Cand vei putea sa tii, fara durere, cumpana noptii pe fruntea-ti intristata, o pasare va arunca spre cer inima-i subtire ca pe o sageata.
Sa nu te clatini, trupul tau sa fie trestie de sticla adapostind lumina, tarziu, sa dai semn - ca o speranta, celui uitat si el are sa vina.
Si va sosi pe mare - tanarul Ulise,
cu pieptul devorat de alge, pe tarm, el va aprinde foc din credincioasele-i catarge.
Tu vei zari cum fumul se ridica
spre cer ca un copac de sare, ai sa te-apropii si-o sa vezi barbatul spalandu-si inima in mare.
|