| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Viata din Tei si Fiul Tāmplarului partea a 2-a
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Dobre Marin Corneliu
|
|||
|
Catre pranz obosi si simtea ca nu mai poate sa lucreze mai departe. Curata niste cartofi si-i praji. Pe la ora doua veni si tata-sau beat turta si cu un cocos intr-o plasa Cocosul era aproape sugrumat. - Ce facem cu el ? intreba fiul dupa cel scoase din ochiurile plasei si-i dadu apa. - Il punem closca! rosti tata-sau printre sughituri. Taie-i gatul ! - Eu ? .la ora asta? In fiecare dumineca inca din copilarie ii placea sa se duca la film duminicile dupa amiaza si apoi sau sa colinde prin oras, asa ca nu putea fi de accord cu tata-sau. -Eu nu pun mana pe el! Tata-sau il lua, ii rupse gatul si il arunca in curte strigand: -Las'sa-l manance cainii, sa ne manance si pe noi! Cainii o sa va manance cand n-oi mai fie eu! Boierul nu vrea sa gateasca, dar vrea sa manance. Tata-sau tipa tot mai tare. Nuta il auzise, stia ca tata-sau iar s-a imbatat si auzise despre ce era vorba. Iesise din bucatariea ei, lua cocosul si spuse cautand sa-l potoleasca pe parinte. - Las' ca-l fac eu tata! Avea un ochi vanat. Barbata-sau venise spre ziua acasa. Era vanzator de stofe si stia sa intinda bine stofa ca si viata in general. -Tata-sau o vazu si-si schimba tinta atacurilor. -Afara cu golanii din curtea mea! Golanii erau cei doi gineri. Nicu se grabi se grabi sa plece la film ca sa scape de scandal. Nu stia ce film o sa vada. Se va duce la cinematografele din apropiere, la cele situate pe soseaua Stefan cel Mare. Sint si apropiate, sint si ieftine. In drum spre tramvai privi strandul. Era prima dumineca din mai. Oamenii impanzisera iar plaja de la strandul Tei. Soarele sclipea peste o pata galbuie de trupuri si peste un murmur necontenit de voci, din care razbateau din cand in cand cate un strigat salbatec de multumire. Ciudat! se gandea el, in timp ce cei din centru veneau spre mahala la strand cei din mahala se indreptau spre centrul orasului spre bulevarde si spre cinematografe. Nicu lua tramvaiul si cobori in Stefan cel Mare. La vreo saptezeci de metri de statia de tramvai se construise de curand un cinematograf nou, "Melodia". Rula "Roco si fratii lui". Coada era impresionanta. Locuri se dadeau doar in picioare si acelea doar dupa Jurnal. Nicu se aseza la coada rabdator, se gandea ca daca ar aduna orele petrecute pe la cozi inca de dupa razboi si pana atunci - poate cateva luni sau poate un an le-a pierdut pe la cozi. Se intrerupse insa pentru ca cineva ii vorbea. era o fata blonda cu o fata palida, nefardata si cu ochi albastri: - N-ati vrea sa-mi luati si mie un bilet ? Va rog frumos, nu pot sta la coada in inghesuiala aceasta. Mi-ar veni rau. Voia sa-i ia, cum sa nu, cu placere. Fata ii dadu doi lei si cincizeci de bani. Sa fi avut vreo douazeci si doi - douazeci si trei de ani - aproape varsta lui. Coada se valurea cand inaine cand inapoi. Cei ce dadeau din coate aveau sanse mai mari. Nicu insa se strecura cu miinile in buzunar spre casa si reusi sa ia doua bilete. Fata ii multumi pentru bilete si ii zambi. Intrara in sala si avura norocul sa gaseasca prin intuneric doua scaune la mijlocul salii. Filmul incepuse. Il urmarira cu atentie. Nici nu simtira cand in sala s-au aprins luminile Cinematograful Melodia fusese dat de curand in folosinta. Situat la parterul marilor blocuri de pe Stefan cel Mare el are o sala moderna, placuta. Pacat numai ca dupa terminarea spectacolului arata jalnic. Cele mai felurite deseuri si ambalaje alimentare acopereau podeaua. Ce sa-i faci asa sint oamenii nostri ! se gandea Nicu greu ajung sa deprinda respectul pentru nou, pentru frumos, pentru civilizatie. Alaturi de cinematograful Melodia este o cofetarie. Baiatul o intreba pe fata daca n-ar voi sa se ascunda acolo de soarele inca coplesitor, sa serveasca o inghetata si o bautura nealcolica, de curand aparuta la noi - Pepsi-cola. Fata accepta. In cofetarie era lume putina. O fata veni si lua comanda - o inghetata si o cupa de frisca si doua sticle de Pepsi. El nu manca inghetata pentru ca sufera de amigdalita. Discutara despre film. Ce bune sunt filmele italiene ! Neorealismul cinematografic italian a produs filme memorabile. Fetei ii placea autorul principal. Baiatului ii placea Alain Delon. Fata - vanzatoare la cofetarie aduse inghetata si pepsi. Primi si banii de la baiat. Cei doi mancara in liniste. Inainte de a bea paharul de Pepsi, fata il intreba ce meserie are. Este student? - Nu, nu sunt student, raspunse el, de abia am terminat armata, as vrea sa dau la facultate, poate o Facultate de limba si literatura romana, caci matematica nu prea stiu. Pe fata fetei trecu ca o umbra. - Eu sunt astudenta la Conservator, in anul al doilea. Iti place muzica? - Imi place, dar nu o cunosc, raspunse baiatul cu o voce moale. Ca orice arta-muzica are si ea un limbaj al ei care trebuie cunoscut. Profesorii nostri de muzica din scoala generala a cartierului veneau la scoala numai cand trebuiau sa-si incaseze salariul. Nici notele nu le cunosc bine. La liceul seral nu am facut muzica deloc,asa ca sint un analfabet muzical. - Nici eu n-am avut talent muzical deosebit. - Muzica poate fi inteleasa si prin sensibilitate. Sa asculti muzica cat mai multa; mai ales asa numita muzica grea Il povatui fata. - Ascult si am momente cand in creier parca am un microfon sau o placa care-mi canta fragmente din unele opere muzicale. Cand merg ,uneori si cand muncesc se isca in mine niste franturi de cantece pe care le-am prins de la radio sau de la filme! Pacat ca sint numai franturi! Uite, pot sa-ti intonez : "- La dona e mobile" Fata zambea; sau - adauga baiatul: " Fluturas nu mai ai aripioare Domnul conte ti le-a retezat. " Nicu le soptea incet ca sa nu fie auzit de ceilalti clienti ai cafenelei si sa fie considerat caraghios. - Ai fost vreo