Huxley ar fi foarte-ncantat sa stie Ca mai vechi decat stratele de creta. Decat padurea care doarme-adanc sub glie, Decat coralii care stanci secreta, Este savantu-acesta iluzoriu Trecand prin vremi ca si un infuzoriu Si intre doua curi: de iod si fer Descoperind un foraminifer.
Surtucu-i verde a-ncercat solutii De-acizi si baze, sau de vitriol Si-a strabatut cu vremea evolutii De sensibilitati de turnesol.
Iar guleru-i de clasic porumbel Lipseste astazi oricarui muzeu. - Ori, daca mort il va purta cu el Va fi un exemplar in Empireu
Prin ochelarii stinsi ca doua cremeni. Daca desigur nu mai vezi nimica, E ca privind silexuri vechi, asemeni
Cu vremea prefacutu-s-au in mica.
Sta drept, dar «quantum mutatus ab illo!» Caci bratul stang tinand la spate-umbrela Iti sugereaza parca paralela Fara sa vrei, cu Venera din Milo
Huxley ar fi foarte-ncantat sa-l stie: Ca o mimoza diafanizat In apa vremii si arhaizat De la opinii pan-la palarie.
Caci vechi cum e, e-n stare sa sustina Si-acum: a evolutiei doctrina!
|