Primavara-vara, vara-primavara,
plange o femeie, canta o vioara
Rosu tot amurgul, parca-ar fi de sange.
Si vioara canta, si femeia plange
Rug de taina arde, arde si nu arde.
Calatoare umbre se intorc din soarte.
Noaptea ca o vama, din tarane creste.
Ca un ochi de buha luna galbeneste.
Bantuie departe, bantuie furtuna:
scapara si tuna, scapara si tuna
Si nici vant adie, si nici stea nu cade.
Si femeia plange una pentru toate.
Cine e femeia? Si de unde vine?
O cunoaste cine? O-ntelege cine?
Si de ce nu plange toata Margioara?
Si de ce nu-si frange strunele Vioara?
Vantura, marite Soare, negurile, norii,
sa nu-si planga nici o mama pruncusorii!
Pasare din cer, coboara pe o ramurea
si invata puisorii a canta!
|