data la Opera? intreba fata. - N-am fost niciodata! marturisi Nicu cu parere de rau. Am impresia ca acolo se duc oamenii din alta lume care m-ar simti imediat ca nu sunt de-al lor. Inghetata si frisca fusesera terminate, bautura la fel. Se pregatira sa plece - Unde locuiesti - intreba baiatul? - Pe langa Cismigiu raspunse ea. - Eu stau pe Tei la capatul tramvaiului saptesprezece. - Aproape de strand? intreba fata. - Da aproape, raspunse el. N-ati vrea sa faceti o plimbare cu barca? E ora sase, daca ne grabim mai putem face o plimbare pe lac de o ora. Fata accepta. Luara tramvaiul pana la capatul liniei, coborara prin parcul plin de lume care se plimba sau sedea pe iarba ospatandu-se. Coborara pana pe malul lacului unde se afla ghereta la care se inchiriau barci. Baiatul dadu buletinul si banii. I se dadusera doua bilete. Se prezentara la debarcader unde tocmai sosea o alta pereche de tineri sa inapoieze barca. Li se trecu ora plecarii pe bilet si li se puse la dispozitie o barca destul de mare si cam greoaie pentru vreo cinci persoane. - Sa nu intarziati ! le spuse omul de la barci. Nicu tragea cu placere la rame. Era prima data in viata cand plimba o fata cu barca. O duse spre strandul studentes unde erau salcii despletite care-si leganau pletele chiar deasupra apei. Intrara printer salciile cu frunze galbui. Fata se agata de o nuia si opri barca in loc. El o stropi cu apa fluturand lopata la suprafata apei. Fata ridea si nu da drumul nuelei. El lasa lopetile si o apuca de maini. Erau niste maini subtiri si palide. Se aseza apoi langa ea si o cuprinse cu bratul stang. O saruta in fuga dar se speriara amandoi. El trecu la locul lui de la rame si incepu sa vasleasca inapoi, spre debarcader. Ea se uita in podeaua barcii si se imbujorase putin. In par avea cateva frunze galbui de salcie de parca ar fi fost zina abia iesita din apa. Pe cele doua maluri ale lacului numerosi oameni de toate varstele se imbarcau galagiosi sau altii se indreptau deja spre casa. Ultimele barci se indreptau spre debarcader. Cele doua bacuri de transportare a oamenilor peste lac erau arhipline. Cadea inserarea si strandul se golea si se linistea incet-incet. Fusese o zi cu un soare mai bland parca. Aparusera cativa nori si se putea ca noaptea sa ploua. Nicu o duse pe fata la tramvai si stabilira sa se intalneasca dumineca viitoare la sapte jumatate in holul cinematografului Melodia, iar apoi sa mearga la strand. Cand ajunse acasa, Nicu gasi mancarea facuta de sora-sa. Manca doua farfurii de supa si un copan si se uita prin cartile de literatura. Tata-sau, dupa ce dormise o vreme, cat fusese el plecat - plecase iar sa bea. Veni acasa pe la vreo unsprezece seara si incepu sa strige prin curte: - Cine-am fost eu, ma? Cine a fost Ionita tamplarul? Mama voastra de golani! Nicu stinse lumina si se prefacu ca doarme. Tata-sau intra in casa, manca cu pauze cand intreba peretii cine a fost el si apoi se culca. Afara incepuse sa ploua. Era prima ploaie adevarata de la sfarsitul acelei primaveri dupa vreo luna de seceta. Pe fereastra deschisa a camerei se strecura un aer ozonat. Nicu adormi hotarat ca a doua zi sa se duca din nou la bratele de munca. A doua zi se scula pe la ora sapte. Pana se imbraca, pana mai aranja prin casa, pana ajunse la oficiul de repartizare a fortei de munca se facu ora noua. Intra inauntru. Lumea era tot putina si iar il vazu pe tanarul cu parul cret si dat cu briantina din belsug. Acesta il saluta. Motai si el din cap a salut. Cand ii veni randul la ghiseu functionarul il recunoscu si-i spuse ca tot numai pe Rahova au nevoie de lacatusi constructori pentru scheletele de banci metalice. In rest nimic. Nicu iesi necajit.Ce sa faca? sa accepte acolo. Se intoarse inapoi si spuse ca accepta. Va pierde o ora si zece minute cu tramvaiul dus o ora si zece minute la intors. Ce sa faca? Va mai invata si prin tramvaie, desi in inghesuiala de dimineata si cu cea de la patru dupa pranz numai de invatat e bine in tramvai. I se dadu o foaie si o adresa catre sediul intreprinderii. Acest sediu era pe Iancului. Se duse acolo. Completa cateva foi mari cu multe date. Ii veni sa zambeasca la rubrica daca are rude in strainatate. "Rude" in adevaratul sens al cuvantului nu avea nici in tara, darmite in strainatate. Se duse apoi la capatul tramvaiului 15 pe Rahova la un atelier de mestesugari unde se fabricau pile si ace de cusut, iar in curte se fabricau schelete metalice pentru banci scolare. Un maistru gras si cu niste sprancene mari si dese care-i faceau ochii crunti ii spuse ca se poate apuca de lucru. Maine sa-si aduca salopetele. Acum sa polizeze la capete niste teava indoita in forma de U pe care se prindeau apoi scanduri ce serveau drept scaun la banca. Lucra pana la trei.Mesterul spuse ca cine vrea poate sa lucreze pana la cinci spre seara ca i se vor plati ore in plus. (Continuare in pagina 10) Nicu pleca. Tramvaiul mergea incet. La Sfanta Vineri il lua pe 17. Statea posomorat si putin obosit privind pe geamul tramvaiului la pietrele cubice puse una langa alta. O astfel de piatra era si el. La sina de tren ce ducea spre moara Assan si care intretaia linia de tramvai cineva il batea pe umar. Era nea Aristotel. Ii strangea mana cu caldura. - Ce faci, bai baiete, ai terminat cu armata? Cum a fost? Ce ganduri ai? - Am terminat,nea Aristotele. A fost bine Ganduri am multe, dar mai bine nu le-as avea! - Vad ca esti tot necajit. Ce ai? Speranta sa nu ti-o piezi niciodata, ori ce ar fi ! Ajunsesera la capatul tramvaiului. Coborasera. Ploaia din nopatea trecuta spalase tot parcul si-i daduse straie noi. Apa lacului se limpezise si ea putin desi ramasese tot opaca. - Ia hai sa stam colea pe mal sa vedem ce te doare! Il indemna nea Aristotel. - Am venit din armata si am inceput lucrul, dar mi s-a dat tocmai pe Rahova - o ora si un sfert cu tramvaiul dus, o ora si un sfert intors. Doua ore si jumatate