Nu mai pot sa pling, simt pe obraz lacrimi uscate,
Care ma fac sa plec departe, sa uit de toate.
Vad in jur doar lacrimi, simt mirosul de tamiie,
Aud vorbe sincere unite ca-ntr-o poezie.
Vad flori, dar cu perechi, vad oameni cu coroane-n miini,
Aud multe soapte, liniste si glasul unor ciini.
Ma simt rece, plaminii imi sunt arsi de luminari,
Tusesc cu cenusa de la atitea rasuflari.
Crucea grea de plumb o simt in spate, ma apasa,
Ma simt uscat, ma simt fara de viata, ma simt o plasa.
Care acopera toata durerea, suferinta si putrezeste
De la supraincarcare, dar presiunea inca creste.
Imi pun mina la inima sa vad daca se zbate,
Dar nu simt pulsul, simt doar greutatea-n spate.
Calm si tacut imi las capul pe un capatii,
Visind mortii las versuri ciudate pentru toti cei vii.
Clopotele bate, vad rinduri de oameni in spate,
Flori rosii prin noroi, vintul umed si rece bate.
Flacara de luminare stinsa de lacrimi reci,
De lacrimi de durere, suferinta in care te-nneci. |