Durerea mea !
In parcul ce l-am privit prin spinii Insiruiti de paza, pe gardu-ti negru, ieri, Erau asa de firavi, in iarba verde, crinii, Si n-am putut sa intru, ca nu mi-ai dat
puteri Sa-l trag din poarta lantul avarelor
taceri, Nici sa-i clintesc pe-o clipa, Din gardu-ti negru, spinii !
Si-acuma stau
Si-mi caut in palmele ranite Cum ma-ntepara spinii Ce mi i-au pus strajerii, Neindurati,
In calea najedii chinuite ! Cum imi ranira dorul celei mai albe
vreri !
Durerea mea ! Ce rude-ti sunt viespele pornite Sa-ntepe azi in ginduri Cum ma-ntepara, ieri, in palme spinii negri ? Ce vitrege puteri Stau sa-mi rastoarne-n suflet
Atitea neurnite Si negre lespezi grele Pe crinii, ce de ieri S-au stramutat Din iarba gradinii strajuite Si stau sa-mi moara-n cripte zadarnicilor
vreri ? Si viespele flaminde le pingaresc
potirul ! Si n-am puteri sa-i apar, Caci nu pot sa ma-nchin
Durerea mea !
Te-apleaca smerita-n cimitirul
Nadejdilor,
Si spune-mi,
Ca sa-mi mai dai un chin,
Ce ruda ti-i ispita
Ce-mi prihaneste mirul
Prohodului din suflet
Cu dulcele-i venin ?
Durerea mea !
Ce floare schimbata in naluca,
De colo sus,
Din parcul ce n-are spini pe gard,
Veni-va-n ceasul asta tirziu
Sa ne aduca
in fermecata-i cupa
Doritul pic de nard ?
De stau si astept.
Si-mi pare ca stiu c-are sa vie.
Sa-mi pice-n ochi
Si-n ginduri,
Si-n palmele ce ard
Izbavitorul picur menit sa mi-i invie.
Acolo sus,
in parcul ce n-are spini pe gard,
Toti crinii morti
Toti crinii ce ma robira tie
|