in familie, de cand copiii au crescut s-a mai potolit, scandalurile sunt tot mai rare. Flacaul nu cunoscuse nici un fel de dragoste. Mama murise prea repede desi era singura fiinta de la care primise caldura sufleteasca. Nici iubirea nu o cunoscuse. Ii vedea pe tinerii de seama lui, discutand, razand, frecandu-se unul de altul. El nu putea sa-si ingaduie asemenea distractii fie pentru ca alerga de la o treaba la alta sau pentru ca firea lui era deosebita de a celorlalti. Prea frumos insa nu era. Era un om obisnuit. Numai ochii ganditori si tristi il deosebeau de ceilalti ucenici sau lucratori mai apoi. Gandurile erau sfetnicii, prieteni si interlocutorii lui de totdeauna. Seara i se asezau la capatai. Trebuie sa inceapa sa lucreze cat mai curand. A lucrat pana acum la o fabrica de stalpi de beton de pe Pantelimon. Nu se va mai intoarce acolo. E prea departe de casa . Nimic nu e frumos la acea fabrica. Ar dori sa lucreze intr-o fabrica frumoasa cu flori in curte, cu sali mari si luminoase in care sa lucreze cu drag.Toata viata a cautat sufletul lucrurilor si al oamenilor ca sa se lege de el. Se apropiase de vreo cativa muncitori inainte de armata dar ei erau mai in varsta ca el, erau casatoriti, poate l-au si uitat. Va cauta in alta parte. I-ar placea sa lucreze la Electroaparataj. Va incerca acolo. Gandurile amortisera. Corpul , isi gasi si el o pozitie comoda si Nicu adormi. Somnul fu profund, tulburat de vise putine. Oboseala calatoriei se facea simtita. Venea tocmai de la Botosani. x x x O vecina-l vazuse pe Nicu venind cu geamantanul in mana si intelese ca flacaul a terminat cu armata. Se grabi sa o spuna si altora, iar acum o vazu pe Niculina, o opri zicandu-i: " Stii ca a venit Nicu din armata?" Stia ca cei doi crescusera ca vecini, el era cu un an mai mare.Vecina isi continua gandurile cu voce tare: "Acum este bun de insuratoare", desi nu s-a schimbat prea mult; nici nu s-a implinit, nu s-a facut mai voinic; ci a slabit si a ramas parca tot cu aerul lui de somnambul. Continua sa gandeasca numai pentru ea: "Dar nici tu nu esti stralucita, mai ales ca esti si cam rea de musca. V-ati potrivi numai ca el nu prea te baga in seama si nu prea este dispus sa-si ia pe cap pe una ca tine"- monologa ea pe ceea ce stia dinainte de plecarea lui in armata. Adauga apoi cuvoce tare: Noapte buna! si intra in curte. Niculina intra si ea in curte iar timp ce se straduia sa adoarma se gandi cum sa-si faca drum a doua zi prin curtea baiatului. Se va duce la sora lui sa-i ceara sa-i croiasca o rochie si apoi va vedea ea cum se va descurca, dupa imprejurari. A doua zi pe la unu dupa masa de pranz, rasuna in curtea flacaului , unde locuiau si cele doua surori Jeana si Nuta, glasul ei. - Sarut mana, tanti Nuto! Ce mai faci? - Bine, bine Niculino! Tu ce mai faci?, zise Nuta, deschizand usa. Intra in casa! Fata intra in casa si-i spuse pentru ce a venit. Tanti Nuta ii spuse ca-i sta oricand la dispozitie gata sa o servesca, apoi adauga: - Stii ca a venit Nicu din armata? - Nu -zau!? se arata surprinsa blonda. - Ba chiar asa si sa vezi ce s-a ingrasat s-a facut barbat in toata legea. Ar trebui sa se insoare sa aiba si el cine-l spala, cine-i face mancare; cine-l ingriji cand e bolnav, destul s-a chinuit de cand a murit mama ca avea abia unsprezece ani. Sora era gata sa lacrimeze. Isi vedea si ea pe cei doi casatoriti si ii convenea. Punea si ea o vorba buna. E adevarat ca Niculina nu era asa cuminte, ca vorbea multe prostii si ca avea o curiozitate cam mare pentru murdariile intime ale oamenilor, dar asa sunt fetele si in general tinerii din cartier, asa fusese si ea si nu-si inchipuia ca pot fi altfel - deci era buna, potrivita pentru fratele ei. De fapt chiar de dimineata discutase cu fratele ei despre casatorie, chiar cand il revazuse dupa terminarea stagiului militar si cand el ii ceruse un bec; numai ca el morocanos si necajit de viata ii raspunse: "Chelului ii lipseste tichie de margaritar" Si cum o vazuse pe sora-sa ca nu intelege adaugase: O casa ca lumea n-am; serviciu inca nu-am si tu si celelate doua surori, ca fusese si pe la Jana care statea in casele din fata si care-i daduse un sul de carton asfaltat sa si-l puna pe casa si unde o gasise si pe Lili venita din Rahova de ieri ca se certase cu soacra-sa, ii dati zor cu insuratoarea. N-am gasit o fata care sa-mi placa si careia sa-i plac si nu stiu daca voi gasi vreodata - adaugase el, incruntat. Poate n-am sa ma insor niciodata! - Doamne-fereste! Se crucise sora-sa Nina, intre timp, revenise la ocupatia ei cea mai