Fumez ca si un cos, citesc romane, Ma plimb pe uliti lenes si blazat, Spun doamnelor cuvinte dulci si vane Si toata ziua casc neincetat.
Dar citeodata, seara, cind se stinge Lumina-nduiosata spre apus, Un tainic neastimpar ma invinge Cu ultimele raze ce s-au dus.
O nesfirsita sete spre departe imi tulbura blazarea mea de azi, Chiar prin aleea veacurilor moarte Ma cheama iar stramosii mei nomazi.
Veniti, fantome triste-n umbra serii, Turnati in viata mea fara parfum Sublima voluptate a durerii Si sfintul greu al vesnicului drum.
O, ca un nou Ahasverus, m-as duce Sa port prin lume tragicul amar, De-ar fi mai grea durerea ca o cruce Si drumul mai pietros ca un calvar.
|