Ah, toate, dar toate,
ah, toate vor trece
si nu va ramane,
dar nu va ramane,
ah, nu va ramane,
decat o scanteie abia.
Va trece si-aceasta femeie
ce este ca marmura rece,
si-aceasta obida va trece
Va trece?
Spasmodica bate inima mea
Un strop, ca un bob, de nadejde,
un picur, un singur, de roua,
un gand, un cuvant,
o gutuie galbuie pe ram
Eu stiu, eu mai stiu sa ma bucur
de-o frunza, de-un strugur, de-un f lutur,
de luna cea noua, de ploaia ce ploua,
de steaua polara ce seara de seara
pe-o raza coboara
si-mi bate in geam.
Ma doare, ah, doare-ma-doare,
ma doare iubirea cea mare
Mi-e dor de-o furtuna nebuna,
mi-e dor de un cantec cinstit.
Cand toate vor trece,
o, Doamne,
va trece si cantecul oare?
Sau cantecul spre nemurire
ne este de zei daruit?
|