pierdute pe langa cele cu imbracatul cu mancatul si alte marunte nevoi. - De ce nu vii la noi pe Stefan cel Mare, lucram la usi metalice si la dulapuri. Vin-o maine la sapte si merg eu cu tine la cadre. Eu sunt secretar de partid in atelier si atata lucru or face ei pentru mine, mai ales ca e prima data cand cer si eu ceva. Tu ce faci, te-ai gandit? Cand intri in partid? - Pai trebuie sa am un an vechime in productie! - Bine! Vino acolo si dupa un an iti dau si eu o recomandatie doar te cunosc de cand erai copil. - De insurat cand ai de gand sa te insori, intreba el? - Nu stiu, raspunse Nicu, am un presentiment, mi-e teama sa nu mor prea tanar si copilul meu sa ramana orfan, sa se chinuiasca si el cum m-am chinuit si eu. N-as vrea sa se mai repete istoria mea trista nici altora, dar mai ales unuia cu o fire ca a mea. - Noroc! si lasa ca s-or aranja lucrurile intr-un fel. Nu pierde speranta! Omul avand in jur de cincizeci si cinci de ani pleca de-a lungul malului spre casa. Nicu ramase in continuare pe loc. Nicu sta pe mal si incerca sa strabata cu ochii apa raului, dar nu reusea, era la fel de opaca cum era si viata lui. Din apa cetoasa parca-l privea un copil. Casa familiei copilului era asezata pe malul raului la o distanta de 50 de metri cel mult. Copilul si raul erau prieteni buni fara sa stie, poate nici nu stiau unul de existenta celuilalt. Copilul - cum era lasat liber fugea pe malul raului fie iarna, fie vara, fie toamna sau primavara fie timp urat sau senin. Ce-l atragea pe copil? O multime de lucruri. Il atrageau malurile roase ale raului care desi nu erau prea mari pentru el, erau suficiente, ca sa-l ascunda. Lutul galbren avea diferite nuante care-l imbatau, mirosurile lutului se imbinau cu ale apei si-i placea si aceasta; apoi pe malul raului erau gropi, intranduri, ierburi, maracini. Intr-o groapa te puteai ascunde, te contopeai cu raul, cu pamantul. De acolo priveai lumea fara sa stie nimeni, fara sa stie de existenta ta. Pe rau era atata liniste. Pe rau nu se certa nimeni. Tatal cu miniile lui, casa cu atmosfera incordata, amenintatoare, disparea. Daca nu batea vantul,luciul apei era ca un balsam pe care il foloseai pentru potolirea valurilor din suflet, asa cum fac marinarii cu grasimile pentru a potoli putin taria valurilor. Lumina si apa de pe rau se schimbau zi de zi dupa anotimp si dupa vreme. In unele seri apa raului era ca de smoala, sau de arama si lumina lunii care cadea de sus imprastia reflexe tot de smoala solidificata sau de valuri turnate in arama. Copilului ii placea raul si cand era framantat, cand valurile veneau mari de 10-15 centimetri, verzui cu dantele de spuma alba-galbuie, sau cand se amestecau cu spuma. Ii placea raul si cand peste oglinda de gheata care-l acoperea cutreiera vantul spulberand zapada marunta si deasa ca sarea. Ghiata se inchega uneori vanata ca un cer posomorat de toamna, alteori era opaca dar lucioasa. In unele zile de iarna soarele care ajunsese la apus si care daduse ceva caldura pana atunci cobora ca o roata de foc si aerul era bland ca in timpl verii dar inghetat. Atunci se juca mult pe ghiata. Soarele de acum, din seara de vara pieduse din putere si vopsea apa cu violet si facea sa straluceasca iarba. Nicu se rasturna pe o parte si privea jocul valurilor abia tremurate in susul raului. Nea Aristotel era printre putinii comunisti pe care-i cunostea mai bine, in afara de cei din din carti care erau la fel de oficiali si departati ca si cei pe care-i intalnise in raporturile de munca. Avea vreo doisprezece ani si mama-sa-i murise de un an. Vara se ducea la pescuit cum rasarea soarele pe la ora cinci dimineata. Se ducea in dosul stavilarului adica in josul apei intr-o vale asezata la o oarecare diferenta de nivel pentru ca stavilarul de vreo zece metri regla cursul apei pastrand-o mai bogata in lacul Tei si lasand sa curga restul dincolo de stavilar spre alte lacuri ce duceau la Colentina. In lac era si o insulita de vreo patru metri patrati. Acolo voia sa dea la peste in dimineata aceea de vara. Veni insa Negrisor unul din mardeiasii si stapanii mahalalei si cum voia si el sa dea la peste ii lua unditile-doua la numar. - Da-mi-le, nene ! - Nu ti le dau, se confisca! Copilul incepu sa planga. - Pleaca, ma, de-aici, ca-ti dau si vreo cateva. Copilul pleca. Cand sa urce coasta malului un om in floarea varstei il intreba: - Ce-ai, baietel? - Mi-a luat Negrisor unditele! murmura copilul plangand. - Ia hai cu mine! Coborara coasta-mal inapoi si intrara pe insula. - Daca vrei sa pescuiesti - de ce nu iti faci undite bai voinicule? Da copilului trestiile si lasa-l in pace! - Sa prind si eu un peste, doi, nea Aristotele si i le dau! Nea Aristotel puse mana pe treistii si i le dadu copilului. Apoi catre mardeias: - Cara-te de aici, sa nu te scald de dimineata. Spaima mahalalei stranse putin maxilarul se invarti imprejur si apoi cu coada intre picioare se retrase trecand prin apa si urca coasta spre casa. De atunci il ocoli pe copil. Nea Aristotel se lasa jos langa copilul care prinsese un pestisor si se inseninase si-l intreba: -Al cui esti? -Al lui Ionita tamplarul. - Hei pai te cunosc! Ai crescut ceva! In 44, cand ma cautau nemtii si politistii din cartier am stat ascuns vreo doua saptamani pe la voi prin casa. Erai ca o fetita. Aveai un par lung si era parca si ondulat. Acum te-ai inchis la culoare atunci erai mai blond. Apoi taica-tau in camera in care m-a ascuns pe mine l-a ascuns si pe domnul Lixandru-care pe foametea lui 46-47 se apucase sa speculeze covrigi. Cand l-au gasit le-am spus sa le fie rusine. Totusi taica-tau ne-a mai ajutat-tinea la el in casa manifestele pentru campania electorala. Apoi s-a instrainat de noi, isi vedea numai de munca si de framantarile lui, ca de la noi zicea ca n-o sa castige nimic. Ei la - revedere! Am sa-mi aduc si eu unditele altadata si vom da impreuna la peste. Si de atunci, dupa