Credeam ca suntem intelesi in vesnicie, inlaturand cuvintele de alti mantuite schimband in sarutare sufletele alipite, chiar suferinta intregind o sfanta bucurie.
Sortiti a fi legati din alte vieti, ne-apropiase peste lume o simtire mai fireasca, in tine zambetul tau trebuia sa infloreasca, amurg ingenuncheasem albei dimineti.
Mainile pana-n inima au mangaiat. Privirea in privirea ta oglindea dorul. Imi erai liniste si iti traiam fiorul, miruind fruntea - intr-un gand curat.
Demult in tine dragostea s-a stins, pe cand
in mine creste Mormant ii sapa departarea si tacerea. Dar tot mai binecuvantez neagra durerea. Cand nu-ti mai sant, in sufletu-mi faptura ta
se vesniceste.
|