Din farmecul de luna, un luciu de matasa invaluie fantastic locasul celor dusi; Soseste miezul noptii si mortii-ncep sa iasa: Sunt palide schelete cu frac si cu manusi, Cu saluri de bunica, cu rochii de mireasa.
In gesturi gratioase, dar reci si obosite Se plimba prin alee tacuti si ganditori; Din golul plin de umbra al largilor orbite Acelasi spleen salbatic se-ntinde peste flori. Iar florile pe brazde se pleaca ofilite.
In umbra pe o groapa, cu toti cascand s-aduna, Doar unul sta deoparte - un tanar trubadur; Desmiarda melancolic o lira fara struna, Apoi, furios spargand-o de pomii dimprejur. Se catara pe o craca si miorlaie la luna.
|