Mi-e inima o rana de doliu si de singe.
Atitea suliti arse prin ea au strabatut,
Ca-n ochi nu-mi mai ramase nici lacrimi pentru-a plinge
Pe florile uitate de vara ce-a trecut.
O, muza, trista muza ! sub ceruri vagi si pale, In norii blonzi de toamna, sub zarile-azurii, Eu te-ntrevad, cu ochii deschisi - doua opale - Cu par ce roureaza in valuri aurii.
Pe lungi vestminte albe in ale caror cute Si-ascund uitate raze de soare ostenit, Si moarte foi pe care padurile tacute, Pe cind cadea amurgul, in par ti-au risipit.
O, muza, blinda muza ! in maini de ceara fina Ai florile uitarei ce vesnic le catai. Sa adorm iubirea-mi trista ce-n inima-mi suspina Eterna nostalgie pe parul ei balai.
Pe buzele-ti palite tu porti cintari vrajite ; In tainele de seara, printr-un suspin de foi, Se-aud cum se strecoara in note risipite, Ce djrm pe nesimtite durerile din noi.
Din nori coboara, muza ; da-mi florile uitarei Si spune-mi la ureche ce cintece ascunzi, Pe lira fa sa treaca zefirul inspirarei, Sa uit ce mari viseaza in ochii ei profunzi.
|