M o t t o: Moldovean persoana care
face parte din populatia de baza a
Moldovei sau este originara de acolo;
moldav.
( Dictionarul explicativ al limbii
romane , Bucuresti, 1996)
Avem de toate: paine si la paine,
doine mai vechi si doine mai batrane,
paduri adanci prin care umbla cerbii
si pasc in voie firul dulce-al ierbii,
izvoare ce razbat din miez de hume,
sa ne potoale setea grea anume,
maiestre pasari ce cobor din timpuri
fara aceste patru anotimpuri.
Avem de toate: strop de cer albastru,
de roua strop si strop cinstit de astru,
vinuri alese, cele mai alese,
puse pe mese la imparatese;
mere domnesti usor, ce pleaca ramul,
cand fata mea, in zori, deschide geamul;
si carti de poezie scrise bine,
cu sufletul si vremea care vine.
Avem de toate! Dar cu-aceste toate
saraci de-a pururi lumea ne-ar socoate,
de n-ar fi-al nostru marele, Poetul,
care si-a scris cu-n colt de stea caietul
si care, ca un moldovean, fireste,
daca a plans, a plans moldoveneste,
si tot asa s-a bucurat, si iara
moldoveneste doru-a fost sa-l doara.
Poetul e al nostru pan-la sange !
Ah, versul lui, cum stie a ne strange
in prag de casa, neamul tot, cel care
o vatra are si-o nadejde are.
O, versul lui cum stie a ne face
graiul de paine, sufletul de pace;
si-a ne-ntalni cum stie intr-o soarte
si dincoace, si dincolo de moarte.
Marinimos, frumos Poetul suie
de la pamant la ceruri si descuie
inalte porti pentru un nu stiu cine,
pentr-un aed din urma care vine
El ne alege, el ne intelege,
el este rege, vorba lui e lege,
el ne citeste fiecare carte
si spini ne-mparte, lauri ne imparte.
Al nostru e Poetul azi si maine,
precum al nostru aerul ramane,
cel totdeauna-nmiresmat si inca
bradul semet ce cerste-n varf de stanca;
El e mandria noastra, omenia
strabunului pamant, destoinicia
plugarului culegator de stele.
El este Zeul rugaciunii mele.
Dusmanii lui au fost dusmani de tara:
l-au murdarit cu vorba de ocara,
l-au aratat cu degetul in strada,
descult cand alergat-a prin zapada
Ca niste caini de rai erau dusmanii:
nu i-au furat doar slava, ci si banii!
Si, grav bolnav, Poetul s-a ales cu
un simplu nume-n piatra Eminescu.
Opt litere, atat. Ca opt seminte
sub zapada de pamant, ca opt sentinte,
sau poate ca opt raze de lumina
ce trec prin vreme si o insenina.
Opt litere. Si toate impreuna
o carte, una singura aduna,
o carte, cea mai buna, cea mai carte,
o viata mare, cea mai mare, fara moarte.
Si scrisa-i cartea nicidecum cu pana,
pentru Ion e scrisa si Ioana!
La ziua lui de nastere eu ies cu
pieptul deschis: Traiasca Eminescu!
Afara-i iarna, ninge, se topeste.
Razbate glas din ceruri: El traieste!
Incerc sa numar anii. Care-i rostul?
Poetu-i foarte tanar. Si-i al nostru!
Si iar ma-ntorc la cartea lui frumoasa:
cine eram de n-o aveam in casa?!
|