Straina din mine
nu vrea sa spuna de unde ma știe,
dar, uneori, imi luneca prin suflet
cu pași foșnitori ca un grafit ascuțit
pe luciul unei coli de hartie.
Tacuta ca umbra,
de parca ascunde o vina
in fiecare noapte o aud cum suspina;
intotdeauna se trezește in zori, scutura
cerul de nori și zambește
nefiresc de senina.
Straina din mine
nu vrea sa spuna de unde ma știe,
dar cunoaște bine arta umbrelor
și, seara de seara, danseaza pe toți pereții
la fel ca mainile bunicului
in copilariei.
Poate ne știm
dintr-o alta viața
cand un deceniu fost-am castan;
poate-am imparțit același colț de cer
pe vremea cand avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.
Straina din mine
nu vrea sa spuna de unde ma știe,
dar, din cand in cand, se strecoara afara
și plange; plange cu lacrimi albastre
ca un batran albatros
intr-o colivie.
Pe de-a-ntregul,
chipul și-l arata doar vara, cateodata;
cu degete de aer sa-mi fie racoare, ca o boare
ma mangaie pe creștet de parca-ar vrea sa spuna:
nu-ți fa griji! cand se va scurge secunda din urma
vom pleca impreuna.
|