Cand a venit, asa, ca un insemn,
cu geana scrijelind in trup de lemn,
privea fara de tinta-n viata mea
citind, in soapta, dincolo de ea.
Purta in paru-i albe flori marine,
adancuri de oceane pe retine,
cald susur de izvor in rasuflare
și-n pas molaticdulce cadențare.
Stateam inchisa-n putredul meu trunchi
ca sufletul sa-mi cada in genunchi
cand ea, din stele scurse pe pamant,
un cosmic vant imprastia-n cuvant.
Intr-un acord de liniste deplina
si imbracata-n straie de lumina,
eu o tineam ca un copil, de mana,
și-o imploram cu lacrimi sa ramana.
-Nu pot sa stau, insa, te rog, invața
sa traiești clipa cat o-ntreaga viața
și-ai sa-nțelegi, sub timpul tavalug,
iubirea-i ca o ardere pe rug,
iar restul doar o lunga așteptare
in care orice vis spre ziua moare.
Și-n timp ce firul magic mi-l scurta
de mine tot mai mult se-ndeparta
lasandu-ma femeia de-altadata
in zidul meu de Ana-ncatusata.
|