Poezie, sa te duci la stejarii de straja in cel mai inaintat post si spune-le dragi salutari de la unul care a fost. Roaga paserile sa taca, m-au innebunit, am ametit de atata ciripit.
Poezie, sa treci noaptea prin somnul celor ai mei, saruta-i pe frunte, discuta in soapta cu ei. Spune-le ca am incheiat din caiet ultima fila si ca-mi plang si pietrele de mila.
Poezie, spune mamei sa ma ierte, sunt o poama rea, pe care o arunca cine musca din ea; lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors, firul oftarii pe buze s-a tors.
Poezie, spune fratelui meu ca n-am fost inger, cum poate credea,
ca mi-e inima pedeapsa, mustrare, nuia.
Si de gandurile crude care m-au batut foarte salbatec
mi-e un somn de jaratec.
Spune iubitelor mele ca nu le-am iubit, ca, zvapaiat, am tras mereu la fit. Viata mi-a fost ca o palarie, ca un pahar in care amesteci al intamplarii zar.
Daca pisica cea galbena va intelege ceva, spune-i ca lenea ei seamana grozav cu lenea mea. Blonda lumina care se plimba prin gradina alene, arar, sa ma ierte ca am fost un cer mereu crepuscular.
Apoi,
poezie, sa nu te mai intorci inapoi, nu facem o nobila pereche noi doi; alianta noastra e sfarmata si as vrea, poezie, sa nu te mai vad niciodata. -
|