ce nea Aristotel venea de la serviciu - pe la cinci-sase dadeau impreuna, in unele zile, la peste. Cand a terminat scoala generala, sedea ca acum, pe mal. Tata-sau nici nu stia in ce clasa e, sau ca termina scoala. Nea Aristotel l-a intrebat cu ce medie a terminat cele sapte clase. Le terminase pe toate cu media cinci-atunci era nota cea mai mare, doar la romana avea patru. - Ai fi bun de liceu, mai baiete, dar e cam greu in situatia ta. Hai la o scoala profesionala! Si l-a dus sa dea examen la o scoala profesionala pe Dudesti - la Ciocanul. Si a intrat aici, apoi tot el l-a sfatuit sa urmeze si liceul la seral. - Daca tu poti sa inveti si simti chemarea spre invatatura invata ca nu strica sa aduni in viata cat mai multe cunostinte. Si eu urmez scoala de maistri desi sint mai batran si prind mai greu, dar daca acum putem sa invatam si noi, de ce sa nu invatam. Si l-a dus si la un liceu seral pe Pantelimon. Era liceu patronat de uzina textila F.R.B. Unde lucra pe atunci si el. -Ce faci, Nicule, ai adormit - il striga nea Costica - un pescar pasionat care toata viata muncise ziua si de la 5 seara se odihnise pescuind. Avea o fata vesela si buna, mereu optimist. - Am calatorit si eu, nea Costica; am calatorit pe-o apa ce se cheama timp. - Nu te lasa furat de apa asta, Nicule, ca nu-i bine, traieste-ti clipa ta si nu incerca sa intorci apele din drum ca nu e bine. -Nu mai dai la peste? -Nu prea mai e peste in lacul nostru si apoi nu mai am nici permis. -Buna seara ! Intra in casa si continua exercitiile de gramatica, dar era prea obosit. Intelegerea se misca lenes cu poticniri si opriri dese; gandurile se legau de intamplarile zilei si le torceau din nou intorcandu-le pe alte fate sau continuandu-le in imaginatie. Se gandea la fata pe care o cunoscuse si se vedea la un concert cu ea. Se vedea si pe sine cantand la vioara. Auzi!- cantand la vioara, si-i veni sa rada. Atunci se vedea maistru intr-un atelier luminos, cu muncitori veseli si in salopete curate, inchise cu fermoare ca la film. Apoi isi zise ca isi pierde timpul degeaba si ca e mai bine sa se culce. La noua fu in pat, se culca, dar pe la douasprezece venise iar tata-sau beat. - Cine am fost eu ,ba? - Cine a fost Ionita sergentul? Intra in casa si mai bolborosi cateva minute pana adormi. Nicu isi continua si el somnul. Diminiata se scula pe la cinci si jumatate. Tata-sau era prin curte. Nicu trecu pe langa el fara sa spuna nimic. Tata-sau se lua de el: - Ce e ma? Vrei sa-ti dau eu buna dimineata? - Buna dimineata? mormai fiul. - Mai bine m-ai fi injurat! Tatal si fiul -Ce tot vrei de la mine? De ce nu-ti plac? continua el. Vreau sa ma ajuti. Sa ma ajuti ca drumul pe care as vrea sa merg in viata sa corespunda cu sufletul meu cu ceea ce simt ca este in el. Nu mai pot suporta ca intotdeauna sa doreasca una si lumea sa-i ofere alta. - Si ma rog ce-ai dori? Nu-ti dau ce pot? Te-am facut mare, te-am crescut iti dau si azi bani pentru tramvai.Ce mai vrei? - Stii ca vreau sa dau la facultate? - Si ce sa-ti fac eu? Sa dau examen in locul tau? -Nu! Sa-mi creezi conditii ca sa pot invata. Sa nu mai vii beat.Sa-mi cumperi si mie niste haine omenesti.Sa-mi asiguri hrana. -Vezi atatea,nu se poate mai mult de o suta pe luna, n-am. Sa inveti, sa inveti si pentru ce? - Pentru ca sa pot duce o viata putin mai omeneasca. Da ce viata pe care o ducem acum nu-i omeneasca? N-ai ce manca. Asa-i viata noastra a celor din mahala sa muncim de dimineata pana sera, sa bem seara pana adormim si asa mereu pana ne prinde iar pamantul din care ne-am nascut. -Ce spui matale? Da' ce omul e numai o burta? Pe cerul vietii noastre sa nu fie nimic senin? Sa nu stim ce s-a creat frumos pe lumea asta? Atunci mai buna decat viata e moartea. Nu vrei sa ma sprijini sa renunti putin la bautura si cu ce econmisesti sa invat. Am sa muncesc si seara am sa invat chiar daca as muri chinuindu-ma in felul acesta. Am sa ma lupt cu mata si cu intreaga lume daca are sa fie nevoie.Nu stiu daca-mi va fi dat sa am parte de un dram de fericire dar stiu ca am fost ceva mai mult decat altii. Stiu ca am luptat pentru ceva chiar daca am pierit in aceasta lupta. Tata-sau incepu sa rada sacadat. -Tu crezi ca eu nu am luptat pentru o raza din frumos. Tu crezi ca exista vreun om care sa nu fi auzit chemarea luminii, a frumosului si adevarului. Toti la varsta ta au simtit la fel sau aproape la fel dar in lupta cu viata cate putin, cate putin au cedat, apoi nu nu au mai avut putere sa lupte. Au ramas insa cu regretele, cu parerile de rau de la capatiiele dorintelor ingropate. Cateodata mai simt in ei dorinti cum se misca in cosciuge. Atunci bea mai mult, mai cu indarjire. Mi-ai zis ca sunt o burta dar tu stii ca si mie mi-a placut sa citesc sa ma simt familiar in lumea ideilor, a inchipuirilor frumoase. Am incercat sa cant si la acordeon. A trebuit insa sa va hranesc pe voi si nu erati putini. Ati fost sapte. Ati ramas patru. Toata viata am muncit sa va cresc pe voi. Asa ai sa ajungi si tu. Ai sa cedezi putin cate putin si cand ai sa fii ca mine n-ai sa ma mai condamni. Casatoria are sa-ti pecetluiasca destinul. Ce-ai realizat pana atunci - e bun realizat, dupa aceea putine ai sa mai faci. Femeia e un animal ciudat- este un mancator de timp. Timpul liber pe care ti-l lasa societatea, cele patru ore sau si mai putine trebuie sa i le inchini ei. Sa stai legat de fusta ei. Altminteri isi face inchipuiri ca cine stie pe unde umblii. Sa te vada langa fusta ei. Sa palavragesti cu ea despre panglicute, rochii, moda, despre ce a dres ala, ce a zis celalalt si asa mai departe. Cand vor veni copiii trebuie sa le asiguri hrana si s-o sprijini si pe ea sa-i creasca. Mai asteapta cu judecata. Cand vei avea patruzeci de ani atunci sa ma judeci, dar tu te-ai grabit sa ma judeci de cand erai mic, fara sa ma cunossti. - Am sa caut insa sa ma cunosc pe mine si sa ma infranez cit mai mult; sa