Lui Leopardi
Ca cerul muntilor, limpede,
Adanc, ca a noptilor stele,
Tu esti a durerii imagine,
O, tanar cu palida frunte.
Pe ochii tai mari, suferintele
Intins-au zabranic de ceata,
Sub care intorsu-s-au, singure,
Spre tine privirile tale.
Vazut-ai acolo imaginea
Atator splendori ingropate
Incat de atunci inchinatu-ti-au
Trecutului toata viata.
Cum vine prin desele negure
O raza din stinsul luceafar,
Si timida lupta cu spatiul,
De lumea de azi doritoare;
Asa din a spetei flacara
Pornit-a scanteia iubirii
Si-n tine aprins-a tot farmecul
Amorului fara speranta.
Atunci ai crezut ca-n Aspasia
Natura pusese rasunet
Din mersul armonic al zorilor
Spre calda viata a zilei;
Si iar ai crezut ca in Silvia
Pusese poetica umbra
Din geana luminii ce tremura
In lungul crepuscul al serii.
Dar nu era nimeni sa semene
Duioasei icoane din suflet.
De-abia daca floarea pustiului,
Ginestra , cu galbene ramuri,
Miscand pe a clipelor aripa,
Usor adia pentru tine;
De-abia daca luna patetica,
Plutind pe deasupra padurii,
Venea din trecut sa te mangaie
O, tanar cu palida frunte!
|