| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Viata din Tei si Fiul Tāmplarului partea a 4-a
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Dobre Marin Corneliu
|
|||
|
Batrinul isi inclesta maxilarele si in ochi ii luceau parca niste lacrimi ingetate. Cancerul rodea ultimele fire ale vietii. Fiul se culca in camera sa, tresarind din ora in ora cu gindul sa nu i se fi intimplat ceva ceva tatalui. Batrinul se stinse pe la ora sase spre dimineata. Se asezase pe urechea dreapta parca spre a dormi mai bine si se incovrigase nitel. Baiatul il gasi astfel cind era gata sa plece la lucru. Daca n-ar fi fost presimtirea - poate nici n-ar fi bagat de seama moartea tatalui. Se duse sa cheme din casa alaturata pe una din cele trei surori, urmind sa fie anuntate si celelalte. Afara viscolul incetase si ningea-ningea cu fulgi mari si grei. Ce cadeau drept pe pamint -infigindu-se in stratul de zapada ca niste suliti. Stratul de zapada se asternuse gros, pufos si surd peste toata curtea, peste toata mahalaua. Masa pentru pomenirea timplarului fu asezata si servita in camera in care traise si pe care acum o luase fiica-sa Nuta si-i facuse tavanul. La masa se adunasera toate rudele mai apropiate si citiva vecini. Ninsoarea a cazut bogata si incepuse sa fie viscolita desi era in sapte martie, simbata. Dupa plimbarea pe care o facusera, cutreierind cu mortul pe la restaurantul lui Alexe, numit apoi la Lopata, pe strada Brasoveni, unde lucrase o mare parte din viata, pe fosta Laptari, apoi pe Doamna Ghica si pe deal pe la Chive( actuala strada Paroseni, atunci numita insa Olga Bancic) oamenii simteau pofta de mincare. Jana nu se uitase la bani, cheltuise sa faca o masa bogata; sa le arate celorlalalti ca sunt cineva; nu lipseau hamsi cu masline, sarmale cu varza; mezeluri, brinzeturi si chiar cite o portocala la vin. Oamenii mincau cu pofta si cu multumire. Din cind in cind il pomeneau si pe raposat: - Dumnezeu sa-l ierte! - Sa fie de sufletul mortului! Cei ai casei simteau si ei o usurare ca au scapat de multimea de treburi ce sunt necesare pentru incheierea povestirii unui mort: spalatul, imbracatul; vegheatul cu usile deschise oricui - mai apropiati sau mai departati unii prieteni; altii dusmani. Noptile dormite pe apucate; apoi slujbele, cosciugul; si in sfirsit ziua aceea cu care culminase tot-pregatirea pentru masa, pomana; alte slujbe si ingroparea propriu-zisa. Incepura si ei sa manance desi se infrinau fata de ceilalti. Ceilalti mincau strasnic si beau. Discutiile se dezghetara si ele de caldura vinului caci in casa nu se facuse foc. - Ce e viata, intrebau unii din cind in cind? - Nu stie nimeni. Cit traiesti insa sa maninci si sa bei, se auzeau raspunsuri prin diferite portiuni ale mesei. -Viata e scurta, zise Nina, noi s-o facem lata! -Viata mesterului a fost bogata, zise frate-sau Anghel; a muncit uneori cit doi si a si petrecut. Ce chefuri faceam noi la bilciul de la Bildana !mama-mama, cu noptile nu mai dadeam pe acasa. - Nicu mincase si el putin si tacea sau ii servea pe ceilati. Acum se scufundase in el. Da are dreptate nea Anghel, viata e un bilci. - Ce faci, Nicule, dormi? -intreba Nina, care facuse ce facuse si-acum ii dadea cu cotul de alaturi. Barbata-sau Mielu se muiase de bautura. - Nu, nu dorm, ma afund in zapada. - Tot traznit ai ramas - zise ea tare, apoi mai incet la ureche - dar eu tot am sa vin intr-o noapte la tine; apoi se scula si pleca tarandu-si sotul. Incepura sa plece si altii. Casa se goli. Surorile spusera ca vor stringe masa si vor face curat a doua zi, dumineca. Nicu se duse si el in camera lui si-si continua dialogul. Da, tata-sau fusese cineva si prin muca, uneori muncea o zi si o noapte si iar o zi fara intrerupere. Cite scaune facuse si incepu sa calculeze media 20 pe zi ori 300 de zile intr-un an 6000 ori 30 de