ocolesc capcanele pentru care iti multumesc ca mi le-ai dezvaluit. Poate ca nu am sa ma insor niciodata. - Ha,ha ,ha! Esti crud puiule, crud de cas, degeaba ai terminat armata.Ti-ai infrant vreodata setea, foamea? - Cred ca pot sa le stapanesc - Cat? - O zi, doua - O,zi,doua,dar viata nu dureaza o zi doua ci mii de zile?Sa stai sa stai sa apara cel mai puternic instinct cel al procreerii si atunci sa vezi. -A aparut deja si cred ca pot sa-l domin. Ai sa-l domini numai ca atunci cand crezi ca stai mai bine in spinarea lui ca l-ai domesticit si invatat cu hamul atunci are sa te arunce peste cap, poate chiar in bratele nebuniei sau ale viciului. Da-i vietii ce-i al vietii si asteapta de la viata ceea ce vrea sa-ti dea ea. Apoi sa mai stii ca societatea intr-un anumit timp este dispusa sa acorde numai un numar limitat de locuri in lumea ideilor. Ca sa apuci un bilet trebuie sa ai neamuri la Ierusalim. Asa ca astampara-te cu visurile tale prea avantate cat mai e timp cat le mai poti infrana sa nu te trezesti nauc, apucat de iele. Nicu iesi mai posomorat ca niciodata pe poarta casei. Isi dadea seama ca tata-sau are dreptate, dreptate din punctul sau de vedere, dar si el trebuie sa lupte sa incerce sa ajunga in randul celor care au avut o familie puternica care i-a sprijinit in viata. Fiecare cu dreptatea lui isi zise el si se grabi spre tramvai ca sa ajunga de vreme unde-i daduse intalnire nea Aristotel. Nicu se prezenta pe Soseaua Stefan cel Mare la un atelier de lacatuserie, care, desi era ascuns printre casele din trecut ce se opun blocurilor ridicate in zilele noastre, fu usor de gasit dupa cornierele si tevile ce se vedeau prin curtea atelierului. Spuse portarului ca il cauta pe nea Aristotel. Nea Aristotel era acolo de zece minute. Venea intotdeauna la 6,30 desi lucrul incepea la sapte. Portarul il indruma spre o sala cu geamuri mari. Nea Aristotel isi facea niste insemnari pe un carnetel si privea niste desene tehnice. Cand il vazu intrand ridica capul, apoi se ridica si el si-i iesi in intampinare. - Bine, Nicule, bravo, bine c-ai venit de vreme; hai sa mergem la tovarasul Capatina la cadre. Strabatura curtea spre o casuta alaturata unde erau cadrele. Nea Capatana - un om inalt aseza ceva intr-un fisier. Cand auzi ca a intrat cineva, se intoarse si zarindu-l pe nea Aristotel ii intinse mana. Apoi acesta ii zise: - Nea Capatina iti prezint un vecin de-al meu.Cei doi dadura mana. - Baiatul a terminat de curand armata, are liceul seral ar vrea sa se pregateasca pentru facultate sau o scoala de maistri. Cauta sa munceasca mai apropate de casa. Cum sta pe Tei pana la noi face 15-20 de minute decand iese din casa. - Ce zici ,putem sa-l ajutam? - Ce meserie are? - Lacatus - constructor. - Bine, nea Aristotele, in echipa lui Manole mai trebuie un baiat. O sa lucreze la usi metalice. - Aseaza-te la biroul asta si completeaza formularele. Completa din nou niste formulare ca la celalalt atelier de pe Rahova. La punctul persoanele de care este cunoscut completa numindu-l pe Niculaie Aristotel. Seful personalului il intreba daca sunt rude. - Nu nu suntem rude, suntem vecini, dar m-a ajutat in viata mai mult decat m-au ajutat toate rudele mele la un loc. Functionarul isi facu niste copii de pe alte acte- certificatul de nastere; diploma de studii; ii ceru cartea de munca. El ii spuse: - V-o aduc saptamana aceasta. Trebuie sa ma duc s-o iau de unde am lucrat. Cand iesi la trei se duse iar la sediul intreprinderii de pe Iancului si-si ceru cartea de munca. - Asa de repede ne parasesti, tovarase? - Am gasit mai aproape de casa. I se dadu carte de munca pe care ei nu apucasera sa scrie nimic. Inainte de a pleca in armata stransese o mie cinci sute pe un bilet de economii. Se duse si scoase cinci sute de lei ca sa nu mai manance din banii lui tata-sau. ( Continuare in numarul viitor) Isi cumpara o lampa cu gaz de 63 de lei, o tigaie, o oala; o cratita, vreo opt farfurii de feluri diferite; doua cani; doua furculite si doua linguri. Cind il vazu sora-sa si il intreba ce a cumparat se cruci. -D-aia nu te mai insori, muereeo! Voia sa nu-i mai dea prilej lui tata sau sa-l faca golan si sa-i arate ca se poate descurca si fara ajutorul lui. Sora-sa Jeana - voia, ca niciodata sa sarbatoreasca ziua lui Niculaita care implinea zece ani. De aceea voia sa-i adune pe toti ai familiei la o masa comuna. Sora-sa Lili nu voia sa vina pentru ca tata-sau nu fusese la nunta ei, cind se maritase. Nu venise decat sora-sa Nuta, pe care babele din biserica incepura s-o birfeasca ca-ar fi vazut-o cu unul si cu altul; ceea ce-i facuse mai mult rau fetei. Avea familia baiatului ce sa reproseze. Nicu nu dorea nici el sa participe. Se gindea ca trebuie sa se intilneasca cu o fata pe care o cunoscuse dumineca la film. Nici nu stia cum o cheama, poate Speranta, poate Visul - cine stie, important este ca ea exista. Hotarisera sa mearga la strand dar sa o astepte tot la cinematrograf la Melodia. La opt de dimineata fu acolo dumineca. Astepta pina la noua, dar ea nu mai veni, apoi se plimba pina la 10 si fata nu mai aparu. -Nepotrivire de educatie gindi Nicu si lipsa de perspective in idila lor. Parintii o vor fi tras de limba sau ea singura le spusese si cind aflasera ca nu-i decit un lacatus cu liceul seral o sfatuisera sa pina capat jocului. Poate ca era mai bine. De cind incepuse sa lucreze, de o saptamina parca simtea nevoia sa bea. Se impotrivise pina atunci gindindu-se la ce-l dusese bautura pe tata-sau. Se gandea ca cu bautura nu poti astupa prapastiile din suflet ci ca le adincesti si le innegurezi mai rau, dar si in adincul firii lui, prin sange si in stomac simtea un nesatiu ca o sete; ca o foame. Intra peste drum in bodega si ceru bere.Nu aveau.Ceru coniac.O suta;inca o suta si inca una.Plati si pleaca. Bautura nu-l razbi dar ii amorti putin gindurile si inima. Cind ajunse acasa masa data in cinstea lui