Barbu Lautarul care-a fost odata
a cantat cu scripca doina si balada.
Fimca Lautarul cel de la Rezina
canta nu cu scripca, dar cu mandolina.
Aoleu, ca-i dulce mandolina ceea:
poate ca si vinul, poate ca femeia.
Cum o strange Fimca langa piept cuminte
si cum ii ciupeste strunele fierbinte!
Omule, ii spune omului nevasta,
ai putina grija si de casa asta.
Buruianu-n vie creste ca hlujanul.
Lasa mandolina, taie buruianul!
Fimca intra-n vie,
uite-l cum praseste!
Dar cu-n ochi nevasta
tot si-o urmareste.
Si cand ea pe-o clipa
singurel mi-l lasa,
fura mandolina
si-a fugit de-acasa
Satu-i mare-mare si-i cu drum departe,
ba aici e Fimca, ba in alta parte:
strange pe la case cantece de viata
si mai mult le plange decat le invata.
Trece-o saptamana-doua si apare,
dar nevasta pune usilor zavoare.
Du-te la nanasu, sa te vaza-oleaca!
Si se duce Fimca Ce are sa faca
Finule, nanasul tot nanas ramane,
te-ai facut usernic, aveam eu un caine!
Nu-i asa, nanasu. Dar nici altfel nu e.
Numai mandolina ar putea sa-ti spuie!
Aoleu, ca-i dulce mandolina ceea:
poate ca si vinul, poate ca femeia.
Cum o strange Fimca langa piept cuminte
si cum ii ciupeste strunele fierbinte!
Bine, mai baiete, dar te rade-o lume!
Sa ma rada, nasu! Stiu eu lumea cum e!
Lumea e ca lumea, are ochi si gura!
Cantecul si dorul nu-s de batatura!
Intelept nanasul.
Paine calda finul.
In ulcior, pe masa,
abureste vinul.
Norocel, mai Fimca!
Sa traim si basta!
Ai canta cu scripca,
nu cu dramba asta! .
Barbu Lautarul care-a fost odata
a cantat cu scripca doina si balada.
Fimca Lautarul cel de la Rezina
canta nu cu scripca, dar cu mandolina.
|