Canta si astazi Poetul
si cantecul lui infioara;
si frunza, in codru, doineste
si murmura glas de cismea;
ca si cum o pasare
bolnava de primavara
viata cea fara de moarte
ar canta.
E cantecul graiului nostru
crescut luminos din vocale,
e cantecul neamului nostru
crescut din cumplite dureri;
ca si cum o apa
ar curge, imensa, la vale
printre doua maluri de piatra
impadurite de palmieri.
O mama isi leagana pruncul
Un taica isi ara ogorul
Poetul sopteste cuvantul
moldoveneste si bland
Ca si cum vrajitorul
isi sufla cu aur dorul
si dorul, strabun, se preface
in bulgare de pamant.
Si daca avem o Tara,
si daca avem o Casa,
si daca avem Prieteni
si-i intalnim in prag,
poetul Alexei Mateevici
se-aseaza cu noi la masa:
parinte al limbii noastre
si geniu-acestui meleag.
Am fi sarantoci fara dansul,
chiar daca-am avea de toate,
chiar daca s-ar rupe masa
de vinuri si de belsug.
Poetul e cinstea noastra
si partea de eternitate
pe care ne-a harazit-o
Marele Demiurg.
Canta si astazi Poetul
si cantecul lui infioara;
si frunza, in codru, doineste,
si murmura glas de cismea;
ca si cum o pasare
bolnava de primavara
viata cea fara de moarte
ar canta.
|