Undeva, la miez de soarta,
rascolind eternitate,
In amurgul cel de taina
clopot negru negru bate.
Si din vreme peste vreme,
mai pe-aici, mai pe oriunde,
in amurgul cel de veghe
clopot rosu ii raspunde.
De la Iasi prin lunca verde,
prin campie, peste dealuri,
drum taiat de roti se pierde,
strajuit de doua maluri.
Este drumul ce soseste
de departe, de la Poarta,
si-ntr-un neam ne infrateste,
ne uneste intr-o soarta.
Este drumul cel pe care
l-au trecut, voinici, buneii,
ca sa-ajunga la hotare
si sa lupte precum leii.
Ci venea, puhoi, puhoiul
strainimii peste tara
si dezlantuia razboiul
la Nistru, la margioara.
De la Putna mai incoace,
prin balada si prin oda
isi conduce-o lupta dacii
preamaritul Stefan Voda.
Isi conduce-n lupta dacii
prin Soroca si Tighina,
si-nfloresc in cale macii,
dureros ranind lumina.
Din Suceava catre mare,
din Lapusna la Hotinu
dorurile cele grele
au inrourat pelinul.
Din Carpati la Chisla-noua
Din Orhei la Slobozia
lacrimile cele grele
au pietrificat mosia.
Trista-i Manastirea Putna.
Portile deschise-asteapta
stralucit convoi ce vine
si spre ea incet se-ndreapta.
Ca un dangat plin de jale
mii de clopote dau veste:
Stefan Voda al Moldovei,
Stefan Voda nu mai este!
Sa-aratam prin lupta noastra
tuturor necontenit,
ca prin neamul sau in lume
Stefan Voda n-a murit! *
|