La o potcovarie, pe drumul vechi de tara, Maghernite de barne si table in rugina. Sub firma, o potcoava legata-ntr-o prajina, Cu prunc in brate-o mama a poposit afara.
S-asaza jos pe lutul cu unghii, la o parte. In zdrente, cu picioare desculte, obosita, Si-
asteapta - nu se stie - odihna, sau vreo pita. Sub pomisorul care sta gol in frig de marte.
Bat infundat ciocane pe grele nicovale,
S-aude fierul rosu cum sfaraie-n hardaie,
Se vad si chipuri negre plecate pe vapaie,
Si mama-si strange pruncul, catand pierdut la vale.
Atunci pe-o usa scunda s-arata alta mama. In si mai rupte zdrente, cu pruncul mai de ceara, Zambeste buna, pleaca, se mai intoarce iara
Si-ntinde calatoarei o paine-ntr-o marama.
Drumeata-si scoate capul mirata de sub gluga Si-ntinde si ea mana, dar nu ca sa primeasca, Ci-n binecuvantare de grija cea lumeasca, Si dulcea ei privire i-o nesfarsita ruga
A inflorit deodata caisul din ograda, Albastru-si suie cerul tavanul de matase, Si vrabii sar pe strasini in lungul micii case, Se-ngramadesc fierarii in use ca sa vada.
Prin sal, sub care pruncu-i culcat, tasneste-o raza, Din fasa,-n somn, o talpa trandafirie scoate, Si-al doilea ingenunche, plapand proptit in coate, Si fericit saruta calcaiul sfant, cu paza.
|