in fiecare din noptile solstitiului de iarna, aluneca peste mine cantecul Pasarii Emanuelle. Si dimineata, bratele mele albe stralucesc orbitor, ca doua partii de schi. Dar niciodata n-arn putut afla, dupa dantela urmelor, directia spre care se indreapta, de fiecare data, invizibila Pasare Emanuelle.
Si in fiecare din noptile solstitiului de vara, peste mine urca tipetele Pasarii Emanuelle ; dimineata, pielea bratelor mele e sfarsita ca de subtiri pluguri de cristal. Dar niciodata n-am putut afla din ce parte anume s-a intors Pasararea Emanuelle, al carei zbor nu poate fi nici auzit nici vazut.
Numai primavara, in noptile echinoxului, cand orele noptii atarna la fel cat cele ale zilei, bratele mele se ridica, simetric, intr-o stranie levitatie, si desupra lor, aerul devine, pentru o clipa, cumplit de rece, de parca peste cumpana mainilor mele se
rostogolesc ouale de gheata ale Pasarii Emanuelle, despre ai carei pui, nimeni n-a fost auzit, niciodata, spunand vreun cuvant.
|