Cad frunzele si sufletele cad, e toamna hidoasa. Miroase a stirv, a putred, a oasa. - Femeia mea camasa de moarte imi coasa.
Singe murdar a cazut pe vai, pe dealuri,
pe munte, Si arborii au imbatrinit, caci sint albi de bruma. - Nu mai pat trece prin inflorita punte !
Vintul imi scutura portita, intra cineva
cu scrisoare, - Cine mi-a trimis-o, din cer ori de pe
pamint ? Si cum o citesc, simt ca pasarea sufletului
meu moare, Cad frunzele si-a amortit focul in soare.
|