placuta si aproape singura de cand terminase liceul - incepuse sa spuna bancuri : - Sa-ti spun un banc, tanti Nuto: Un cotoi si o pisica pe acoperis Nuta vedea fata posomorata, aproape manioasa a fratelui sau in timpul discutiei de dimineata. ,,Trebuie sa incerc sa realizez si eu ceva pe lumea asta: sa termin o facultate sa creez niste masini sau altceva cum nu s-au mai creat! Sa ies din mizeria in care ne zbatem! Niculina incepuse alt banc, desi Nuta nu-l ascultase nici pe primul -Un papagal repeta mereu ori te(ma intelegi, matale,)ori te dau jos Nuta nu asculta niciodata bancurile : nici nu le intelegea, dar se gandea ca Niculina este o fata desteapta stie atat de multe lucruri si are si liceul. A dat de trei ori la facultate dar n-a reusit. Se va marita si gata! Intre timp Niculina isi terminase ultimele noutati in materie de bancuri. Il vazuse pe geamul usii pe Nicu trecand prin curte si o intreba pe Nuta: - Ce face asta, bre? - S-a apucat sa-si spoiasca camera, curata peretii de praf si astupa crapaturile. Pana sa plece in armata isi spoia in fiecare an ; acum are doi ani de cand nu si-a spoit camera . I-a dat Jana un sul de carton si l-a pus pe casa inca de la sapte dimineata si acum spoieste. Asta stie sa-si faca totul singur, d-aia nu se insoara. De cand a murit mamica a invatat sa-si gateasca putin si la nevoie isi spala singur. - Ce bine e sa ai mama ! zise Niculina. Eu nu-mi spal nici chilotii singura, mama le face pe toate. Acum plec, sarut mana tanti Nuta, zise, ea, cu o voce sonora dupa ce iesi in curte. - Nu te duci sa-l vezi pe Nicu ? - M-asteapta mama ! Stai, ca-l chem eu! - Mama, ma Nicule, ma! Asta s-a bagat in fundul lui (voia sa zica camera din fundul curtii) si nu mai aude nimic: Fratele auzise insa ambele voci. - Ce vrei, fa? raspunse el fara sa iasa din camera. - Vino pana aici! - Doar n-o sa las bidineaua in var si sa cobor de pe masa. Daca ai treaba cu mine vino tu aici. - Esti prost ! zise sora. - Am plecat, tanti Nuta, sarut mana . Ma striga mama! Am sa mai vin pe la matale. * * * Cand Nicu termina de spoit si venise sa se spele in bucataria sora-si pentru-ca el nu mai avea apa in galeata sa , sora-sa ii spuse: - A venit Niculina pe aici! - Am auzit-o! - N-ar fi rea, te-ai potrivi cu ea. - Eu sa muncesc si ea sa spuna bancuri! - Mie mi-a si spus vreo cateva. Daca-ai sti cate stie ! - Multumesc ! - am altele de memorat si de invatat. - Tot sa mai inveti ? Nu-ti ajunge cat ai invatat? Toti ai nostri au cate 6-7 clase . Lili are vreo opt clase, tu ai unsprezece si tot vrei sa mai inveti. O sa te ticnesti mai rau .Vrei sa te faci popa? Nu mai fac nimic acum nici cei care au carte. Au inceput sa-i trimeata pe la tara. - Indiferent ce-o fi mai la urma simt ca-n mine mai exista loc in care mai pot aduna niste cunostinte de orice fel ar fi . Vreau sa urmez o facultate. Mi-ar placea literatura caci prezinta si dezbate durerile si bucuriile omenesti; mi-ar placea medicina dar e prea mare raspunderea. Imi place si matematica. Deci eu trebuie sa ma pregatesc pentru examene. Tot timpul meu liber am sa-l dedic acestui scop. Si cu asta basta ! N-am sa-ti mai deschid usa daca ma mai bati la cap cu insuratoarea. Ii multumi pentru apa si pleca sa-si aduca si el cu galeata lui . Sora-sa stia ca erau luni de zile in care nu-si vorbeau, daca nu erau de acord cu ceva, asa ca-l lasa in plata domnului. Mai are timp, dar are sa se chinuie ca prostul, sau o sa se ticneasca de tot. . * * A treia zi dupa intoarcerea din armata-timp cat ii trebuise sa-si puna la punct camera, Nicu se prezenta la poarta uzinei Electroaparataj luand pe rand tramvaiele 17,24,14 La poarta spuse de ce a venit. "N-au nevoie de un lacatus constructor?" Portarul nu stia. Ii cere buletinul,apoi ii dadu un bilet si il trimise la serviciul "Personal" la seful de cadre. Seful de cadre-un om in jur de cinzeci de ani- dadu mana cu el, il pofti sa ia loc, il intreba cu ce-l poate servi. Nicu spuse ca ar vrea sa lucreze in intreprindere. - Ce meserie aveti? Unde ati mai lucrat? - Sunt lacatus - constructor - am lucrat la Electromontaj pe soseaua Dudesti-Pantelimon la armaturi pentru stalpii de beton. - Si de ce nu va intoarceti inapoi? - Cum sa va spun, cauta el un argument oficial, este prea departe de casa. - Unde locuiti ? - Pe Tei-..in cartierul Tei. - A! unde erau scandalagii si cutitarii aceia? - Da erau! - Pai si noi va suntem cam departe de casa si noi n-avem nevoie de lacatusi constructori ci de lacatusi montatori si mai ales de ingineri energeticieni. Daca erati inginer va angajam