Ne-am ratacit in pacla si nu ne mai gasim.
Unde sunteti, voi, oameni? Strigati-va pe nume!
Acum sau niciodata se cere-un dor sa fim:
sa revenim acasa, ci nu-i tarziu, din lume.
Prin pacla, stiu prea bine, e crancen orice pas.
Hai sa aprindem ruguri pe dealuri si sa batem
in clopotul cel mare al Dorului, ramas
in inimile noastre de sora si de frate!
Destul sa ne mai temem de umbre si de hoti!
Sunt ale noastre toate: si umbrele, si hotii!
Coboara car la vale si scartaie din roti,
taiat ramane lutul adanc in urma rotii.
In ceruri arde Soare, in ceruri pacla nu-i.
Sa asteptam preasfanta si preacinstita raza,
lipindu-ne cu soarta de soarta plaiului,
spre-a ramanea prin secoli cu constiinta treaza!
|