La liziera dintre veșnicii
e-un han unde coboara deseori,
din lumea-i de metafore și de vise
un trist boem cu ochi patrunzatori
și sufletulun teanc de manuscrise.
Cand netraite dorurile-l ard
și tot preaplinul sta potop sa cada,
cu gandul, ca-ntr-un salt de leopard,
se-ntoarce in cuvant sa poata scrie
ce ochiul minții n-a-ncetat sa vada.
Carpindu-și zilnic mantia-i de lut,
cu sufletul colinda, hat, pe unde
vibrand flamand, nicicand indestulat,
pe coapsa timpului neintamplat
ritmic lovesc cuvintele rotunde.
Cu lacrima destinului in palma
un ne-nțeles, e uneori proscrisul
ce demn accepta orișice sudalma,
ori.ințeleptul cititor in stele
din Cai Lactee alaptandu-și visul.
Cand noaptea va cadea intr-un tarziu,
poate ca umbra lui va adormi,
dar spiritu-i prin vers va fi tot viu,
doar lutul de poet va-′nmarmuri
la liziera dintre veșnicii.
|