pe loc. Regretam! Dadura din nou mana. Nicu se scula sa plece. - De ce nu va adresati la Oficiul pentru repartizarea fortei de munca? mai adauga omul. - Asa am sa fac! Nicu pleca si-i duse inapoi bonul semnat portarului. Se duse la oficiul de repartizare a fortei de munca intristat de acest insucces. Stia ca oficiul se afla pe langa strada Mihai Eminescu. Gandul il duse la soarta marelui intristat apoi la opera lui."Cat sa fie de cand n-a mai citit una dintre poeziile lui?" -"Vreo cinci-sase ani"din liceu-clasa "zecea" A mai auzit fragmente din poezii pe la radio-la difuzorul din cazarma, uneori chiar poezii intregi. Luase tramvaiul 14 apoi 24 si acum mergea pe jos spre oficiul , tot incercand sa-si inventarieze poeziile din Eminescu pe care le stia pe de rost. Nu stia niciuna complet, dar avea o multime de melodii eminesciene in el ; melodii iscate de fragmente din poezii. _"Ce te legeni codrule, Fara ploaie, fara vant, Cu crengile la pamant?" -"De ce nu m-as legana, Daca trece vremea mea!" Intre timp gasi si cladirea in care se afla oficiul de repartizare a fortei de munca. Nu era pe strada Mihai Eminescu ci la intretaierea strazii cu o alta pe care nu o cunostea si nici nu-si dadu silinta sa-i afle numele. El memora inca din copilarie locurile - asezarea caselor, forma lor, imagini integrale insa fara nume, sau alte detalii-un pom deosebit; podoabe ale caselor etc. Acestea ii serveau ca puncte de reper. Desi se nascuse si crescuse in Bucuresti nu ar fi putut sa numeasca cinsprezece strazi. El cunostea locuri cu nume. De aceea ramanea si incurcat cand il intreba cineva de vreo strada. Intra inauntru, in oficiu si se aseza la la o coada scurta. Mai erau vreo sapte-opt persoane, barbati aproape toti tineri. De la ghiseu i se dadu o fisa, cand ii veni randul si i se ceru s-o completeze: Numeleprenumele, varsta, parinti, adresa, studiiunde a mai lucrat- etc..etc Cand o duse completata la ghiseu, functionarul de aici-un om maruntel si vioi, trecut de patruzeci de ani-urmari ceea ce il interesa pe el. - Dumitru Nicolae-fiul lui Dumitru Ion si al Dumitrei Steliana-nascut 1941- ziua 13 - luna septembrie. Studii-Scoala profesionala si liceul seral cu diploma de maturitate- membru U.T.C. - Unde ati mai lucrat? I se adresa functionarul direct. - La Electromontaj pe soseaua Dudesti - Pantelimon. - Si de ce nu va intoarceti inapoi? Sunt obligati sa va primeasca: - E prea departe de casa! Repeta de data aceasta mecanic Nicu. - Da! zise functionarul. Va dam pe Rahova la un atelier sezonier de banci scolare cu schelet metalic. Va convine? - De ! E cam departe! - Alte posturi deocamdata nu avem. - As dori undeva pe soseaua Stefan cel Mare sau mai aproape. - Nu avem posturi deocamdata.Mai reveniti pe aici sau o sa va cautam noi. Cand iesi pe usa un tanar cu parul cret si plin de briantina ii spuse: - Daca ai avea cunostinte imediat s-ar gasi un post la caldurica. - Dar eu nu vreau un post"la caldurica", cum zici dumneata,ci unul care sa-mi permita sa ma pregatesc pentru facultate. -Tot una e! Noroc! - Buna ziua! Desi se suparase la inceput Nicu isi dadu seama ca ceea ce cerea el era, cum spunea si tanarul-un post"la caldurica,, Oare nu s-ar putea ca sa-l intretina cateva luni tata-sau. Ii veni sa rada cu lacrimi.Tata-sau sa-l intretina? Ce ideie comico - tragica. Ar trebui sa renunte la doua din cele trei chile de vin ori asta nu se poate.Viata si-ar pierde caldura. Totusi are sa-i ceara candva acest lucru, sa incerce. Se gandi apoi la surori. Surorile n-aveau cu ce sa-l sprijine decat cu cel mai mult douazecisi cinci de lei la doua trei-luni. Erau toate trei maritate. Una locuia la barbatu-sau pe Rahova, iar celelalte doua in aceeasi curte cu el, dar erau casnice. Si ele traiau din munca sotilor care beau ceea ce considerau ca le prisoseste, ba cea mai mare dintre ele Jana avea si un copil in clasa a treia pe Niculaita care ziceau surorile, e la fel de trasnit ca si el: adica ii placea sa invete si cauta poate ceva mai deosebit in lume. Parasi deci gandul de a cere ajutor la vreuna din surori. Trebuie sa se descurge singur! Nu are ce face.Trebuie sa munceasca si in acelasi timp sa se pregateasca pentru facultate. Tramvaiul ajunsese la capatul liniei. De aici mai avea vreo noua sute de metri si ajungea acasa. In stanga sclipeau apele lacului Tei. Parcul de pe mal infrunzise, dar iarba si copacii erau acoperiti de praf. Lacul era si el lesios. Primavara intrase in a doua jumatate se apropia de sfarsit si continua sa fie secetoasa. Soarele ardea usturator. La jumatatea drumului de la tramvai spre casa Nicu fu ajuns de Marcel prieten si var totodata cu care crescuse impreuna si facuse si liceul seral la aceiasi scoala pe Pantelimon. Cei doi se imbratisara pentru prima oara in viata lor apoi coborara pe malul lacului sa mai stea de vorba. - Vad ca te-ai eliberat! Cum a mers? La ce arma ai facut? In ce oras? Cum s-au purtat gradatii cu tine? - Am facut la infanterie la Botosani. Armata ca si lumea. Unii sunt mai omenosi altii mai cainosi-cum ii duce firea si mintea! Tu , ce mai faci? - M-am insurat. Ce sa-i faci? Zise Marcel. Am implinit douazeci si sapte de ani. Am cunoscut-o la strand. Am vorbit vreo sase luni si apoi ne-am casatorit. E sora la spital. Tu ce faci? Nu te casatoresti? - De, stiu eu? Sa mai astept,sa ma rostuiesc si eu. - Nici eu nu m-as fi casatorit daca nu-mi spunea ca o sa avem un copil caci am si o fetita. Ai sa le cunosti pe amandoua. - Mai joci fotbal? intreba Nicu..pe ce post? - Joc la Sirena in C- tot ca fundas. Nu prea am viteza! -Cati te lasa, parca asa spuneai ca se numeste! - Ma lasa ce sa-mi faca! Cand ne-am casatorit, la vreo doua zile, a incercat sa-mi dea o palma mai in gluma mai in serios, dar am pocnit-o eu incat pe urma a trebuit s-o stropesc cu apa si de atunci ne avem bine. - Tu nu vrei sa mai jucam o miuta pe camp la Pipera sau daca vrei vorbesc cu Eftimie,antrenorul nostru,sa vii la Sirena. - E cam tarziu! Visam, cand aveam vreo zece ani sa ridic tribunile in picioare cu fentele mele, cu golurile inscrise, dar nu s-a ales nimic din visul meu-trebuia sa-l ajut pe taica-miu, sa-mi fac mancare sa-mi spal si alte lucruri. Pe camp as mai veni sa ma recreez, dar sfarsitul asta de primavara, e prea naucitor, prea fierbinte. In timpul liber ce-l am as vrea sa ma pregatesc la literatura si la matematica si sa incerc la o facultate umanista sau tehnica. Tu ce faci nu incerci sa urmezi o facultate? - Eu? M-am facut laborant chimist, munca usoara si curata. Cu copilul, cu sotia si cu fotbalul nu-mi mai arde mie sa invat. Uite-o si pe nevasta-mea ca trece spre casa de la serviciu. O femeie tanara, potrivita ca statura, blonda cu ochi albastri,putin bucalata, trecea pe drum. Marcel era brunet, potrivit ca statura. - Cati! Striga el, Cati ! Pt.numarul din martie Femeia se opri,se uita surprinsa pe malul lacului apoi recunoscandu-si sotul veni spre cei doi. Marcel facu prezentarile: - Sotia mea, Cati! -Varul si prietenul meu, Nicu. Cei doi isi stransera mainile cercetandu-se curiosi. Nicu se apleca si-i saruta mana,desi nu saruta de obicei mainile femeilor. O facuse pentru Marcel. Marcel stia asta si era bucuros, multumit si mandru de acest gest si cu toate ca nu avea o casa proprie-mai sedea pe la parinti-exclama: - N-ar sticla o sticla cu vin! Hai la noi! - Nu beau! Fu raspunsul prompt al lui Nicu. - Tot nu bei! se mira Marcel, dar in asemenea cazuri, poti face o exceptie.. - Ba mai bine ati merge sa mancati, interveni sotia. - Nu,nu mi-e foame, am mancat in oras ! minti Nicu. - Ei! atunci sa mergem Marcele, zise Cati. - La revedere! Rostira cei doi aproape simultan. Si sa vii pe la noi!-zise femeia. - Noroc! zise Marcel si-i stranse mana cu amandoua mainile. - Sarut mana! Raspunse Nicu.Noroc! le ura el si sa va traiasca fetita! Cum o cheama? - Loredana! Raspunse iar cei doi in cor. Fiecare dintre cei trei parasira malul lacului si intrara in curtile asezate cu fata spre lac. Nicu aprinse lampa de gatit cu gaz, asteptand ca flacara sa se ridice in pozitia maxima, puse ulei in tigaie, astepta sa se incinga si sparse in ea doua oua-ochiuri pe care le gasise pe masa lasate de la tata-sau, impreuna cu doua felii de salam. Manca din tigaie ouale cu paine neagra ca era mai hranitoare, cum zicea tata-sau si apoi se duse intr-o magazie din curte, in care tata-sau avea o tijghea la care mai lucra uneori dupa serviciu- cand termina banii si-l intreba unde-i sunt cartile si caietele. - Ce carti si ce caiete?! se mira tatal. - Cum? cartile mele si caietele din toti anii! Stransese pana sa plece in armata toate manualele, caietele chiar si macluatoarele de scoala. Mai cumparase si cateva carti de literatura: - Eminescu -"Poezii", Sadoveanu -"Fratii Jderi", Rebreanu - "Ion", Negruzzi - "Alexandru Lapusneanu"si altele vreo cateva. Mai erau vreo doua-trei romane politiste de la tata-sau si vreo doua carti de pe la prieteni. - Pai pe unele le-am aruncat la gunoi, pe altele le-am ars! - Cum? urla fiul. - Nu pe toate!pe cele care erau mai subtirimai eles caietele si maculatoarele. Le mancau soarecii degeaba. Restul sunt in