ani=180000 si cate doua mese 2x300=600, x 30=18000 , dulapuri - unul pe saptamana, patru pe luna x 10 = 40, x 30 = 120 ; apoi scaunele; tablii pentru intins coca; masute taranesti rotunde, cu picioare mici, care se stringeau; scaune octogonale - taburete, usi ; capriori la case etc, etc. Stia jocul probabilitatii e mare in calculele lui; dar se mentine in limitele realului. Unde sunt toate aceste produse, toti acesti ,,copii" ai timplarului? In mintea lui , Nicu vedea o sala mare intinsa in care toate obiectele create de mana tatalui stau si vorbesc intre ele in lumina galbuie a unui bec sau intr-o vale de bilci. Sunt si scaune putrezite ce se tirasc printre cele aproape noi;sunt si scaune sau mese care au lipsa cate un picior.Toate sunt triste si au lacrimi in ochi. Nicu adormise imbracat. Peste noapte se scula din nou, isi aranja patul, mai facu focul si se culca din nou, dar nu adormi, da- isi continua el gindurile dinainte sa adoarma - numai munca ramine din om, ea este zeul care sta netulburat si puternic in tronul sau. Munca anonima, de orice fel o fi ingrasa stratul din care va incolti cindva firicele de fericire omeneasca. Se uita la ceas era cinci si jumatate. Se scula isi lua manualele de matematica si incepu pentru prima data sa lucreze de dimineata. Era dumineca; si ce daca era. Lucra nestingherit pina la 10, cind se duse sa mai ajute surorile sale la spalatul vaselor si la aranjatul camerelor. Dupa ce minca se aseza din nou pe lucru. Invata intens pina in mai cind isi refacu dosarul pentru facultate. Se prezenta la examenul de admitere la facultatea de electrotehnica si intra cu media sapte. Facu parte din grupa 407. Colegii il numeau "Sfintul"- comparindu-l cu un personaj din serialul pentru televiziune. Invata mai greu decit ei si sedea toata ziua prin biblioteci. Nu se ducea nici pe la baluri. Nu vorbea cu nicio fata. In vacante lucra sau isi completa cunostintele. Se ducea pe la strandul studentesc din apropiere si citea literatura. Nu era printre primii, dar nici restantier n-a ramas in nici o sesiune. A luat la examenul de stat pentru diploma de licentiat tot sapte. I s-a propus sa lucreze in cercetare, dar il atragea deocamdata productia. A cerut sa fie repartizat la uzina Electroaparataj. Cind intra la serviciul personal dupa ce dadura mina, seful de cadre care imbatrinise nitel, il intreba cu ce-i poate fi de folos. - Am fost repartizat la uzina dumneavoastra. - Bucuros! Au nevoie de tineri cu calificare inalta. Nicu se gindea ca numai este chiar asa de tinar - va implini treizeci si unu de ani. Fu prezentat si directorului uzinei apoi fu repartizat la sectia ce coopera cu uzina craioveana Electroputere. Cind fu trimis in schimb de experienta la Craiova, in sectia unde se ansamblau locomotive electrice ramase fascinat de uzina ce fabrica uzine pe roate. Simti ca si-a gasit un loc de munca pentru tot restul vietii. Se intoarse la uzina sa si propuse unele imbunatatiri la intrerupatorii de contact. Propunerile fura acceptate deoarece erau simple si realiste. Cu muncitorii se intelegea bine caci cauta sa-i inteleaga si sa si-i apropie; dar mai ales ii sprijinea pe tinerii care invatau. Gasi o tehniciana care-i placu pentru ca stia sa cinte la vioara si pentru ca-i amintea un vis al lui. Aveau aproape aceeasi virsta desi el parea mult mai batrin. Se casatorira fara pompa si invitati caci zicea el-totul a venit prea tirziu si chiar ar vrea sa i se puna ca epitaf" Totul a venit prea tirziu si dupa prea mari framintari,, Sotia il contrazicea zicand ca "mai bine mai tirziu decit niciodata." Se muta in noile blocuri de pe Colentina sa nu fie prea departe de locurile in care a crescut. De fapt n-ar fi vrut sa se mute de loc, dar conditiile de confort din bloc te ajuta sa faci mai usor si mai bine fata cerintelor ritmului trepidant al vietii