August

Intarziat pe malul marii
Eu in adancuri ratacesc
Si prins de farmecul uitarii
Las jos tot lutul pamantesc
Si-n lumea naltului plutesc.
Si cand ma uit in urma mea
La discul rotunjit din tina,
Il vad schimbat deodata-n stea,
C-o licarire de lumina
Indepartata, rece, lina.
Iar pe luceferii de noapte
Parca mai lesne-i vad apoi
Ca sunt pamanturi vechi, rascoapte,
Ca-s plansete acele soapte
Ce curg din spatiuri spre noi.
O, lege! cat imi pari de mare!
Ce farmec pui in toate cele!
De te-ai numi, in timp, uitare,
Sau, in distanta, departare,
Tu schimbi pamanturile-n stele.
Care-i privirea omeneasca
Patrunzatoare de mister,
Ce-ar indrazni sa banuiasca
Ca lumea noastra pamanteasca
Traieste insasi ea in cer?