Niculaita, nepotu-sau era in toi. Cumnatii si sora-sa il chemara si pe el. Il luara cu sila aproape din curte. Tata-sau sedea in capul mesei, ca in zilele copilariei. Se simtea bine. -Boierul nu vrea sa ne onoreze !? Fiu-sau se uita tacut la el. Cind ii vazu ochii tata-sau trasari. -Lupul isi scoate coltii! Nicu fu asezat la celalalt capat al mesei. Era singurul loc liber. Sora-sa Jeana ii aduse sa manince. Manca in tacere. Ceilalti beau si vorbeau de una, de alta. La un moment dat se ura pentru baietel: Sora-sa Jeana zicea lui Niculaita; -Sa cresti mare. Niculaita, sa fii voinic - ca tata. Pieptul timplarului se umfla. - Si betiv tot ca el, scapa parca fara sa vrea Nicu. Paharul din mina tatalui zbura spre el. Se feri si paharul se sparse de perete. -Ce pastele matii ba, beau banii tai; ca te zdrobesc acum. Se ridica de la masa ca sa se duca spre fiu-sau. Intervenira cumnatii si surorile. - Ca nu e frumos! ca se sperie copilul pe Niculaita; ca aude lumea. Parca era prima data cind in mahala se auzea de scandal. Toti se certau in mahala;iar ei se certau mai des decit ceilalti. Nicu pleaca din camera sora-si. Se duse la el in camera urmarit de zbieretele lui tata-sau. - Sa nu mai dai ochii cu mine. Sa nu te mai vad! Se invirti, ce se invirti prin camera apoi pleaca pe Rahova la sora-sa Lili, sa-i spuna cele intimplate. -Fa-ti camera separata, spuse ea. Avem noi o usa care nu ne mai trebuie, putem sa i-o dam lui Traiane? Traian era barbate-sau. - Da-i-o! Ti-o duc eu miine cu masina lui Fanus. Fanus era un vecin. Marti seara Traian aduse usa cu masina lui Fanus. Nicu vorbise cu nea Vasile, zidar care lucra prin cartier, sa-i faca un zid in locul usii vechi cu doua canaturi dintre el si tata-sau iar in locul ferestrei sa-i aseze usa data de Lili. Nicu cumpara cincizeci de caramizi de la un vecin din spatele casei si miercuri nea Vasile se apuca de lucru si termina in doua dupa - amiaze. Tata-sau nu zise nimic ca a facut modificarile. Intr-un fel era si el multumit. Nu-l mai vedea pe fiu-sau. Continua sa bea pe la restaurantul din parc sau la restaurantul fost canva al lui Alexe, apoi numit de oameni "La lopata"pentru ca aici beau cei ce aveau pe blazon lopata, cei ce curata zapada din oras- tiganii. Cand sa intre in curte Nicu se intalni cu Niculina; care sedea la poarta. Se facu ca nu o vede dar ea il opri: -Treci nepasator pe linga mine, Nicule? De ce nu vrei sa-mi vorbesti. Stiu ca nu sint frumoasa, dar nici tu nu esti. Nu am o casa, dar nici tu nu ai. Vom sta amindoi cu chirie. Nu sint la prima "iubire". Parca noi am sti ce inseamna vorba asta trambitata prin cintece de muzica usoara sau populara. Nicu voi sa nu-i raspunda si sa intre in curte. Se razgandi si-i raspunse. Depinde cum o intelegi, dupa mine e o tanjeala, e un abur, un vis pe care il cauti toata viata, dupa care alergi. Cantecele nu fac decat sa intretina visul, uneori sa-ti de iluzia ca s-a implinit. Ce-ai tu cu cantecele? -Nu-mi plac! Masluiesc viata! Asta este diferenta dintre mine si tine. Eu traiesc cu picioarele pe pamint. Eu vreau sa-mi fac si am sa-mi fac un camin. Tu visezi si ai sa ratacesti toata viata si n-ai sa realizezi nimic. Iti plac doamnele de la teatru si de la televizor. Dar cunosti vreuna? Ai fi in stare sa-i spui vreuneia ca o iubesti? Ti-ar pufui in nas si s-ar considera jignite. Auzi-un lacatus, un mahalagiu cu rugina in palme si-n piele sa-mi ceara mina. Ce indrazneala! -Trebuie potrivire de stare sociala inainte de potrivire sufleteasca. Tu cu visele tale, poate ai fi la fel ca cei de la televizor, dar viata nu ti-a permis sa ajungi decit lacatus, un meserias in mahala .Traieste ca noi, accepta locul pe care ti-l ofera viata acum caci mai tirziu n-ai sa gasesti nici unul. Nicu se aprinse: -Crezi c-am sa pot sa-mi inabusesc dragostea de frumos inalt, dragostea pentru marea si adevarata arta, dorinta de-a incerca sa creez si eu dupa legile ei. Eu nu cred niciodata . -Tu nu vezi c-ai imbatrinit, ca umbli cu nasturii cazuti ca maninci numai mezeluri si conserve? Daca nu te hotarasti intr-o saptamina s-a zis: eu ma marit cu oricine o fi. Si s-a maritat cu un alt vecin cu Mielu un baiat venit de curind de la tara cu familia si care invatase meseria de caloriferist. L-a invitat si pe Nicu la nunta dar el nu s-a dus. Nu-i placea sa intre in complicatii. Nu-i placea sa-si piarda noptiile si nu s-ar fi simtit bine. S-a dus in schimb la nunta sora-sa, Nuta cu barbata-sau Mitica. Sora-si ii parea rau ca in locul mirelui nu-i fratele sau, dar ce sa-i faca daca e prost. Asta nu stie ce-i viata, trece degeaba prin ea. Luni de dimineata Nuta tara de barbata-sau care bause toata noaptea si cind il intilni pe Nicu in poarta spuse: -Habar n-ai ce frumos a fost la nunta! Rau ai facut ca n-ai venit! N-ai sa stii nimic despre viata, niciodata. Se vede!zise Nicu si ii ajuta sa-l bage pe barbata-sau in casa, caci acesta se inmuiase de tot. Nici nu mai vorbea. Apoi Nicu se grabi spreserviciu, parandu-i totusitotusi rau. Daca vecinii si surorile au dreptate. Munci toata ziua cu indirjire ca sa scape de ginduri;dar ele nu-i dadeau pace. - De ce-o fi suparat? se intrebau tovarasii de echipa si la prinz incercara sa afle ce s-a intimplat. Nicu nu le spuse decit ca-l doare capul. Cind veni pe la patru acasa se apuca iar sa invete si uita gindurile. Dupa vreo luna ajunsese sa-i cunoasca pe cei din echipa lui. Erau noua, cu seful de echipa, Manole, zece. Seful de echipa era un om slab, palid cu niste ochi arzatori, fusese ofiter. Stia sa sudeze electric si autogen; cunostea desen si muncea alaturi de ceilalti noua cand era nevoie 24 de ore continuu si ar fi putut sa lucreze si mai mult. Ceilalti erau oameni diferiti. Vreo patru mai batrani; oameni seriosi si asezati; alti patru erau oameni mai tineri. Vreo doi erau de aceeasi varsta ca si Nicu. Dupa o luna de zile lua primul salariu, pentru ca statele se