O, suflet, tu, vapaie stinsa,
Cenusa-a unui dor din ceruri,
De ce ti-e umbra-asa de-ntinsa
Si golul plin de-asa misteruri?
De ce nu stiu care ti-e scrisul
Si care-i vrerea ta in toate
Asa, eu parca-s o cetate
Si tu ca-ntr-insa esti proscrisul.
O, suflet, spune-mi ce te doare?
La ce gandesti? ce-ai vrea sa fii?
In mine stai ca la-nchisoare,
Eu sunt prea mic, — tu esti prea mare,
Dar cine esti? De unde vii?
Zadarnic ma incerc a-l face
Sa-mi spuie-o vorba el e mut!
In trista mea forma de lut
Ca orice sufera, el tace.
|