| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Viata din Tei si Fiul Tāmplarului partea a 3-a
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Dobre Marin Corneliu
|
|||
|
Si dupa razboi isi pastrase atelierul. Credea ca lucrurile n-au sa se schibe cu toate zvonurile ce se auzeau. Visul lui era sa-l ajunga pe Chive. Chive era cineva in cartier. La el invatase meserie. Chive avea vreo saisprezece lucratori, o casa mare si frumoasa, un atelier mare si multe proprietati. Aceste lucruri le intelesese Nicu din povestirile matusii sale dinspre mama - Nana. I le amintea si tata-sau ca sa se scuze ca nu-l ajuta in viata ori decite ori fiul ii cerea ajutorul. - Ce vrei, ba, eu nu am vrut sa te aduc pe lume, dar toate neamurile au sarit cu gura ca nu e bine sa inabus o viata ce abia a incoltit, iar maica-ta ma blestema sa raman singur cu tine pina a nu muri. Nicu se duse la secretariatul Facultatii de filologie sa-si ia dosarul . Nu reusise la admitere. La scris facuse o teza slaba datorita felului cum il privise pe autorul despre care i se ceruse sa vorbeasca - Titu Maiorescu. In liceu el era discutat numai ca oponent al lui Gherea. Manualul si profesoara il prezenta ca pe o frina in calea dezvoltarii literaturii. Asa il prezentase si el, ori intre timp conceptia despre rolul lui Maiorescu se schibase, recunosndu-i-se si meritele. El nu urmarise viata literara asa ca nu facu o lucrare buna. Si la gramatica gresise la recunoasterea unor subiective si la analiza unor complemente concesive pe care el le luase propozitii concesive. Aceste lipsuri i le aratase profesorul examinator care-i spunea ca are o ortografie relativ ingrijita si o oarecare usurinta in exprimare, asa ca sa se pregateasca si sa mai incerce la anul. Ii daduse aceste sfaturi dupa ce-l ascultase si la oral si-i cazuse Ion Barbu. Nicu ramase perplex. Nici nu auzise despre el, asa ca schimba subiectul si-i cazu George Toparceanu-prezentare generala. Reusise sa-l prezinte dar prea general, fara citate din poezii si prea dupa parerea manualului. Examinatorul ii ceru sa-si exprime si simtamintele sale fata de poet. El nu putu s-o faca intr-un mod deosebit. Isi lua dosarul de la ghiseu dupa ce astepta citeva minute si pleca. Parasea cu regret holul mare si rece al Facultatii. Nu-i spuse decat lui nea Aristotel despre insuccesul sau. Acesta vazandu-l iar foarte ingandurat il intrebase. - Ce necaz s-a mai ivit? - Am fost respins la examenul de admitere in facultate. - Las'ca dai la anul, il consolase el. - Nu, nu mai dau la literatura, ma pregatesc la matematica si fizica si voi da la Energetica. Tara are nevoie de multa energie. - Si asa e bine! Il batu pe umar nea Aristotel. Ceilalti aflara aproape singuri,despre insuccesul lui. Surorile aflara cind il vazu venind de abia tindu-se pe picioare de beat intr-una din zilele lunii iulie. - Bine, ma d-aia ti-ai luat o saptamana de concediu ca sa bei? Il zguduise Jana. - Nu, nu ca sa beau. Ca sa dau examen! Dar vezi tu, am vrut ca sa sar peste umbra mea si nu se poate, vorba lui tata. Am cazut in aceeasi prapastie ca si el. - Esti bou! Du-te si te culca. Ii aduse de la ea o farfurie cu mincare i-o puse pe masa si pleca. Nicu minca si se culca imbracat. Dimineta cind se vazu, se gindi ca nu mai dormise imbracat de la moartea mama-si, isi zise si el ca e un prost si pleca la lucru. In lunea din saptamina urmatoare se apuca de matematica din nou. Vazu ca merge greu si hotari sa ceara sprijin cuiva de la atelier. Dar cui? Nimeni nu cunostea matematica la un nivel superior in atelier,poate doar inginerul Matei Ionescu. Lui are sa i se adreseze cind il va vedea. Pina atunci va mai citi singur manualul de fizica pe care in mare parte o pricepea mai usor caci vedea aplicatii de-ale ei la fiecare pas. Niculina a aflat si ea de pe la vecini sau chiar de la surori ca nu reusise. Las'ca-i bine! Exclama ea, sa-i mai scada nasul putin, sa vada si el cit de greu se intra la facultate daca n-ai rude in cercul lor. Poate nu se va mai crede ca e mai destept decat mine. Cind il ntalni pe strada il saluta de departe cu ce mai faci ma, apoi cind se apropiara il intreba direct: - Ei ce mai face creatorul care nu stie ce o sa creeze! - Bine, bine raspunse Nicu rumegandu-si necazul si furia si grabind pasul. - Iar fugi ma de mine? Stai sa te intreb ceva? - Nicu se opri. - Asculta ma,tu crezi ca cineva pe lumea asta te poate aprecia pentru ca ai aspiratii frumoase, pentru ca visezi sa creezi "ceva,, - nici tu nu stii ce? Tie ti-au intrat prea adinc in cap lectiile de morala. - N-am luat astfele de lectii de la nimeni! - Atunci firea ta e cea pacatoasa si te minti singur. Crezi ca societatea poate sa-i sprijine pe toti cei care viseaza cai verzi pe pereti? Astazi se descurca care cum poate. Cuvantul de ordine este cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. Auzi ma? - Totusi poate va veni o vreme cind va fi incurajate si aspiratiile frumoase din om, cind fiecare om, cit ar fi el de putin inzestrat de la natura va fi ajutat sa-si dezvolte niste forte de creatie deosebite. -Da, poate va veni, dar pina atunci noi vom fi praf si ulcele. Pina atunci tu ar fi trebuit sa te insori cu mine, sa facem copii si poate ei vor ajunge creatori asa cum visezi tu. - Poate ca ai dreptate, marturisi Nicu, poate ca am gresit ca nu m-am casatorit cu tine. - Daca vrei divortez, zise Niculina! - Niciodata! - La revedere, zise Nina. - Adio! Vara era secetoasa si arzatoare cum fusese si primavara. Intr-o dumineca Nicu se scalda si el. Nu facea decat de trei patru ori pe vara baie in lac desi locuia pe malul lui. Era un inotator bun si se rasfata in apa. Apa era calda parca pregatita pentru o baie. Riul il imbratisa cu caldura, din toate partile. Se simtea usor si s-ar fi lasat dus asa cum cum sedea intins facind pluta pina pe lumea cealalta. Oare lacul acesta nu stia drumul spre taramul celalat? Dinspre mal venea un alt inotator. Era Marcel. Cineva ii spusese ca nevasta-sa fugise cu unul cu masina, la mare, la Mamaia. Marcel inota fara sa-l fi vazut dar il observa cind era la vreo doi metri de el. - Ei ce faci, Nicule, parca ai fi un inecat umflat de apa sa si scos astfel la suprafata. Nicu se rasturna, scuipa apa din gura si incepu sa inoate in stilul voiniceste. - Noroc Marcele! - Noroc Nicule! Ce mai faci? - Ma scald si eu! Inotara cit inotara impreuna, apoi se retrasesera spre mal sa mai rasufle si sa mai faca plaja. Stand la soare, deodata Marcel ii spuse - Sa nu te grabesti cu insuratoarea si mai ales cauta sa cunosti, fie si prin babe, familia si fata de cind era copila. Sa nu te insori cu una cunoscuta intamplator pe strada, la film, sau in tramvai. Astea sunt prea independente si asa vor sa ramana toata viata. Cati m-a parasit! - Am auzit. E rau mai ales pentru ca aveti fetita, dar ce sa-i faci, n-avea teama gaseste si tu alta. - Stii ce, zise Marcel, hai la strand! Traversara lacul inot si intrara printre oamenii de aici. Unii se scaldau in cele patru bazine sau in afara lor, iar printre ei treceau cand si cind barci sau bacurile ce transportau oamenii de la strand pe malul apropiat de tramvai. Altii faceau ddus la un metru de apa. Cei mai multi insa erau pe uscat, desi nu faceau atat zgomot cit cei din apa. Unii sedeau la umbra pomilor sau a curmalilor salbatici sau a altor specii de pomi; altii jucau cu mingea volei sau fotbal, unii strabateau aleile asfaltate sau cu nisip, iar altii se alergau pur si simplu. In fine vreo citeva sute sedeau la cozi in jurul chioscurilor sau la restaurantul acela sub forma de baraca, unde in copilarie dupa razboi li se dadea si lor de mincare. Fusese facuta parca si o tabara pionereasca si vreo doua zile participase si el la tabara. I se daduse, niste chiloti verzi si era invatat sa inoate; dar apoi tata-sau nu-l mai lasase sa se duca pentru ca avea treaba cu el, il punea sus pe un scaunel ca sa ajunga la tijgheaua de timplarie si-i dadea de facut niste cuie din lemn, pe care apoi el le batea la scaune unind blatul de scheletul de sustinere. Dupa ce facura inconjurul strandului, Marcel apuse sa se alature unui grup ce juca volei si in care erau mai multe fete. Nicu fu de a cord. Cerura permisiunea de a intra si ei in joc si li se dadu permisiunea cu voiosie. Incepura sa schimbe mingi mai ales cu fata care le placea mai mult. Dupa vreo jumatate de ora doua fete iesira din joc spunand ca se duc la baie. Marcel si Nicu multumira si ei si plecara cu fetele. - Stiti sa inotati, intreba Nicu. - Nu stiau, dar doreau sa invete. Marcel incepu sa le explice etapele invatarii inotului. Intii sa faca pe mal sau in bazin exercitii de invatare a miscarilor. Spre exemplu Sa se aseze pe malul apei forfecand picioarele. Fetele executara si ele cu placere. Apoi tinandu-se de marginea bazinului executi miscarea cu fata in jos si Nicu demonstra deodata aceasta ,caci era in apa. Fetele intrara si ele si facura si acest exercitiu. Dupa multe exercitii de acest fel, incheie Marcel trebuie sa va luati colaci, centuri sau snduri si veti face exercitii pentru brate. El se urca pe marginea bazinului si misca miinile ca in stilul bras. Fetele execcutara si ele aceleasi miscari. Exercitiile acestea trebuie sa le executati de multe ori si cu rabdare, apoi mai trebuie sa va sincronizati si respiratia cu miscarile si astfel veti deveni campioane de inot - persifla Nicu. -Fetele il privira suparate. El se arunca de pe marginea bazinului si veni linga ele oferindu-se sa le sprijine pentru a exersa intregul complex de miscari. Una dintre ele accepta, apoi celalta se lasa si ea convinsa de insistentele lui Marcel, cind vazu ca prietena ei se descurca. La inchiderea strandului se despartira urmand sa se intalneasca de 23 August adica peste o saptamana la intrarea in parcul 1 Mai, pe la ora 12, dupa manifestatie. In ziua stabilita si dupa ora 12 se intalnira. Strabatura discutand aleile parcului. Vrura sa intre in restaurant caci biblioteca din copilarie este astazi o ruina, dar nu erau locuri la mese. Privira din treacat la o estrada cu putini spectatori si unde incepuse un spectacol citeva formatii de artisti amatori din sectorul al doilea. Oamenii se bucurau mai ales cind isi descopereau cunoscutii in postura de artisti. - Bravo Gigele! Zi tare Costica. Bravo Nae! Marcel se bucura si el cind il recunoscu pe Sandel intr-o echipa de dansuri. Aplaudara si plecara spre statia Baneasa. Aici cele doua perechi se plimbara cit se plimbara impreuna, dar de la un timp, odata cu inserarea una sau alta dintre ele ramineau in urma, apoi se despartira complet. Se despartira tot mai mult de cararile cutreierate de oameni. Se afundara in padure. A treia zi cind se intalnira Nicu glumea cu Marcel ca a fugit in padure, iar Marcel ca ei au fugit ca el i-a cautat dar nu a mai dat de ei. - Cum o cheama pe fata ta,Nicule? - Florica. - E draguta. - Tu n-ai vazut-o. -Te-am intrebat cum e ? - Ei, mai de aproape? - Este, este, dar pe a ta cum o cheama? - Inchipuieste-ti ce potrivire, Marcelina. -Ei! -Ce ei! - Cum e? - E dulce si e divortata. Ma mut la ea pe Mosilor. - Asa repede? - Stii ca eu si parintii n-avem decit doua camere. - Te cununi cu ea? - Deocamdata nu, n-am dat divort de cealalta. Asa-i viata: "Nu cerceta aceste legi Caci esti nebun de le-ntelegi". - La revedere, Nicule, tu ce faci cu Florica? - Nimic, ne vom intalni, daca, ne vom intalni ca si pina acum, fara nicio obligatie. VIATA DIN TEI- PARTEA FNALA Cind vazu ca nu se descurca singur cu matematica Nicu se adresa inginerului Ionescu ce venea din cind in cind prin atelierul lor rugandu-l sa-i dea cateva consultatii. - Sa fiu drept, spuse inginerul, nici eu nu prea ma pricep asa bine la matematica, dar am sa-ti prezint un student de la Energetica ce te va sprijini daca dai patru sute de lei pe luna. - Nicu fu de acord si peste vreo trei zile, seara pe la sapte se intilnira cu inginerul Ionescu cu un tinar cu un an mai mic decat el care era in anul patru la Energetica, il chema