de azi. Cind are timp se mai intoarce prin locurile copilariei si ale adevaratei tinereti. Mai ales concediul si-l petrece mai mult pe malul lacului Tei - bronzindu-se si retorcind firele amintirilor. Locurile au devenit tot mai frumoase, desi nu toti oamenii tin pasul cu frumusetea lor. Ii pare rau uneori ca nu este pictor sa prinda cu penelul si culoarea, jocul de umbre si lumini; jocul de culori din parc sau din apa. Asculta si multa muzica si-i plac si azi filmele desi nu se mai duce decit odata sau de doua ori pe an la cinematograf. Ar vrea sa-si cumpere si un aparat de televiziune, dar razele emise ii fac rau. Oamenii i se adreseaza mai des cu "domnule". Figura lui inseamna ca a inceput sa capete ceva deosebit, desi el se simte batrin cind aude aceasta formula sau isi zice ca si "Functia" creaza organul. La vreun an si jumatate de cind iesise inginer, in primavara lui `71, Nicu se intilni cu nea Aristotel care albise complet si se adusese putin de spate. Se gindise de multe ori la el si in facultate si ar fi dorit, mai ales acum sa-l intalneasca si sa-i multumeasca intr-un fel pentru ceea ce facuse de-a lungul vietii in ajutorul lui, mai ales ca avea si carnetul de membru de partid in buzunar. Fusese insa asa de ocupat si se jena sa se duca la nea Aristotel acasa, de fapt nici nu stia unde sade, stia ca sade in mahalaua lor, ca si cum ar fi stiut ca sta in toata Romania. Stia numai ca sunt vecini ca s-au intilnit la multe cotituri ale vietii si-i era de ajuns. Se imbratisara apoi intrara in gradina restaurantului de peste drum de stadionul Dinamo. - Pot face ceva pentru matale, nea Aristotele? Ai nevoie de ceva bani? Nea Aristotel zimbi. - Ce salariu ai tu? - 2400. - Eu am pensie 2000. Unui batrin ii este de ajuns si o mie. Bani, daca vrei pot sa-ti dau eu. N-am avut nicicind pretentia sa fiu rasplatit pentru ceea ce fac in viata. Eu am venit mai inaintea ta, ti-am pregatit terenul, cind te poticneai te-am ajutat sa te ridici. Sunt multumit ca si tu ajuti tara cum am ajutat-o si eu, ajutandu-te pe tine, ajutindu-i pe altii. Sa nu treci prin viata nepasator pe linga oameni, fie ei copii, fie tineri sau batrini; in rest stii ce ti-am cerut dupa ce te-am scos din apa si ti-ai venit in fire. Sa ajuti, dupa puterea ta ca tara aceasta in care ne-am nascut sa-i invete pe altii cum sa munceasca si sa traiasca chiar daca au in spatele lor cateva sute de ani de civilizatie moderna mai multe decit noi; chiar daca tarile cu pricina sunt niste giganti geografici. Ochii ii straluceau ca in tinerete. Sorbi din bere si continua: - Vezi tu Nicule, pentru ca sa schimbam tara ne-au fost de ajuns patru cincinale si inca citiva ani dinaintea cincinalelor cind ne pregateam sa pornim la drum, dar ca sa schimbam sufletele ne trebuie poate de inca patru ori pe atit; prea multe neguri au ingramadit veacurile in ele. Cine stie cind oamenii vor avea un suflet de cristal fara nici o pata in care frumusetile lumii sa rida si sa se multiplice prin forta imaginatiei intr-o infinitate de infatisari. Deocamdata in fiecare suflet sunt cristale disparate, cine stie cind se va gasi forta care va aduna si suda aceste cristale facind inima un diamant si constiinta oamenilor la fel, facandu-i pe oameni sa se nasca si sa moara cu zimbetul pe buze; iar moartea sa li se para un "inger blond". Cine stie daca vor disparea vreodata din sufletele oamenilor tristetea si parerile de rau. Poate era mai bine sa fi urmat "Literele" si sa-mi mai spui si mie cum este vazut omul astazi, incheie nea Aristotel. - Nu cred , sau cel putin nu cunosc pe cineva care sa-l vada mai frumos, raspunse incet,ca in soapta Nicu,apoi intreba: - Mata, ai scris vreodata versuri, nea Aristotele? - Eu, da in tinerete si acum de cind am iesit la pensie. Vrei sa-ti recit citeva: " Zimbiti-i, troieni, mortii. Cu noaptea