magazia de alaturi, in lada-asa cum le-ai lasat. Cauta-le! Nicu se duse in magazia - sopron alaturata dadu de-o parte niste scanduri vechi, o lopata, doua tarnacoape si o cazma si gasi sub ele o lada mare plina cu carti prafuite, mucegaite si cu panze de paianjen tesute peste tot. Aseza apoi cateva ziare vechi la soare si rasturna cartile peste ele. Paienjenii se imprastiara in toate partile. Sterse fiecare carte cu o carpa, apucand cartea de diferite colturi, fluturand-o din cand in cand; apoi aseza cartea pe alt ziar cu o incetineala somnambulica. Fiecare carte avea istoria ei, lumea ei si parca erau o parte din sufletul lui. De ce ar fi aruncat caietele si macluatoarele se gandea el cu parere de rau. Daca mi-or trebui si ele? Poate cu ele invatam mai usor. Dar poate era mai bine ca le aruncasera. Profesorii se schimbau prea des la scolile marginase in care-I fusese lui dat sa invete. Nici unul nu sedea mai mult de trei patru luni. Nici unul nu I se fixase in memorie, nu-l atrasese. Bine ca au aruncat macluatoarele! Dupa ce sterse toate cartile si le aranjase pe alt ziar lua sase scanduri mai vechi si cu noduri, ca sa nu zica tata-sau ca-i strica materialul lemons de lucru, din care-si facea cate un scaun sau o masa, taie cu fierastraul dintr-o sipca opt capataie, cat erau scandurile de late si apoi injgheba un raft"biblioteca, prinzand capetele de sipci pe doua scanduri la distante egale si simetrice si aseza apoi celelate patru scanduri ca pe niste policioare. Duse apoi raftul in casa si aranja cartile pe el. Camera parca se mai umpluse. Era de patru metri pe patru mai mare decat a lui tata-sau ce avea patru pe trei. Pe langa dormeza, masa si doua scaune, un cuier se mai adauga acum si raftul de carti caruia Nicu ii zicea in gand "biblioteca"., Asezase cartile pe obiecte- manualele de literatura si de limba romana pe primul raft, cele de matematica si fizica pe al doilea raft, celelate manuale ocupau raftul al treilea, iar o policioara ramasese goala. Nu-i nimic isi zise el, cand voi avea bani voi cumpara de la anticariatele din oras si alte carti. Nu avea ceas, dar tata-sau avea in camera sa unul de masa-ruginit si schiop de un picior cu sonerie deasupra ca la bicicleta. Cum cele doua camera dadeau una in alta, se duse si se uita la ceas. Era noua fara un sfert. Tata-sau termina masa si citea Informatia, se uita pe sub ochelari la el si-i vazu fata imbufnata, cu mania comprimata. - Ia si mananca! Te-ai suparat pentru hartoagele alea! Burta sa-ti fie plina, trupul oboist de munca, capul usor si ai sa ai un somn dulce si o viata lunga. - Nu mananc, multumesc! - Faca-se voia ta! zise tatal. Fiul se retrase in camera lui, lua o editie de poezii a lui Eminescu - aparuta in Biblioteca pentru toti - prin cinzeci si sase, cu coperti rosii si scris negru si incepu s-o rasfoiasca.. Reciti "Luceafarul", dar nu fu multumit - rasfoi mai departe, cauta o alta melodie, care-i aparu dintr-o data in fata si-i rasuna in urechi: - O,mama! O, mama,dulce mama,din negura de vremi Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi; Lasa cartea din mana si-si continua propria elegie.. Nicu se vazu cand avea vreo zece - unsprezece ani. Mama lui murise si pana sa moara mult se mai chinuise.. Acum sedea intinsa pe o masa mare asezata intr-o camera din casa veche-caci cea noua nu era tencuita. Blandetea ei din viata nu-si pierduse nimic. Boala, cat fusese ea de puternica, o boala tragica, cei mari spuneau ca reumatismul ajunsese la inima - nu zdruncinase cu nimic blandetea intiparita pe chipul mamei. Blandetea mamei se raspandea in toata lumea, radiind din cosciug. Ea il insotea pe Nicu copilul-pretutindeni. O simtea ca pe un sul de aer, caldut, prietenos si puternic, infasurat in jurul lui. Durerea reusise putin sa-l strapunga si sa-si infiga sageata in inima lui, dar rana nu-l durea atat incat sa-si piarda mintile, sa racneasca. Cei din casa plangeau. El nu plangea decat pentru ca-i vedea pe ceilalti plangand. Durerea si sensul a ceea ce se petreceau nu erau limpezi. Mama lui era inca acolo. E adevarat ca nu mai vorbea, dar fiinta ei intreaga era ca inainte - bunatate si blandete. Mama lui poruncea si vremii sa fie blanda cu copilul ei. Desi era in mijlocul iernii, la sfarsitul lui ianuarie era o vreme putin generoasa. Nici pamantul nu era inghetat. Fulgi rari si mari cadeau la distante de peste un metru si ceva unul de altul. Cadeau incet, ca in vis. Cadeau fulgi de parca erau parerile de rau ale mamei. Ii mai auzea pe unii oameni talmacind ca asta inseamna ca nu-i pare rau ca