George. Era fiul unor profesori. George il chema la el martea si joia de la ora 17 pina la 20-21 si vor lucra impreuna. Dadea consultatii ca sa-si stranga bani pentru magnetofon. Era un baiat dragut, vesel si mai inalt decit Nicu. La prima sedinta George il intreba daca stie ce este acela un numar. Nicu nu stia. Lucrase cu ele, dar nu retinuse ce sunt. Un numar spuse George este un semn grafic care corespunde unei multimi din realitate. De exemplu semnul acesta zise George facand un cinci-corespunde multimii degetelor de la o mana, sau acesta-facu semnul 10 corespunde multimii degetelor de la ambele maini sau de la ambele picioare. Deci totul se explica pornind de la multime. Ai mai auzit de ea ? Nicu nu facuse asa ceva in liceu, adica nu primise astfel de explicatii in liceu. - Toate operatiile matematice sunt operatii cu multimi, spuse George. Multimile sint grupe din realitate, din viata care capata o coeziune a lor si sint izolate de restul realitatii. - Poti sa-mi dai un exemplu de multimi, intreba George? - Multimea cartilor dintr-un raft, sau alta dintr-o biblioteca, dintr-un oras, din toata tara, de pe glob, la fel multimile locuitorilor dintr-o casa, dintr-un bloc, dintr-un sat, dintr-un oras, dintr-o tara, de pe glob, etc. Nicu incepuse sa inteleaga. Si matematica devenea ceva real, o scula de cunoastere a realitatii. In lectiile urmatoare Nicu vazu ca mai cunostea inca multe notiuni ale matematicii, ca mai stie sa opereze cu multe dintre ele. George il ajuta pe drumul intelegerii cu clasificari tot mai ample si mai stufoase. Ce fascinanta e matematica! exclama Nicu, intr-una din convorbirile nocturne si bisaptamanale. - Frumoasa ca poezia mare si ca muzica numai ca unora le pare mai rece, pentru ca o privesc din afara; in interior este aceeasi miscare a gindirii, miscare de cunoastere a lumii, de recreere a realitatii. - Nu intamplator unul dintre cei mai mari poeti romani este si mare matematician- Ion Barbu. Ai auzit de el? In liceu Nicu nu auzise. - Sa-ti recit din el, zise George. Grup: " E temnita in ars, nedemn pamant, De ziua, finul razelor insala; Dar capetele noastre, daca sunt, Ovaluri stau, de var, ca o greseala. Atitea claile de fire stangi! Gasi-vor gest inchis, sa le rezume, Sa nege, dreapta, linia ce fringi: Ochi, in virgin triungh taiat spre lume? - Ai inteles ceva? intreba George? - Nimic. Te rog sa mai reciti o data poate n-am fost prea concentrat . George mai recita inca odata. - Ai inteles? - Nici de data aceasta desi melodia imi place . E o poezie melancolica, pare a neputintei. - Esti aprope de esenta lirismului ei,zise George. Poezia exprima neputinta cunoasteri individuale a universului, a lumii. Lutul ars e omul, iar neputinta, marginirea-temnita e in el. Capetele noastre nu ne ajuta cu nimic pe drumul cunoasterii- au devenit pietre opace, rascoapte spre var. Multimea fenomenelor necunoscute a firelor stingi, nu pot fi reduse la esenta-deci cunoscute de om - de finit. Omul nu poate restabili linia frinta de cineva - probabil divinitatea, ultima imagine parca aminteste de semnul astrologilor pentru divinitate. - Vrei sa mi-o dictezi, zise Nicu. - Cu placere. Nicu o scrise dupa dictare. - Ti-a placut asa de mult, il intreba George. - Nici eu nu stiu de ce ma atrage si de ce acum am memorat-o, caci pot sa ti-o recit. Si i-o recita. Nici nu o inteleg asa de bine, dar imi place nostalgia din ea. Se opri, apoi continua: - Eu stiu ca trebuie sa invat: ca omul cunoscand lumea o si transforma cate putin, ca din ce in ce unghiul de cunoastere a lumii se deschide si s-ar putea sa se apropie tot mai mult de infinit. Mai stiu ca omul daca neaga cunoasterea se neaga pe sine, caci isi neaga insusirea care-l deosebeste de animale; dar totusi poezia imi place; imi aminteste ca daca omul ca specie este la fel de puternic si de infinit ca si cunoasterea ca si universul, omul ca individ este un firicel de nisip ginditor. Imi arata ca oricit s-ar zbate omul din zilele noastre nu poate fi stapan nici pe a zecea parte din suma tuturor cunostintelor de care dispune lumea. Au aparut domenii noi de cercetare sunt stiinte pe care nici nu le cunosc. Si nu stiu de ce, oricit de trista este poezia parca-mi sopteste. Esti marginit, dar incearca sa impingi marginile cunoasterii mai departe; - esti unilateral, dar sa tinzi spre universalitatea invatatilor antici. Poate n-am sa uit toata viata poezia asta, incheie Nicu si ramase tacut si trist. - Am depasit subiectul si ora discutiilor zise George si aud pasi pe linga usa. Inseamna ca mama a pregatit masa de seara. - N-ai dori sa iei masa cu noi? Nicu ramase incurcat. Nu-i placea sa se apropie prea mult de oameni sa dea buzna in intimitatile si sufletele lor. George vazu sovaiala. -Hai nu te mai codi, mama si tata ar dori sa te cunoasca. Le-am vorbit despre tine; le-am spus ca muncesti si inveti si le-ai cistigat simpatia. Deci ramai! Nicu pleca capul in jos usor ceea ce poat fi interpretat ca da - ramane. - Ma scuzi putin, zise el. Ma duc s-o anunt pe mama. Nicu ramase singur si-i paru rau ca a acceptat invitatia. Poate va trebui sa-l invite si el pe George acasa, dar unde? Acesta s-ar fi speriat de conditiile in care sta. George reveni si-i spuse ca s-a facut. Sa mearga in cealalta camera, in care masa este aproape gata. Nicu se supuse. Intr-o camera destul de mare-mai mare decit a lui era asezat un bufet de bucatarie si o masa pe linga care ar fi incaput opt persoane. Erau insa numai doua- un om alb la par dar inca drept, care se tinea batos pe scaun si o femeie cu parul putin albit, dar de o frumusete rara desi trecuse peste 60 de ani. Batranul se ridica in picioare. Era cat George de inalt si cu o lumina blandain ochi. Nicu se indrepta spre mama din instinct. George facea prezentarile. - Maicuta mea si Nicu pe care vi l-am prezentat. Nicu se pleca si-i saruta mina, apoi se indrepta catre batrin. - Tatal meu si "elevul meu", glumi George. Batrinul ii stranse mina si i-o tinu mult intr-a lui privindu-l mult in ochi. - Pari un om inteligent si cinstit, spuse el dupa o vreme. - Ma staduiesc si eu sa fiu si una si alta, raspunse Nicu si apoi adauga: uneori reusesc, alteori nu reusesc. Se asezara la masa si Nicu fu asezat fata in fata cu George in timp ce batranii sedeau la celelalte capete ale mesei. Doua farfurii erau asezate una peste alta, in stanga cutit, in dreapta furculita si lingura. Li se servi la inceput salata de boef, apoi friptura de vaca cu mazare, morcov si cartofi, apoi budinca de macaroane si vin iar la sfirsit cafea. Nicu nu fusese servit asa nici la restaurant. Se vedea in alta lume. Il intreba de unde este. E din provincie - ardelean? ca pare molatec la vorba. - Nu, sunt din Bucuresti, aici m-am nascut si am trait pina acum; raspunse Nicu. - Parintii cu ce se ocupa ? - Mama a murit. Se pastra un moment de tacere. - Tata e timplar. - Te ajuta? - intreba tatal lui George. - Ma ajuta si el cum poate! rosti Nicu moale. - Eu, adica noi, eu si nevasta-mea pentru George traim. In el ne regasim amandoi. In el am pus ce avem mai bun din firea noastra si din sufletul nostru. Eu am fost profesor si sotia contabila. Mai ales eu m-am ocupat de educatia lui George. Am muncit mult, dar sunt multumit. George a fost un copil bun, ascultator si harnic. Mi-a rasplatit munca si asteptarile. Acum ce ne prisoseste punem de-o parte si la anul cind o termina facultatea sau dupa ce va munci si el un an, o sa-i cumparam masina. - Dumneata cit cistigi pe luna? - O mie patru sute si saizeci salariu de obicei, de baza - Daca depasim planul si il depasim, iau in jur de 1800 de lei. - Cind ai sa ajungi inginer ai sa ai mai mult. - Asa sper si eu! zise Nicu, insa e cam tirziu si pentru a deveni inginer, e tirzie si ora. Va rog sa-mi permiteti sa plec si va multumesc pentru masa. Era ora 10 si 30. George il conduse pe Nicu pina la tramvai. - Ei, cum ti se par batrinii? intreaba George . - Ai avut un mare noroc in viata! - Ei.Tata exagereza putin cu contributia la formarea mea, insa am avut mereu in el un sprijin si uneori un indrumator. M-a ajutat sa gasesc drumul mai usor in descoperirea adevarurilor stiintei si ale vietii. - Spune-mi, zise Nicu; de ce florile cresc si pe piatra? - Ai inceput sa vorbesti obscur ca Ion Barbu. Ti-a placut chiar asa de mult? - Ar trebui ca viata omeneasca sa incolteasca numai acolo unde are toate conditiile pentru ca sa ajunga la deplina inflorire. Ar trebui calculate conditiile de care dispune o familie pentru ca sa creasca un copil pina la deplina lui afirmare. Daca familia n-are conditii, sa fie impiedecata sa procreeze. Am auzit ca in tarile dezvoltate sunt calculatoare care fac fel si fel de analize pe baza calculelor; de ce n-ar face si acest lucru? - De unde stii tu ca tocmai din familia care nu are conditii stralucite nu s-ar ridica un om insemnat, care sa aduca ceva nou pe lume, sau chiar s-o duca mai departe pe drumul spinos al fericirii. - De stiu eu - florile care cresc pe piatra ramin inchircite! - Ai auzit de Leopardi - un mare poet italian? - Nu ! - El spune ca tocmai florile care cresc pe margini de prapastii au ceva mai frumos, mai atragator. - Noapte buna si nu fi asa de amarit, vor veni zile mai frumoase si pentru tine. - Nicu multumi prin Noapte buna! Si se urca in tramvai. Se simtea strain ,mic si gol si totusi trebuie sa faca ceva; sa incerce ceva in viata. Ajunse acasa pe la 11 si se culca repede. A doua zi trebuia sa fie la serviciu. Se scula la sase fara un sfert. Isi cumparase un ceas nou cu sonerie, care insa il cam deranja cu tic-tacul lui prea puternic. Il intoarse pentru a continua sa mearga si pentru a suna dimineata si il puse mai departe in coltul camerei pe raftul de carti. Mai contiuna inca o luna, pina acum lucrase doua, sa exerseze cu George - apoi spuse ca va contiuna singur. Se gindea sa mai stranga ceva bani daca va intra la facultate va avea nevoie de haine si de un ban pentru carti. Nu mai accepta invitatia la masa niciodata desi ii stima mult pe parintii lui Nicu. - Sa mai vii pe la mine, spuse George sau sa-mi dai telefon si-i dadu numarul 4808 02. Nicu insa nu-i mai telefona si nici nu se mai duse pe la el. Nicu obosise tot efectuand exercitii de matematica. Ridica ochii pe fereastra si-i lasa sa strabata dincolo de ea. Incepuse de dimineata o ploaie de toamna, dar abia acum Nicu o lua in seama, nici el nu stia de ce. In el se trezisera din nou glasurile trecutului. Se vedea mic, mic de vreo patru - cinci ani pe o ploaie ca asta. Sedea afara sub strasina ca sa se fereasca de ploaia rece si amara dintr-un alt inceput de toamna. Lacrimile ii curgeau si ele pe obraz- reci si amare. Un nod de neputinta se fixase in gat. De ce iesise afara? Pai in casa tata-sau facea scandal deoarece sora-sa cea mijlocie nu a fost atenta cind a cumparat laptele ce nu-i bun de nimic. Mama-sa incercase sa-i ia apararea zicand ca si un om mare poate fi inselat in acest fel. In ochii tatalui s-a apris minia nechibzuita si a incercat s-o loveasca. Ceva s-a zbarlit in Niculaita de altadata si parca s-a rupt. A iesit afara in ploaie. Ar fi vrut sa fuga de acasa, sa nu-si mai aduca aminte de ce a lasat in urma, dar nu a avut nici nechibzuinta, nici curajul s-o apuce razlet prin lume. Frigul l-a patruns si a asteptat sa-l cheme cineva in casa. Dupa o bucata buna de vreme una dintre cele trei surori a venit si l-a luat in casa. Se asezara la masa sa continuie a minca, caci cind incepuse scandalul, tocmai incepusera si masa. Cina nu mai avea insa nici un rost. Mincau in virtutea inertiei, intr-un aer inghetat ca de mort. Zgomote de alaturi il trezira. Tata-sau isi pregatea cina. Nicu isi lua si el parizerul cu piine, le puse pe masa si le minca. Apoi stinse lumina si se culca. In vacanta de vara, cind era lasat liber, Nicu - copilul isi lua undita si iesea pe malul lacului la pescuit. Ii placea sa stea aici nemiscat sub razele soarelui varatec care dimineata te mingaia blind, iar la prinz te frigea incit erai nevoit sa-ti uzi capul ca sa te racoresti. Sedea cu ochii la plutele unditelor si gindurile lui rataceau in voie sarind de la una la alta. Uneori era fermecat de tesatura valurilor ce alcatuiau un covor miscator care lucea cristalin in lumina valurilor. Alteori se gandea ce-or fi facind pestii in apa si ii indemna sa muste ca sa duca tatalui acasa o prada bogata sa-i faca o bucurie. Si uneori dupa dorinta lui se intimpla sa scoata chiar doi pestisori la o undita caci pusese doua ace. Atunci se bucura vazindu-i cum se rasucesc la capatul sforii si-i tragea repede la mal cu grija sa nu-i scape. Alteori se inversuna impotriva celorlalti copii cu care venise la pescuit si care plecasera cind vazusera ca pestele nu musca. Ii socotea lipsiti de rabdare si nechibzuinta, caci decit sa-ti pierzi timpul degeaba, era mai bine sa prinzi fie si doi pesti la ora. Daca te duci acasa cu cinsprezece, douazeci de pestisori nu strica. Alteori cumpanea o vorba care il ranise si se intreba de ce-o fi rostit-o cel de la care o auzise. Se gindea mai ale la nefericita lui familie. - Mama murise acum un an. Tata era la lucru. Surorile mai mari se casatorisera. Cea mica si ea cauta sa se casatoreasca. Tatal ii lasa dimineata, cind pleca la lucru, cinci lei. El lua numai o piine, iar seara ii dadea restul inapoi, daca nu cumparase rosii intre timp. Necazurile insa dispareau. Se topeau in fata frumusetii privelisitilor de pe lac. Erau unele dimineti cind nu adia nici un fir de vint, cind lacul era neted ca o oglinda. Apa era verzuie, dar cu manta de violet de la soarele care abia rasarise. In aer plutea o pulbere fina, violeta. Privelistile de dimineata erau intrecute numai de cele de la apus. In unele dupa-amiezi se intimpla sa cada o ploaie scurta si bogata de vara si apoi rasarea din nou soarele de vara gata sa apuna. Apa era linistita. Soarele o vopsea cu singeriu ca si marginile lacului unde avea sa apuna. Frumoasa era apa si inainte de furtuna, desi atunci trebuia sa-si stringa cu regret trestia. Valurile veneau verzi, cu dungi albe de spuma pe creste. Aveau in ele si ceva plumburiu imprumutat de la cerul de deasupra. Se izbeau cu un zgomot infundat de mal si apoi se retrageau minioase. Tot lacul parca ar fi vrut sa se smulga din loc. Dar cum vacanta trecuse, Nicu sedea in banca si din cind in cind cauta sa urmareasca explicatiile invatatorului pe care le prindea fara prea mare efort. Ar fi vrut si acum sa fie pe malul lacului sa-i priveasca apa, desi stia ca toamna lacul devine opac si tulbure. Aceste ginduri si le reaminti Nicu cind trecu prin dreptul scolii in care invatase -unul din palatele Ghiculestilor in stil brincovenesc si vazu trecind prin fata lui un cird de copii. Azi Niculaita invata intr-o scoala noua. Nicu fu tulburat de Niculaita nepota-sau care venea de la scoala. - Nene Nicule, zicea el, te rog sa-mi ajuti si mie la o problema. - Bine Niculaita haide acasa. Intrara in curte. - Du-te in casa, lasa-ti ghiozdanul, mai maninca daca vrei si apoi vino cu cartea, caietul si maculatorul de matematica, il indemna Nicu. Niculaita veni cu cea ce i se spusese si rezolva aproape singur problema. Nicu ii dadu numai citeva indrumari. - Stii ce sa faci tu Niculaita, ca sa inveti mai bine matematica? - Stiu daca mi-i spune! - Ei, atunci sa incerci tu singur sa alcatuiesti probleme dupa modelul celor din carte. - Bine nene, multumesc si baietelu vru sa plece. - Ia spune-mi,Niculaita, il intreba Nicu, tie iti place riul, lacul nostru? - Cum sa nu-mi placa, nene, dar mama nu ma lasa sa stau prea mult pe malul lui sau sa fac baie. I-e frica sa nu ma inec. - Cel mai bun leac pentru frica ei ar fi sa inveti sa inoti. - Stiu putin dar trebuie sa mai exersez. - Bine Niculaita, noapte buna! - Noapte bune, nene! Nicu visa toata noaptea ca da la peste, ca se scalda in lacul care prindea sa inghete si parca-l prinsese si pe el in gheata. Se scula si se inveli cu o patura. Ii era frig, ori racise. Adormi apoi din nou si nu mai tinu minte ce viseaza. Nicu bause crunt in saptamina aceea de toamna. Surorile se vaitau intre ele si cui voia sa le asculte de nenorocul lui. Daca s-ar fi insurat nu ajungea la patima betiei, jeleau ele. Barem daca s-ar insura acum, tot mai are timp. Intr-o duminica de la sfarsitul lui octombrie oamenii priveau cu uimire la unul care-si gasise tocmai acum vremea de baie. Se scufunda si iesea la suprafata direct pe firul lacului unde apa era mai adinca. Era imbracat. Citiva oameni se uitau la el, apoi alti trecatori se adaugau celor dinnainte incit malul se umplu ca de o garda de oameni ce onora trecerea apei. - Asta vrea sa se inece, zise un om. - Cine o fi? Intreba altul? - E Nicu al lui nea Ionita, l-am vazut eu cind a intrat spuse o femeie. Nea Aristotel nu mai asculta . Se duse pe drum opri pe unul cu motocicleata. Ai spuse ceva si fugira amindoi pe motocicleta la strand. Aici se repezi iute si lua o barca fara sa-i raspunda nimic paznicului care venea in urma lui sonticaind. - Se urca in barca dupa ce-i facu vint cu toata puterea. Lopetile se avintau harnic in apa, dar lui i se parea ca nu merge prea repede. A imbatrinit si el. Altadata cum mai zbura cu caiacul sau cu barca cu lopeti. Nicu iesea tot mai rar la suprafata,- hainele se imbibasera prea rau de apa. I se parea ca pluteste printre neguri, dar ca uneori, cind iesea la suprafata da de curenti reci, deci caldura e in jos, tot mai la fund, mai la fund in noroiul acela negru, fin, tacut din care incoltesc nuferi de balta, trestii si viermisori; pe salteaua crapilor. Nea Aristotel ajunsese cu barca in dreptul lui, dar Nicu nu mai iesea, atunci se arunca imbracat in apa cautind sa strabata cu ochii opacitatea verzuie a apei. Cind se juca leapsa prin apa in copilarie, tot asa facea. Vazu ceva mai intunecos decit apa in fata si-l apuca la noroc. Il impinse pe el deasupra capului, iar el incepu sa calce puternic apa cu picioarele. Nicu nu se mai misca. Nea Aristotel il tinu cu gura la suprafata apei asa cum sta de fapt si el dupa ce scuipase apa din gura. Dupa el mai venea cineva cu o alta barca. Era baiatul cu motocicleta. Nea Aristotel ii striga sa-l traga intii pe Nicu in barca. Tinarul il apuca zdravan pe Nicu,dupa ce se intepeni el bine in ea si incepu sa-l traga prin spatele barcii. Cind il puse cu stomacul pe marginea barcii din gura celui salvat incepu sa se prelinga apa; apoi sa curga tot mai puternic. Il trase tot mai spre el, pana ce il aseza sigur in barca. Nea Aristotel se dusese inot sa-si ia cealalta barca apoi traversa direct lacul spre casa lui Nicu.Venisera si surorile lui si incepura sa-l boceasca: "Aoleu, fratiorul nostru; aoleu, fratiorul nostru!" Nea Aristotel le striga tare sa aduca niste paturi. Ceru o batista si ii sterse gura, urechile apoi nasul. El il prinse de picioare, alti doi oameni mai puternici il tineau de umeri cu fata in jos si-l invirtira pina ce ametira si ei si scoasera cata apa putusera din stomac. Apoi il lasara jos. Nea Aristotel lua din nou batista sterse iar gura, urechile si apoi nasul salvatului si incepu sa-i faca respiratie artificiala cu bratele. Cind obosea el punea pe altul. Cineva anuntase salvarea, dar nu mai era nevoie. Nicu incepu sa-si revina. La inceput se colorasera putin obrajii, mai apoi misca capul si in sfirsit clipi o secunda. Surorile adusesera doua paturi si-l pusera in ele. Il dusera in casa si-l frecara cu spirt si-i dadura ceaiuri calde. Doctorul venit cu salvarea vru sa-l ia la spital, dar surorile se opusera, spunand ca-l ingrijesc ele. Doctorul nu mai insista, ii facu bolnavului o injectie si pleca spunind ca va mai reveni. Bolnavul sedea in toropeala, nu vorbea; nu prea privea, parca motaia, parca-i parea rau ca trebuie sa se scoale. Nea Aristotel spuse la serviciu ca-i bolnav si ca are sa aduca certificat medical, dar vorbi cu inginerul Matei sa-i dea si concediu fara plata cateva zile dupa concediul medical. Veni in fiecare zi pe la Nicu dar bolnavul nu voia sa vorbeasca sau nu putea. A patra zi insa il gasi cu ochii deschisi si dusi departe. - Ce faci Nicule? Ti-e mai bine? - Mai bine nea Aristotele. In ochii tinarului licareau lacrimile si rusinea. Mi-e rusine de prostia mea. - Asta se poate intimpla oricui Nicule. Ai aratat ca nu te temi de moarte, ca ai invatat a muri, dar stii ce vreau eu de la tine, sa-mi arati ca nu te temi nici de viata; ca ai invasat si sa traiesti. Ii puse mina pe frunte si vazu iar lacrimi licarind in ochii tinarului. - Tu de acum esti ca si fiul meu, tu sa lupti ca mahalaua noastra, ca oamenii nostri sa ajunga asa de omenosi si de civilizati incit si aristocratii cei mai puri din oricare metropola a lumii sa aiba ce invata de la noi; sa fie bucurosi si mindri daca le vom intinde mina. - Ce zic cei de la serviciu, nea Aristotel? - Stiu ca esti bolnav, si am vorbit eu ca dupa concediul de boala, sa-ti dea concediu concediu fara plata citeva zile, cred ca n-ai nimic impotriva. Nicu dadu din cap ca nu va avea. Nea Aristotel dadu buna seara si pleca. Incet, incet Nicu se restabilea. Se ridica pe picioare si facu scurte plimbari, caci avea ameteli. Pina la urma tineretea invinse boala si incepu iar sa traiasca desi parca in sila. Incepu iar sa studieze si merse la inceput greu, dar cind se sfirsi concediul medical de o luna de zile, dat de comisia de medici neurologi si cind incepu concediul fara plata parca setea lui de cunostinte se trezi din nou. Muncea de la 7 pina la 10 seara cu pauze si program dupa sfaturile date de studentul care-l ajutase. In sarbatorile de iarna Nicu fu invitat de surorile sale sa vina la ele. Sa faca Anul Nou impreuna. Nicu nu se duse. In noaptea de Anul Nou sedea singur in casa si calatorea in trecut spre alti Ani Noi si spre alte sarbatori de iarna. In casa era curatenie si cald. Seara de iarna se lasase demult. Mama terminase cu preparatul carnii de porc. Dar cel mai mic dintre copii nu se bucura. Nu se bucura pentru ca stia din cei vreo trei-patru ani trecuti ca acum incep certurile in casa. Toti erau obositi, nemultumiti parca si scandalul se aprindea din orice. Tatal - stapanul familiei dupa ce se ghiftuia la masa si se imbata atit cu vin cit si cu gindul ca e cineva, ca e in stare sa-si hraneasca toate neamurile voia ca tot porcul sa fie pe masa, tot ce are, pentru ca rudele sa plece ghiftuite peste masura. Mama se opunea: "Lasa, mai omule, sa mai pastram si pentru noi, pentru copii." Atunci el se minia: "Adu si mai adu!" Daca nu i se facea pe plac incepea imdeiat s-o bata. Cheful ingheta. Rudele plecau una cite una. Ai casei ramineau cu un gust amar,cu ceva neimplinit; asteptasera niste "sarbatori" si venisera niste inegurari. Asta il durea cel mai mult pe copilul cel mic. Nu uita. Ceilalti incepeau munca, treburile. La ei uitarea era mai puternica. El nu uita. Certurile traiau in el dupa aceea mai puternic decit cind se desfasurau. In acest timp nu intelegea nimic; sedea mut si privea paralizat de neputinta si teama dupa ce consumau, incepea sa le reinvie si sa le judece pentru a pricepe cauzele. Nu le pricepea, poate nici azi nu le price, dar raminea trist. Iarna era geroasa si uscata. De cind astupase usa dintre el si tata-sau Nicu nu mai schimbase apeoape nici o vorba cu el. Ii simtea prezenta auzind cite un zgomot de la masina de foc - zornaiau durele dimineata; iar seara se auzeau solilocvii de om beat si insingurat. In dimineata aceasta de duminica de iarna uscata, Nicu auzi zgomotele cunoscute dar deodata o rapaiala puternica; infundata cu o putere si rapiditate de explozie razbatu din camera vecina . "Sa se fi imbatat chiar asa de dimineata? Abia era opt, noua si sa fi rasturnat masina de foc? se intreba Nicu." Dar prin fereastra il vazu pe tata-sau in camasa si izmene, cu picioarele goale prin zapada venind spre camera lui cu o privire speriata si cu parul in neorinduiala. - Mi-a cazut tavanul in cap! spuse tata-sau si pentru prima data in viata privirea lui se pleca sub cea a lui fiu-sau si parca cerea ajutor. Nicu insa privi rece la el si-l observa cum tremura. Nu stia sa mangaie, sa aline pe cineva cazut in necaz. Nici el nu facuse focul insa se apuca sa-l faca, ii dadu paltonul sau tatalui si se duse in camera alaturata.Tavanul cazuse pe jumatate de-a lungul camerei parca l-ar fi taiat cineva. Se vedea trestia de la plafon si unele sipci, ba uneori se zareau luminite sticlind-erau gauri care patrundeau in podul casei luminat de lipsa unor caramizi in partea laterala dinspre sud-est. Nicu se duse in sopron lua o lopata si cu un lighian apoi se intoarse si incepu sa stringa molozul de prin casa. Camera fusese tencuita pe frig. Intre timp tata-sau veni si el; ii trecuse spaima si acum se imbraca. Nu schimbasera nici o vorba. Nicu nu stia ce sa-i spuna; sau poate nu voia sa-i spuna nimic. Socotea prabusirea jumatatii de tavan ca pe o pedeapsa pentru betia si tirania lui tata-sau si ca pe un semn ca daca nu se va schimba va pati si mai rau. Tata-sau se apuca si strinse si el molozul de la tavan, isi indrepta masina de foc-masina veche cu plita si patru ochiuri, facu focul, iar dupa ce pleca Nicu, pleca si el la frate-sau. Nicu se duse si-i spuse ce s-a intimplat tatalui lor, sora-si, Nutei. Cind afla ce s-a intimplat sora-sa spuse cu o voce in care se citea nelinistea si parerea de rau si neputinta; o voce moale dar clara: - Are sa moara cineva dintre noi! Tata-sau veni spre seara cu frate-sau Anghel cu doua foi de placaj si le batura sus la tavan in locul jumatatiide mortar care cazuse. Apoi se ducea tot mai des pe la frate-sau Anghel. In fiecare dumineca si chiar in zile de lucru era la frate-sau. Se vaita ca-l doare tot mai rau stomacul. Incepuse sa i se umfle miinile si picioarele. Fata cea mai mare, Jana, il duse la un medic de circumscriptie, care ceru sa se interneze in spital pentru a face niste analize amanuntite. Il internara la spitalul la care lucra si Lili, la Colentina, dar dupa analize fu trecut la alt spital intr-unul dintre blocurile noi ce s-au ridicat in jurul Circului de Stat. Intr-o seara, cind Nicu rezolva citeva probleme de algebra, Jeana veni cu lacrimi in ochi si-i spuse: - Taticu are cancer. Nicu se speriase de la inceput de cind o vazuse, dar acum parca-i daduse cineva cu ceva in cap. Ramase cu o privire goala, neincrezatoare; parca n-ar fi auzit bine un lucru. Dar in privirea sora-si se citea adevarul de neclintit. Jeana pleca. Il judecase si-l condamnase de multe ori pe tata-sau socotind ca el s-ar fi purtat altfel in intimplarile ca de balci ale vietii, dar acum simtea pentru prima data ca tine la tata-sau, c-ar vrea sa-i dea singe curat din el, c-ar vrea sa-i dea din viata lui, daca s-ar putea chiar toata viata. Si asa el nu intelegea nimic din viata.Tata-sau muncise si crescuse patru copii, alti trei ii murisera, doi de mici - iar Gogulet cind sa termine liceul si sa intre in facultate. El nu e in stare nici de atit. Dar simtea in acelasi timp ca nu poate face nimic. Nimeni nu poate sa ajute pe nimeni in fata atotputerniciei cancerului. I se parea ca si medicii n-au nici un rost; ca pina la urma toata stiinta lumii este nimic in fata mortii. Inchise si el manualul de algebra si-l aseza pe raftul facut dupa venirea din armata pe care-l si vopsise intre timp cu o culoare neagra. Iar simti nevoia sa bea, sa bea. Se duse si-si cumpara o jumatate de chilogram de coniac de la restaurant. Cind ajunse acasa se aseza pe pat. O turna in el pe toata, caci i se parea ca nu are nici un efect. Cind voi insa sa se scoale pentru a intrerupe circuitul electric ce alimenta becul cazu si se lovi la cap. Nu mai incerca a doua tentativa, ramase in pat asa cum bause si coniacul si adormi. Se trezi cind se racise camera si-l patrunse frigul. Isi facu patul, stinse becul si incerca sa readoarma, dar nu mai putu. Trecutul se aprinse iar in noaptea din el. El si tata-sau fata in fata. Cauta clipele in care se simtea apropiat de tata-sau. Cind era copil Nicu dormea in pat cu tata-sau ; intindea bratele sa-l cuprinda si-l mirosea. Ce placut mirosea tata-sau, a curatenie si totusi a barbat. Apoi cind a fost bolnav de pojar i-a adus doua tobe mari si i le-a dat spunindu-i ca are sa se joace cu ele cind se va face sanatos. Dar in cele mai multe cazuri se gasise la capete opuse- pe pozitii opuse. Ce sa-i faci asa e viata! Fiecare cu soarta lui si parerile de rau amortisera in fiu. Se intoarse pe o parte si adormi. A doua zi trebuia sa se duca la lucru si se duse, dar se gindi sa-l vada si pe tata -sau. Dupa terminarea lucrului rataci printre noile blocuri cautind numarul noua. Cu indrumarile unor oameni il gasi. Cind sa intre portarul ii spuse ca vizitele sunt permise numai joia si dumineca de la 14 la 17. Nicu scoase o hirtie de cinci lei si i-o puse intr-o cutie pe birou. Portarul ii dadu un halat alb si-l indruma spre camera 7 de la primul etaj. O gasi repede, caci era linga scara. Salonul avea vreo sase paturi intr-o camera de cel mult 6 pe 8 metri. Bolnavii erau oameni in virsta, care nu stiau ce-i asteapta. Visau la o vindecare cit mai rapida. Nicu dadu buna ziua de la intrare. Puse punga cu portocale pe noptiera de la capat si dadu mina cu tata-sau pentru prima data in viata. Statura asa cam mult si aveau lacrimi in ochi si in glas amindoi. Oamenii din salon il priveau curiosi si cercetatori pe fiu. Era viata, tineretea si libertatea sanatatii - asa cum fusesera si ei cindva. Tata-sau ii spuse: - Dupa ce vin acasa, imi refac camera si am sa-ti dau bani daca intri la facultate. Altcumva nu ma pricep sa te ajut. Tu sa inveti si sa fii cuminte; dar mai ales fereste-te de bautura caci asa cum spuneai tu este un leac care mai mult adinceste ranile din suflet; nu le vindeca niciodata; si mai ales uriteste viata ta si a celor din jur. Sfatul era a lui Nicu dar pentru altii. El numai avea ce face cu el. Dupa ce pleca de la spitalul - bloc intra in bodega la Severin si pina inchisera restaurantul el nu pleca. Abia atunci fu scos afara si mai luase o jumatae de coniac cu el. Cind ajunse acasa insa nu mai putu s-o bea. Ramase cu ea la capatul patului, iar el adormi asa imbracat cum se afla. Se scula iar peste noapte cind il patrunse frigul; aranja patul; mai facu focul si se culca din nou dupa ce o vreme se gindi si revazu ochii oamenilor din camera de spital unde se afla tata-sau ; ochi care pindeau mirajul vietii fascinante, nesatui, dar fara sa priceapa nimic. Apoi readormi avind vise intunecate si tulburi ca si in noaptea trecuta. Treptat insa incepu sa se obisnuiasca cu gindul ca tata-sau va muri. Toti murim, isi zicea el. Si iar incepu sa-l judece si sa-l condamne pe tata-sau. Daca - si lua masuri de prevedere din timp nu se imbolnavea. Daca avea citeva mii de lei la CEC ar fi fost bine. Si ce mai - incolo si incoace , a trait ceva, are 64 de ani. Mai rau a fost de mama-sa ca abia avea patruzeci de ani cind a murit. Bolnavul se ruga mult de fetele lui sa-l ia de la spital ca vrea sa moara acasa pe perna lui. Nuta aminase, lasind lucrul acesta pe seama celorlalte, dar cind il vizita intr-o zi, dupa ce iesi de la serviciu, caci isi luase si ea serviciu vazand ca nu se ajunge cu banii deoarece barbate-sau bea din ce in ce mai mult, se sperie de cum arata, sau se infuriase pe sora de serviciu care sedea intr-o cabina si bea cafea pe cind bolnavii o chemau zadarnic. Nuta se dezbraca de haina si-o puse pe bolnav, il imbrobodi cu fularul ei si alerga sa cheme un taxi. Bolnavul cobora de la etajul in care se aflau cei bolnavi de cancer sprijinit de fata. Ii venea ameteala, se simtea tare slabit, dar se voia acasa atit de mult incit reusi sa mearga aproape singur pina la masina. Nuta tencuise din nou si tavanul camerei. Il aseza in pat si-l inveli, apoi ii facu focul. Fetele veneau din cind in cind pe la el, de cind il adusesera acasa. Nicu insa sedea in toate serile cu el. Nu prea se simteau bine dar aveau nevoie unul de altul. Batrinul sedea lungit in pat cu falcile inclestate cu ochii si urechile atintite la soba ce susotea cu viforul de afara. Cancerul din stomac il durea tot mai cumplit dar nu se vaita -sa nu-l auda fiu-sau ce sedea la masa si citea. Deodata sparse tacerea. - As vrea sa-mi dai si mie o carte sa citesc. Tinarul se duse in camera lui, lua o carte de pe raftul facut dupa eliberarea din armata - "Alexandru Lapusneanu" de Negruzzi si i-o intinse tatalui- fara sa-i spuna un cuvint privindu-l numai cu niste ochi mustratori si intr-un fel curiosi. Vreo doua ore numai scoasera niciun cuvint niciunul. Se cufundasera amindoi in lumea cartilor. Se auzea din cind in cind viforul in rafale izbind in acoperisul casei si facind podul sa rasune sinistru. Tinarul se gindea intr-o clipa de revenire in realitate ca nimic nu este deplin si frumos in jurul lui. Daca si casa lor ar fi avut saceac viforul n-ar mai fi urlat ca un ciine a pustiu prin podul casei, apoi se cufunda iar in lectura. Tatal spuse mai mult pentru el dupa ce termina de citit nuvela: - Ce mai urla? Se gindea la vifor. - Daca n-ati pus saceac, il condamna fiul. Din cati bani ai baut terminai casa, dar asa suntem facuti noi sa ne cirpim toata viata. Ati facut "casa noua" - dar ati pastrat un perete din cea veche. Ati acoperit - o cu carton si te-ai oprit. Nici tu dusumea, nici tu saceac. - Ce sa fac daca ne-au luat necazurile ? Maica - ta a murit la trei ani dupa frate-tau si nu stii tu cit am cheltuit pe linga ca am ramas singur. Am baut si eu ca sa uit necazurile si ca sa-mi refac fortele ca trageam la fierastrau de dimineata pina seara. N-as vrea sa ajungi ca mine cind vei fi la anii mei, dar as vrea sa vedem cum te-ai fi descurcat daca erai in locul meu. Toata viata m-ai judecat si m-ai condamnat. Mi-ai dat dat cartea aceasta frumoasa ca sa-mi spui: "Invata a suferi tu care stiai sa-i faci numai pe altii sa sufere". - De ce ai suferit? Ce nu ti-am dat sa maninci, nu te-am imbracat, nu ti-am dat si cite un leu sau doi pe saptimina. Fiul. N-are rost sa discutam, ce a fost a fost! Tatal. Ba, nu, sa discutam! De ce sa tii veninul in tine. Poate miine n-am sa mai traiesc si apoi ai sa ramii toata viata cu durerea si nemultumirea in suflet. Fiul. Ce-a fost a fost. Nu se mai poate schimba nimic! Tatal. Si totusi nu putem proceda altfel! Nu-mi permitea viata. Viata noastra stii cit e de grea. Nu-ti da timp sa te desfeti. Trebuia sa va scol la cinci - in fiecare dimineata si daca ai sta sa-i explici fiecaruia din cei patru copii de ce trebuia sa se scoale te-ar apuca ora noua si n-ai face nimic. Trebuia deci sa mai pun mina pe curea din cind in cind. Daca maica-ta intervenea trebuia sa o mai ating si pe ea. Ce sa-i faci?! Sa hranesti sase guri dupa razboi nu-i asa usor. Daca stai sa asculti glasul inimii ramii cu burta flaminda. - Stiu ca ma condamni ca nu te-am dat la liceul de zi, dar cine sa te intretina? Ce sa-i faci, de multe ori viata te forteaza sa procedezi tocmai contrar decit ti-ar dori sufletul. Eu stiu ce voiai de la mine, voiai totul, ceea ce se poate oferi pe lume unui om. Crezi ca eu sunt atotputernic. Am avut si eu slabiciunile mele. Ai fi vrut sa-ti schimb pina si firea sau infatisarea. Ai fi vrut sa te fac eu un Fat-Frumos si un savant. Asta nu nu pot nici pentru mine. Ai fi vrut sa-ti asigur o viata ca a unui print. - Chiar daca am voit aceste lucruri, stiam ca nu sint posiblie si nu pentru asta te condamn, dar as fi vrut sa fii mai putin incruntat, sa tuni si sa fulgeri mai putin. Sa fii mai cald si mai apropiat de mine. In matale s-o regasesc si pe mama. Poate ca uneori cu un simplu cuvint ai fi putut schimba lumea mea. - De ! Ce sa-i faci-asa a fost sa fie! Poate nici tu nu esti cel pe care mi l-am dorit. As fi vrut sa semeni mai mult cu mine; sa fi gindit cum am gindit eu, dar tu te-ai nascut cu alte vise, cu alte dorinti; ai si trait in alte vremuri si ai sa traiesti sub alta zodie decit a mea desi voi trai |
|||
Pune poezia Viata din Tei si Fiul Tāmplarului partea a 3-a pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |