Sunt plaiuri mai frumoase ca orisice poveste.
Dar ce am eu cu ele?
Straine toate-mi sunt.
Al meu e cel de-acasa,
mi-e scump asa cum este.
Pe slava si pe aur cum as putea sa-l vand?
Sunt graiuri cunoscute in orice colt de lume.
Dar graiul meu e altul:
abia de-un neam vorbit.
Nu-l dau nici pe-o coroana!
Nu-l schimb nici pe un nume!
Saraci mi-au fost strabunii, atat am mostenit.
Traind aceasta viata, avem o datorie:
sa tinem foc in vatra prin secolii ce vin
si umar langa umar
sa crestem pomi din glie,
cu sfintele izvoare
ca sa ne infratim.
O carte fetei mele ii voi lasa ca maine.
Cuvintele din carte vor fi muiate-n dor.
Ci daca nu va stie
copila sa le-ngane,
au n-ar fi mult mai bine
de pe acum sa mor?
|