a murit. Si poate ca oamenii aveau dreptate. Cat se mai chinuise in viata sa-si creasca copiii! Nascuse sapte din care mai traiau patru- cele trei surori si el. Barbata-sau o cam necajise si chinuise. Fusesera rare perioadele cand se intelesesera omeneste. Dar poate ca nu aceste neintelegeri o zdruncinase sufleteste cat mai ales boala si moartea baiatului cel mare, a lui Gogulet. ( El a murit tocmai cand sa termine liceul). El era creierul si mangaierea familiei. El reusea sa fie cu judecata fie prin simpla lui prezenta sa rezolve cu blandete neintelegerile din familie. Fara el tatal familiei izbucnea si-i mustra pe toti. La el tinea si mama si tatal. La suflet semana cu mama-sa si la chip cu tata-sau. In timpul catorva ore de munca patriotica se infierbantase insa, bause apa rece si se imbolnavise de plamani. Cheltuisera tot ce avusesesera strans in casa intr-un an si voia sa vanda si casa ca sa-l salveze, dar nu fusese cu putinta. Prin 1948 tuberculoza era inca incurabila. Baiatul murise intr-o zi de primavara. Poate ca atunci sufletul si firea mama-si primise cea mai completa lovitura, facand sa se deschida poate si alte vechi rani sufletesti cicatrizate. Reumatismul apoi progresase in ultima vreme. Vazand ca medicii nu pot face nimic a inceput sa foloseasca si leacuri babesti. Incercase fel de fel de frectii cu spirt si cu morcov,cu boabe de piper; alte frectii cu gaz si usturoi. Bea fel de fel de fierturi si poate si din cauza aceasta incepuse sa sufere si de cap. Avea si pastile lucioase, de diferite forme si culori, date de doctori si care acum sunt raspandite prin sertarele dulapurilor din casa. Toate medicamentele si leacurile babesti fusesera insa neputincioase. Baiatul se uita cu niste ochi caprui mari, auzea aceste lucruri si le pricepea cu sufletul, dar parca nu-l interesau. El simtea ca mama-sa era langa el si ca va fi intotdeauna, deci nu-i pasa de nimic. Oamenii care veneau la moarta si carora li se intampla sa-l vada si pe el, ii vedeau ochii si in ei o lumina de care parca se sfiau si uitau sa-l mangaie sau poate nu stiau sa faca si ce sa spuna. Nici el nu astepta nimic. Nici ai casei nu-l mangaiau si nici nu incercau. Ei nu stiau sa mangaie. Suferintele ca si bucuriile nu-i apropiau prea mult. Ramaneau fiecare in lumea sufletelor lor. Unora li se parea ca copilul este rece, nesimtitor, deoarece continua sa se joace cu ceilalti copii, desi se juca potolit cum ii era felul. Unchiu-sau Anghel il luase sa doarma la ei. Matusa-sa Anicuta ii dase sa manance niste piure de cartofi si friptura afumata cu sos, ceea ce i se paruse copilului cam gretos, asa ca nu mancase mai deloc. Patul strain nu-l lasa sa doarma, dar pana la urma oboseala fizica si sufleteasca, invinse. Adormi si o visa pe mama sa care il mangaia si plangea. Mama-sa era ca de obicei cu ochii caprui, cu parul castaniu impletit in cozi, iar cozile adunate in cercuri la spatele capului deasupra cefei. Mama-sa ii spunea sa fie cuminte sa-l asculte pe tata-sau. Copilul, dupa inmormantare, s-a apucat sa faca ordine printer sculele tatalui-sau care lucra intr-o camera alaturata cu cea in care dormeau. Tata-sau nu mai lucra de vreo saptamana. In camera atelier nu mai era talas si nici rumegus decat prin colturi, pe ferestre si pe scule. Copilul stersese si aceste urme de praf sau rumegus si aseza sculele mai mici pe fereastra, intr-o ordine limitata de spatiu, iar pe cele mari in alte locuri. Rindelele le puse pe un raft fixat in perete, dupa ce le sterse. Fierastraiele le agata in cuiele batute in perete. Ai casei - surorile si tata-sau- se uitau la el si se mirau ce l-o fi apucat. Apoi viata isi relua cursul. El continua sa se duca la scoala, dar nu mai avea sortul atat de calcat si de spalat; gulerasul nu mai era asa de alb dar incepuse sa invete tot mai bine. Durerea il inchisese in el si devenise si mai tacut decat fusese pana atunci. In clasa a V-a ajunsese primul din clasa. Avea ca dascal viata aspra si neinduratoare chiar si cu copiii. Tot ea il invatase mai apoi sa-si pregateasca mancare singur, sa-si spele si cand ajunsese mai mare sa-si spoiasca! Asta s-a culcat cu lumina aprinsa.Ce-i pasa! Eu platesc!..si tatal stinse lumina din camera fiului apoi se culca si el dupa ce stinse lumina din camera sa. Nicu fu multumit ca ramasese in intunericul trecutului si nu raspunse nimic. Adormi linistit, poate mai linistit decat tata-sau sau decat ar fi crezut acesta. A doua zi se trezi mai tarziu decat obisnuia pe la sapte. Dormise usor, dar era flamand. Se duse in camera la tata-sau si gasi salam si peste cu paine neagra. Tata-sau ii pastrase portia lui de seara. Nicu manca si-i parea rau ca s-a culcat suparat pe tata-sau. Acum nu-i poate zice nici macar multumesc pentru hrana data. I se parea ca si tata-sau are dreptate. Omul nu poate sari peste umbra sa. Dupa ce termina de mancat ramasese cam descumpanit.. Nu stia ce sa faca astazi. Trebuia sa astepte decizia celor de la fortele de munca. Sa se mai duca pe la ei. Dar e prea curand. Va mai astepta. Pana atunci sa mai faca cateva exercitii de gramatica si de matematica sau sa citeasca manualele de literatura. Incepu cu gramatica. Avea in raft pe langa manuale si vreo doua culegeri de exercitii gramaticale-una de morfologie, alta de sintaxa. Cumparase candva si o gramatica scoasa de Alexandru Rossetti"Limba romana"- o rasfoise ca pe un roman. Acum o lua de la inceput. Ramase surprins de cate lucruri i se parea ca le stie, insa de care n-are habar. Sa se fi inselat profesorii care-l notase numai cu note de opt si noua la literatura romana. S-au inselat cu siguranta sau mai bine zis i-a inselat el. Putea din cateva elemente, din cateva notiuni, sa faca o adevarata dizertatie, dar dupa o logica a lui; nu dupa logica faptelor, a obiectului de studiu. Asa e la liceul seral!..bietii profesori nu pot avea pretentii asa de mari. Daca unuia care nu spune aproape nimic, ii dai cinci,unuia care aduce in discutie doua trei notiuni umflate cu un potop de vorbe ii dai opt sau noua. Ramase mai ales surprins cand isi puse intrebarea la ce serveste gramatica. Acum vedea sau mai bine ajunsese el la ideea ca este si ea o unealta la indemana omului. Pana atunci i se parea ca gramatica, ca si celelalte stiinte sint niste povesti cu care se umple timpul copiilor si al dascalior. Privind gramatica ca pe o unealta la indemana omului parca descoperea o noua stiinta, intra intr-o lume noua pe care totusi o mai strabatuse. Dupa vreo ora obosi. Gandul ii aluneca de pe pagina cartii. Incepu sa rasfoiasca gramatica mai grabit. Ar fi vrut s-o invete pana diseara pe toata. Obosi astfel si mai rau si lasa cartea din mana, gandindu-se cu tristete ca nu-l mai ajuta nici capul si doar capul fusese singurul sprijin in toata viata de pana atunci. Iesi in curte sa ia aer si printre ulucile rare ale gardului cineva ii dadu buna-ziua. Raspunse si el, multumindu-i, apoi si-o reaminti pe femeia ce trecuse. Era Cati..sotia lui Marcel, se ducea la apa la cismeaua public din coltul strazii, mai precis de la rascrucea strazilor Petricani cu Paroseni. Ii paru rau ca n-a observat-o dinainte sa-i fi iesit in intampinare, s-o opreasca si s-o intrebe de Marcel si de Loredana. Ce nume! Loredana! - parca a auzit intr-un cantec de el. Un cantec Italian.si melodia rasuna in urechi, rasuna si cateva vorbe, dar nu le intelege: "Loredana.mai piu.Pacat ca nu stie nici o limba straina! In liceu a facut rusa. Stie cateva cuvinte,cateva intrebari, ba si un fragment dintr-o poezie de Puskin: Подруга дней моих суровых, Голубка дряхлая моя! Одна в глуши лесов сосновых Давно, давно ты ждешь меня. In trist surghiun, in grea uitare, Priveam la zilele-mi ce mor, Lipsit de crezuri, de-ncantare, De viata, lacrimi si amor. ( traducere aproximativa) Firul memoriei se rupe apoi si nu-l mai poate continuanu are de ce sa-l mai lege. Ar putea s-o astepte pe Cati si sa-i iasa in intampinare si s-o intrebe ce mai fac cei doi, dar nu vrea sa se interpreteze cine stie cum. Mai bine intra in casa si se apuca iar de exercitii. Recunoaste mai usor substantivele de celelalte parti de vorbire. Pricepe si conventionala clasificare in sustantive comune si substantive proprii. Conventia se aplica in scris. Si el o aplica pana acum. Avea scris corect, dar un scris corect imitativ, vazuse cum se scrie si imita corect. Acum incepea sa inteleaga, trecea spre un scris corect dirijat de constiinta. Stia genul si numarul substantivelor din clasa a II-a si nu le uitase niciodata. Se impiedica la cazuri. Nu pricepea in niciun fel pana ce isi dadu seama ca nu cunoaste partile de propozitie ca lumea. Deci incepu sa faca exercitii de sintaxa a propozitiei. Revenind la substantiv pricepu cazul. Dar alta clasificare i se impuse in fata parti de vorbire si de propozitie. Pentru prima data de cand invata le asternu pe doua coloane alaturate si se gandi la ele. Prin ce se deosebesc ele, prin ce se aseamana. Dupa ce lamuri acest lucru se gandi la cele pe care le cunoaste si vazu ca dintre partile de vorbire nu intelegea ce sunt acelea prepozitii si conjunctii. Facu exercitii si in legatura cu ele pana ce prinsera sa se stabileasca in creier. Dar obosise. Prin curte se auzeau zgomote. In vecini se auzeau deasemenea zgomote. Oamenii venisera de la serviciu. Era cinci, cinci si jumatate seara. Iesi prin curte tocmai camd pe poarta intra matusa din partea mama-si si o femeie in jur de vreo cincizeci de ani,cu mers leganat si tample albe. Femeia il intampina. - Am auzit c-ai venit si pentru ca stiam ca tu nu prea vii pe la noi, am venit eu sa te vad. Vino sa te pup! -Nicu se pleca putin ca sa ajunga cu fata buzele matusii. Matusa-sa il saruta si-i spuse: -Sa-ti caut o fata sa te insori. Barem daca pe tac'tu n-am reusit sa-l insor sa te insor pe tine. Am si gasit una prin Ferentari, lucreaza la Posta si are si liceul. Daca nu-ti place asta sa-ti caut alta. - Tata Florico e prea departe fata de care spui. Mie-mi plac locurile de pe aici. Imi place mai ales lacul. -Locurile ca locurile, dar casele sunt prapadite de tot iar oamenii sunt asa cum i-a apucat vremea. O sa munciti amandoi si va luati casa la bloc ca pe Ferentari se fac atatea. - S-or face si pe la noi! Sunt si pe la noi oameni care vad mai departe de sticla cu vin. - Daca stai in bloc nici nici nu simti cand este iarna, caldurica, apa, tot ce vrei le ai la indemana. - Nu simti cand este iarna, dar nu simti nici ca este vara. Ai aproape tot ce -ti trebuie dar nu ai aer si liniste si apoi nu ma insor bre asa curand. Sa mai stau si eu cativa ani! vru sa incheie Nicu discutia. - Ba nu, maicuta, insuratul de tanar si mancatul de dimineata sunt sarea vietii ca nu poti stii cat are omul de trait si de ce sa nu traiesti cand e randul tau? - Vreau sa invat! - Da-o incolo de carte, doar n-oi vrea sa te faci popa. Acum e prea tarziu. (partea doua) Ce vrei sa te scrantesti!? Las'-o'ncolo! Si femeia adauga stergandu-si ochii cu coltulu sortului : - Ca si biata maica-ta, daca ar fi trait, tot ca mine ar fi zis. Si iar isi sterse ochii cu sortul. Ca viata nici nu stii cand trece si cat o sa dureze. Iatacat ai fost in armata s-au stins si biata tanti-ta Safta si bietul unchi'- tu Sandu si mos Lixandru si domnu Vanghele si domnu Matache si altii din mahalaua noastra pe care tu ii cunosti mai putin dar eu i-am cunoscut bine. Doamne, iarta-ma ca i-am pomenit pe morti si iarta-le si lor pacatele! - Pai, nu-i mai bine atunci, matusico, sa nu fac pacate? - Ba, "casatoria "nu-i pacat, asa a vrut Dumnezeu si pacatele de aici se iarta! - Bine, matusico, bine, sa ma mai gandesc. - Ei? Ce facem? Mergem sa vedem fata? - Pai,de,insa deocamdata n-am nici serviciu; mergi cu un golan in petit? - Las'ca le-am vorbit eu de tine. Le-am spus ce fel de baiat esti, ca esti orfan de mama, ca n-ai casa si altele iar ei sunt de acord. Au ei tot ce va trebuie intr-o casnicie, numai tu sa fii baiat cuminte, si esti, ca te cunosc eu. - Insa eu ce am sa fiu acolo? Sluga sau ce? - Ei, lasa nu vorbi asa! Ce-o sa fie daca o sa zici ca ei si o sa faci ca tine? -Asta n-am putut nicodata, matusa! Si apoi ti-am spus ca ma pregatesc sa dau examen la facultate. - Taica tau, ce face? schimba femeia vorba cand vazu ca nu-l convinsese. - Lucreaza sau isi face de mancare. - Nu mai intru in casa. Am plecat! Buna seara! si vezi ca nu te las, trebuie sa te insor. - Bine,bine, matusico, sarut mana! Dar in gand Nicu hotari s-o ocoleasca, sa scape de cicaleala ei. Ar fi vrut sa se ocupe putin de matematica. Ii era si foame. Tata-sau isi pregatise niste cartofi. Cand intra el in casa tocmai sedea la masa. Vru sa-i spuna pofta buna dar se opri. - Ce ma, n-ai uitat supararea? Tine de foame, ai? Asa-i c-a fost bun ce ti-am lasat? - Multumesc ! zise fiul cu o voce moale parca era un copil vinovat. - Ia si mananca! zise tata-sau lasand si el persiflarea si avand parca ceva cald in voce cum avea de mult, in copilarie, cand traia sotia cand canta la armonica si viata le era mai inlesnita si erau putin legati sufleteste. Fiul manca din cartofii prajiti de tata, multumi si se duse in camera sa, aruncand o privire raftului de carti si se culca. Tata-sau stinse si el lumina si adormi oftand infundat ca sa nu-l auda cineva. A doua zi era dumineca si urma sa se duca si el prin Obor sa vanda doua scaune lucrate de el in timpul saptamanii dupa orele de serviciu. Dumineca dimineata tata-sau plecase cu cele doua scaune lucrate in timpul saptamanii sa le vanda. Fiul se scula pe la sapte, facu cateva miscari de gimnastica asa cum invatase in armata combinate cu altele pe ca |
|||
Pune poezia Viata din Tei si Fiul Tāmplarului pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |