Dincolo erai de clarul stelelor si luna, sfioasa, te urma. O, cu mult mai frumoasa era cristalina, lacrima ta!
Fereastra stie cum ardeai, ca un lan, ca un val te leganai, dogoritu-mi brat cum te frangea, ca o azima, asa te frangea.
Prin parul tau tremurator trece tematoare Primavara, inca departe-i Vara. Toamna grea Ca un aur pe frunte-ti va sta.
Si iarna candva de vei fi, ma voi infasura in frigul tau; Ci fii Primavara mereu, Stralucitoare, fii limpede zi!
|