asta neagra Intram in vesnicie. Durere si speranta pentru noi N-au sa mai fie, Dar si din scrum palatele Zidite de noi in truda sufletului Vor vorbi lumii despre noi in veac Chiar daca unora nu le-am prea fost pe plac. - Si eu am sa scriu versuri nea Aristotele. Il imbratita si se amesteca printre oamenii care ieseau de la un meci de fotbal ce avusese loc pe stadinul Dinamo. Da.viata e un bilci, isi zicea Nicu, vazind in fata furnicarul de oameni de la Talciocul de pe Colentina, mutat apoi pe Dudesti sau furnicarele oamenilor de la tirgul din Brezoia sau Brezoile - aproape de Bildana. La aceste bilciuri se ducea cu tata-sau. Oameni feluriti, de la tiganul manglitor-pina la artistul de geniu. Fiecare vine sa-si vinda ceva sau sa cumpere ceva, apoi pleaca. Pe locul unde cu o ora inainte nu era nimic se incheaga apoi atitea legaturi, atitea povesti, ca dupa citeva ore, o zi chiar sa nu mai ramina nimic decit niste resturi; niste cioburi- unde se vindusera oale, farfurii,cani;niste curele unde se vandusera hamuri, niste bucati de cauciuc-unde se vindusera pantofi sau papuci si mai ales ramaneau multe hartii, hartii cu cele mai ciudate forme de scriere, din cele mai ciudate epoci. Pe toate le spulbera vintul, le inmuiau apoi ploile si le amesteca cu pamintul galbui din uriasa vale in care se adunasera oamenii . Din unii nu mai ramineau decit glasurile: Lui Nicu ii rasunau in auz glasurile vinzatorilor de "limonada"- apa vopsita, putin indulcita. Mai rasuna strigatul vreunui turc adus de sale. - Buna braga, bre! Braga avea gustul vietii - dulce si amar, lesios si lucitor. Beai ceva si nu stiai ce bei. Apoi nu mai ramanea nimic pana cand in alta clipa, in alta perioada de timp se inodau iar firele acestei vieti sau incepea a se inoda cu toate ciudateniile, tragediile si luminile ei. - Nicu se trezi inghiontit de cineva. Intalnire Nicu urca cufundat in ganduri drumul spre statia de tramvai Doamna Ghica. Prin dreptul bisericii care da si numele statiei se auzi intrebat: - Ce faci, fiule ? Nu ma recunosti ? Sau te faci a nu ma cunoaste? Ii suna ciudat apelativul . De mult nimeni nu-mi mai spunea "fiule". Iesise din gandurile lui, era parintele Stancu, preotul din cartier. - El il botezase, el ii ingropase pe toti ai lui. _Atat pe sfintia sa cat si interiorul bisericii il vedea printre lacrimi. Intrase in sfantul lacas numai cu ocazia nefericita a inmormantarilor. - - Nu te-am prea vazut la biserica, ii spunea cu regret parintele in varsta inaintata. E adevarat ca acum biserica este izolata, ingradita, dar tu, fiule sa te tii de caile Domnului. Ai incredere in mila si puterea lui, oricat ti-ar fi de greu. - Am inceput un doctorat, parinte si sunt foarte obosit, dumnica dorm cat pot ca sa recuperez somnul din care iau in fiecare noapte ca sa pot invata. - Fratele tau canta si in corul bisericii, nu exista saptamana sa nu-l vad de doua-trei ori in lacasul sfant. - Gandul diavolesc ii sufla sa-l intrebe cu ce s-a ales. Isi suprimase intrebarea fara rost in minte si-i spuse: - - Parinte acum ma lupt singur cu viata, catre batranete daca ajung acea varsta, voi avea timp si pentru biserica. - Cine nu-l iubeste pe Dumnezeu din copilarie, cu greu il va iubi la batranete, reflecta ca pentru sine. Apoi i se adresa: - - Stai in preajma bisericii fiule! - Si-l aminti pe tatal sau care-i spunea ca biserica este in sufletul omului, dar nu-i spuse nimic parintelui sufletesc. - - Pe lac te mai duci ? il intreba pentru ca in copilarie il vazuse de multe ori pe malurile lui. - Continua apoi raspunzand parca unui gand al lui Nicu : - - Sa nu iubesti, ca paganii, natura mai mult decat pe creatorul ei, pe Atotputernicul! - Ii raspunse moale: - - Nu mai am timp pentru nimic! Ma mai duc pe terenurile de fotbal, fie sa joc, fie sa asist. - - Chiar daca vremurile de acum nu sunt favorabile credintei in Dumnezeu, tu fiule continua sa crezi, continua sa speri! Nu-ti parasi ajutorul vesnic ! - - Sarut mana, parinte! Imi vine tramvaiul. - - Dumnezeu sa te ajute! - Nicu, se indrepta spre statia de tramvai rascolit si nelinistit sufleteste de neobisnuita intalnire. Parca fusese chemat sa dea seama de ceva. - A fost ultima intalnire a lui Nicu cu vechiul parinte al cartierului. - A murit peste vreo cinci-sase ani, in locul dumnealui a venit alt popa care nu il cunoaste prea bine pentru ca nu prea se duce pe la biserica. Nicu spuse in gand : Doamne, iarta-ma ! Ochii lui Nicu imbratisau dureros lacul iar gandurile lui nasteau versuri: E liniste pe lac si soarele a ramas suspendat la chindie pentru vesnicie. Copilaria-mi toata reinvie cu oameni care-au fost si azi sunt umbre dragi. Prezentul da-napoi ca niste raci. Pe puntea amintirii te imbarci Spre dimineti poleite cu aur, Spre zile fara griji din august Spre scalde in ape calde, linistite sau ivalurite, Spre succese la pescuit nemaipomenite. Amintirile ard ca niste chibrite si ma dor degetele sufletului Rasuna undeva zgomotul trenuletului ce inconjura lacul. S-au schimbat oamenii, s-a schimbat veacul. Capatul liniei Venise primavara si Nicu visa. Visa cum visase toata viata. Se vedea tanar de vreo douazeci si doi de ani intr-o alta primavara. Se plimba cu barca pe lacul Tei. Malurile erau pline de verdeata. In barca se afla o fata careia nu-i spusese niciodata ca-i e draga. Se ascunsesera sub niste salcii plangatoare. Ea radea si se agata cu mainile de ramurile flexibile si verzi. Visa ca nu-l mai doare nimic. Nu mai simtea junghiurile din inima si din incheieturi. Ajunsese la capatul tramvaiului. Femeia de curatenie se urca si stropi vagonul. Cand il vazu pe Nicu, exclama: - Ai adormit in vagon, mosule sau oi fi beat! S-a umplut orasul de bosorogi si de betivi! Nicu cobora cu pasi grei si se intoarse o statie inapoi spre apartamentul cocotat la etajul zece. Postfata de Dobre Marin Corneliu Privind in apele sufletului In fata vietii am ramas cu un sentiment de greata, de respingere, ceea ce arata ca sufletul meu e crapat, desi un schelet de incredere in frumusetile naturii l-a sustinut sa nu se prabuseasca in haos. Incerc sa-mi dau seama cand s-a produs cutremurul, cand au aparut fisurile sufletului si ajung la copilarie. Atunci doream sa intru intr-o bucurie din care sa nu mai ies toata viata, sa stau vesnic intre ai mei si sa fim cu totii fericiti si nemuritori ca in basme. Privesc in sufletul meu cum am privit si in lac si vad umbre de oameni, locuri schimbate fata de cele de acum; primaveri, veri, toamne si ierni care s-au dus dar eu le rechem; vad zile care se rup din cortegiul uitarii si stralucesc enigmatice in amintire. E un spectacol fantastic si trist. Acestui joc secund al amintirilor ii asez in fata oglinda cuvintelor si incerc sa-l scot la lumina, ca intr-o vanatoare de umbre, e a doua treapta de corupere a realului; prima degradare a realului e in suflet (amintire), a doua in cuvant. Contemplu ruinele a ceea ce ar fi putut sa fie, dar si constructii ce ar fi putut sa fie; dar n-a fost. Contemplu ruine ale nimicului. Cele mai multe clipe ale vietii au trecut fara ca sa ramana ceva din ele in amintire. Altele insa s-au legat de un gest, de o bucurie sau o durere, de o miscare a naturii si vin sa retraiasca in prezent. Din haosul acesta ar trebui sa torc un fir epic, dar mi-e sila, n-are nici un rost sa tes altceva decat a pastrat amintirea in sufletul meu si totusi uneori se infiripeaza din ce-am trait, altceva, in intregime aproape imaginat. Ceva ma indeamna sa povestesc, lasand pe altii sa stabileasca daca ceea ce mi s-a intamplat are un rost sau nu. |
|||
Pune poezia Viata din Tei si Fiul Tāmplarului partea a 4-a pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |