Atata verde de rasura,
atata floare de mindal,
atata pasare maiastra,
atata spargere de val.
Atata munte cu zapada,
atata stanca de granit,
atata stea ratacitoare
prin univers nemarginit!
Dar de sub tot, cu azi si maine,
din nicaieri, din undeva
un nour creste si ramane
intunecat la tampla mea.
Cum sa te bucuri de lumina?
Cum sa te bucuri de culori,
cand in atata vesnicie
suntem atat de muritori!
|