intocmesc pe jumatate de luna si iei banii pe doua saptamani, dar la distanta de alte doua saptamani. In ziua de salariu primi in mina 650 de lei. Era una din sumele cele mai mari pe care le incasase pina atunci pentru o jumatate de luna. Nicu nu scapa de cei doi tineri si trebui sa mearga la bodega din colt sa-i cinsteasca. Unul se numea Gicu, celalalt Sandel. Luara cate patru mici si doua sticle de bere de fiecare pentru - incalzire. Apoi cerura zece sticle-cifra rotunda. Gicu - donjuanul atelierului incepu sa-si istoriseasca aventurile cu una care are doi copii; alta pe care a agatat-o in piata si asa mai departe. - Bai, Nicule sti ce zic eu fratioare? Incercarea moarte n-are ; oricum ar fi femeia; frumoasa, urata, eu incerc. Zic si eu precum cocosul; daca o prind o prind, daca nu fac sport. Bausera intre timp cite cinci sticle de fiecare. - Eu oi mai fi cum oi mai fi dar Sandel asta e mai nazdravan. Asta scoate limba si se sterge cu ea pe frunte, domnule. Ca la o comanda Sandel scoase limba si chiar daca nu ajunsese la frunte incepu sa si-o plimbe pe nas. Nicu fugi pe usa veceului unde incepu sa vomite. Cei doi fusesera si ei la veceu asa ca nu se mirara. Cind reveni insa Nicu era palid. - Ce-i Nicule cu tine, intreba Gicu? - Mi-e cam rau! Sa fac plata si sa plec. Chema ospatarul. 12 mici;16 sticle de bere, 10 chifle. 24,50; 64 si 3,50 total -92 -lei Desi chelnerul le luase 6 lei la bere, Nicu vru sa faca si el pe domnul si ii mai dadu trei lei. Dintr-o suta ceru rest cinci lei. - Baiat bun, Nicu fura de acord cei doi, dar e prea crud. Ar trebui sa-l rodam mai puternic. Nicu se simtea gol si nemultumit. Trecuse o luna si o saptamana si nu realizase mare progrese la studiu. Lucra prea putin si prea rar. Cind nea Aristotel il intreba daca si-a depus dosarul pentru concursul de admitere in facultate el ii spuse ca da, dar nu e prea pregatit, ca va incerca la facultatea de limba si literatura romana. Pe la sfirsitul lunii mai, Nicu isi alcatui dosarul pentru a participa la examenul de admitere in cadrul Facultatii de filologie-sectia literatura si limba romana. Intra cu sfiala in holul facultatii si o lua spre dreapta. Aici intr-o sectiune separata dintr-o sala fu indrumat in partea stinga unde se afla secretariatul. Pasea cu sfiala pentru ca i se parea ca paseste in trecutul de cultura al poporului nostru. Nu stia prea multe despre istoricul facultatii la care se prezenta dar stia ca universitatea din Bucuresti fusese fondata in 1864 de marele Cuza, pe locul altui lacas, Sfintul Sava si el un altar de cultura al nostru. Stia mai apoi ca aici predau sau au predat unii dintre marii oameni de cultura: Ovidu Densusianu,George Calinescu, Tudor Vianu si altii. Secretarei ii placu figura sa timida si-i zambi aratindu-i cind au loc examenele. Nicu multumi si pleca. Nu avea incredere in el. Nu spera ca va reusi - are o cultura prea redusa pentru a fi admis, dar sa incerce. In timpul examenelor sezu retras de ceilalti candidati grupati in cercuri si discutind galagios. Era si mai in virsta si se simtea si cu mai multe necazuri decit ei. In afara de asta nu era nici o fire prea comunicabila. Singurul candidat cu care discuta era un baiat cu un picior cam schiop cu parul cret si o frunte mare ca de poet. Baiatul era atras de simbolisti si-i vorbea si lui despre ei. Nicu il asculta cu atentie. In liceu abia auzise despre ei. - Daca nu da vreun simbolist - Bacovia sau Minulescu - intru sigur spunea tinarul al carui nume nu-l aflase, daca ne da altceva nu stiu de voi intra. -La scris insa li s-a cerut sa vorbeasca despre Titu Maiorescu . Tanarul se descurcase si aici. Nicu gresise interpretarea .Devenise tot mai intunecat si-l ocoli si pe tinarul infirm. Nicu era sigur acum ca nu va fi admis la facultate. Intr-o dumineca din septembrie pe cind Nicu sedea la televizor la sora-sa Jana impreuna cu Marcel si cu cumnata - sau George cam pe la sase dupa amiaza se auzira zbieretele timplarului. - Va omor pe toti! Cine au am fost eu ma?! Cine a fost Ionita sergentul! Se certase in cursul saptaminii cu cele doua fete cu Nuti si Jana si acum vroia sa se razbune. Cind o vazu pe Jana prin curte lua o piatra mare si arunca spre ea. Era un pietroi greu si n-o izbi dar o sperie si ea incepu sa plinga Apoi omul lua toporul si veni la usa casei Janei linga care se afla ca si cele doua camere ale Nutei de cealalta parte cu camera timplarului si a lui Nicu si incepu sa izbeasca in usa. Nicu pleca de la televizor desi cei doi incercara sa-l retina. Descuie usa iar tata-sau ramase surprins cind il vazu acolo, poate nu se astepta sa-l vada acolo. - Va omor! zise el. Nicu ii lua toporul din mina si-l Impinse. Batrinul cazu si incepu sa strige el ca este omorit. - Aha, te-am facut mare si sari la mine! Vrei sa ma omori? Priviti-l oameni buni, da in tata-sau. Se adunasera oameni la gardul curtii. Erau si cele doua doua matusi Florica si Nana era si unchiul sau Anghel dinspre mama-sa. Pe drum trecu si nea Aristotel dar nu-l vazu pe Nicu care intrase in casa si-si vazu de drum. Cele doua matusi intrara in curte ca si Savu si-l luara pe timplar sa-l duca in camera lui. - Mestere, fii cuminte . Nu este frumos. Ride lumea. Mesterul se potoli dar tot mai bombanea: - Asta e un tilhar, sa plece din casa mea. Sa nu-l mai vad in ochii mei nici la moarte. Nicu se gindi sa plece de acasa. Dar unde sa se duca? Si apoi aici erau mai mult casele mamei desi cei doi parinti cumparasera pamintul de la parintii fetei; iar prin 50 darimasera casa si ridicasera cele doua camere si antreul impartite acum intre tata si fiu. Se lungi in pat si incerca sa adoarma Poate tatal sau nemaiauzind zgomote va crede ca a plecat si se va potoli. Tata-sau insa nu se potoli, se duse la frate-sau Anghel si-i spuse ce a facut tilharul de Nicu. Anghel insa tinea la amindoi la fel si nu facu nici un repros nepotului, mai ales ca nu stia adevarul. Nici Nicu nu adormi. Se gindea la scandalurile din mahala si la scandalurile din casa lor. Se pare ca aceste scandaluri au inceput inca din vremea cind se pregatea sa vina pe lume. Membrii unei familii isi rezolva neintelegerile prin diferite procedee; dupa firea membrilor familiei. Unii pastreaza o tacere de mormint, ii anihileaza pe ceilalti prin renuntarea la comunicare. Altii isi arunca unul altuia vorbe tot mai inveninate, (metafore ) de dispret, blesteme si ocari dupa puterea inveninata a mintii sau a sufletului. Fiecare familie are un mod propriu de a-si rezolva neintelegerile si din alt punct de vedere. Pentru unele familii certurile ramin ca ceva "interior,, - ca probleme interne, pentru altii ele ajung imediat "externe" prin batai pe strada, tipete si strigate ca de spaima navalirilor barbare. In mahalaua Teiului, mahalaua din partea de nord est a Bucurestiului fiecare familie avea un mod propriu de a se certa. "Cei cumsecade" se certau in casa pe infundate - sa nu auda nimeni. Cei care nu tineau la prestigiul lor prea mult se certau tiganeste, cu mult teatralism, mult zgomot si uneori cu singe. Familia timplarului Ionita avea si ea un mod propriu de a se certa. Certurile erau profunde fara prea mult teatralism, dar cu mult tragism. In linistea serii de vara de acum razbateau iar strigatele din interiorul casei - o casa tencuita cu pamint, nemaispoita de mult caci razboiul nu mai permitea asemenea operatii. Vocea barbatului sparta de minie si de fierbinteala se auzea infundat. - Sa pleci iepuroaico! Sa te duci unde vrei! Nu-mi mai trebuie copii! Ajung cinci pina acum.De fapt mai traiau patru. Barbatul o lovea puternic,infundat. Femeia reusi sa fuga pe fereastra si se duse la maica-sa, dar si si aici o asteptau bombanelile si bataile tatalui - "tiranul" Balanica cum era cunoscut in cartier. Mama-sa care ascultase pina atunci din curte, cu inima ciulita, mersul certii, o lua de subsuori si cauta sa o duca cit mai ferita in casa ei. - Hai, Soro, hai, nu mai plinge! Hai si te-oi odihni in casa. Batu-l-ar Dumnezeu de tiran! Ii era insa frica sa n-o vada celalalt tiran barbata-sau, tatal gravidei. Reusi s-o duca in casa desi prin apropiere se auzea mormaitul nemultumit al batrinului Balanica. Treburile incepeau sa mearga prost si in gospodaria tamplarului; vasele murdare se adunau morman, nu mai era cine sa-i fiarba cleiul, sa-l mai ajute in munca; copiii erau si ei mici.Nu se descurcau prea bine. Pe de alta parte batrinul Balanica, tatal femeii o gonea mereu, o trimitea la barbata-sau. Pina la urma, dupa trei - patru zile femeia se intorcea in familie. Desi nu vorbeau cei doi soti se reacomodau din nou pina ce barbatul gasea de cuviinta sa-si manifeste iar nemultumirea. Totusi copilul se nascuse. Se nascuse intr-o zi de septembrie din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Era al doilea baiat in viata caci ceilati trei copii erau fete. Era un baietel nu prea voinic, cu niste plete blonde inchis, ochi caprui si alb la piele si la fata. Gindul ca mai aveau inca un copil de crescut incepu sa dispara invins de multumirea ca era baiat si oricum un baiat se descurca mai usor in lume. Dar omul gasea alte motive sa se afle nemultumit si le spunea si femeii printre lovituri sau uneori mai omeneste. - La ce - s buni copiii? Ce-am facut noi pentru parinti? Cind se vor face fetele mari si s-or aprinde ai sa ubli ca nebuna dupa ele si tot or sa se inhaiteze cu golanii. - Lasa, mai omule, ca din cinci s-o gasi unul care sa fie mai omenos sa-ti fie sprijin la batrinete, sa-l ai aproape in ceasul mortii. - Si ce-o mi-o putea el face? Cind o fi sa cad, cad dintr-o data. N-am sa ajung eu la masa lor! Se simtea in putere, capabil sa faca fata oricaror necazuri. I se parea ca oricum va stapini viata. Era si el cineva. Stia carte, avea o meserie, incerca sa invete a cinta la acordeon. La cei patruzeci si doi de ani se credea cineva. Crescuse oricum pina acum patru copii. Cea mai mare Jana, o fata avea saisprezece ani si vazind-o atit de mare nu prea ar mai fi avut sa aiba copii. Dupa ea urma Gogu - baiatu l- cel de care era multumit, pe care il simtea mai aproape. La care tinea. El avea 12 ani. Apoi venea o fata Nuta, care-i semana si care fusese bolnava cind era mica. Avusese apa la plamini. Ea avea vreo unsprezece ani. Apoi venea Lili, fata cea mai mica si ultima dinaintea baietelului. Lili abia avea vreo sase ani cind se nascuse baietelul. Copiii nu erau prosti. Fata cea mare, Jana insa, dupa ce invatase patru clase nu a mai vrut sa urmeze mai departe. Gogulet insa invata foarte bine si tamplarul era hotarat sa-l dea la liceu. Fata cea mica urma sa intre si ea la scoala. Ca nu era prost, ca era cineva, i-o arata si faptul ca reusise sa scape destul de usor de razboi. Daduse la unul ceva la altul ceva si reusise la cei patruzeci si doi de ani sa fie imobilizat pe loc- la o unitate de aviatie departata cu vreo trei kilometri de mahalaua in care locuia spre satul Pipera. Ca era cineva ii spunea si faptul ca era fiu de jandarm, ca oricum si nevasta pe care o luase, Steluta era fata lui Balanica, destul de avut. Pe linga toate acestea mai era si sergent in armata. Toate acestea ii dovedeau ca este cineva, ca nu e un golan. De golani avea oroare. Ca era cineva se vedea si din faptul ca lucra la domiciliu, nu era sluga la nimeni, ba de multe ori angaja el pe cineva la lucru. A avut chiar si ucenici. I se parea ca descalcise legile economice ale societatii in care traia ca daca-si pastra"capitalul,", isi pastra si situatia sa de "mester", de negolan. Capitalul lui consta din posibilitatea de a strange bani oricand sa cumpere o caruta de lemne, de obicei lemn de tei pe care apoi sa-l lucreze. Ritualul se repeta in fiecare luna. Cu cita greutate strangea aces |
|||
Pune poezia Viata din Tei si Fiul Tāmplarului partea a 2-a pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |