Melancolie dulce, melancolie stinsa, Ce-nvalui atmosfera in nopti de toamna dulci, Melancolie dulce, melancolie stinsa,
In suflete bolnave privirea ta o culci Mingiietor si moale ca o femeie-nvinsa.
Dorm plopii muti si tragici in umbra viorie, Se descompune frunza cazuta pe alei, Se descompune frunza, - iar tu, melancolie. Sorbind usor rugina si deznadejdea ei, imbalsamezi tacerea cu-aceasta agonie-
In parul tau ce-si moaie in ape reci cununa Anima plinsul noptii un trandafir roscat, Si-n sinul tau se culca, truditi ca-ntotdeauna. Toti mortii ce in gheara regretului se zbat, Si inima-mi mai moarta ca mortii si ca luna.
|